Modelarea Organizațiilor Virtuale prin Utilizarea Sistemelor Multiagent

Creşterea globalizării şi internaţionalizarea pieţelor reprezintă principala tendinţă care se observă în evoluţia economiilor dezvoltate.

Cererea de bunuri şi servicii a cunoscut o diversificare considerabilă, devenind din ce în ce mai greu de prevăzut, deoarece se cer produse şi servicii de calitate din ce în ce mai bună. Pieţele sunt condiţionate de consumatorii care cer întreprinderilor îmbunătăţirea serviciilor, inovaţii tehnologice, calitate superioară şi o evaluare foarte bună a preţurilor produselor.

Creşterea competitivităţii întreprinderii implică aspecte organizaţionale şi resurse umane la orice nivel de responsabilitate. Un efort general este orientat spre reorganizarea întregii întreprinderi, de la proiectare la procesele productive, de la managementul consumatorului la managementul producătorului. Această activitate de reorganizare, foarte complexă datorită numărului mare de factori care influenţează procesele din cadrul întreprinderii, nu se poate face fără o abordare metodologică, susţinută de instrumente inovatoare.

Una dintre modalităţile utilizate pentru reorganizarea întreprinderii, în vederea satisfacerii criteriilor de eficienţă, o reprezintă întreprinderea virtuală.

CAPITOLUL I – SISTEME MULTIAGENT: SUPORT PENTRU CONSTITUIREA ÎNTREPRINDERILOR VIRTUALE

1.1. Rolul agenţilor inteligenţi în întreprinderile virtuale

Întreprinderile virtuale ca reţele temporare de cooperare între companii, instituţii sau indivizi independenţi, distribuiţi geographic, care se unesc rapid şi participă cu competenţele lor centrale pentru a exploata o oportunitate de piaţă, par o soluţie flexibilă şi rapid adaptabilă capabilă să-şi desfăşoare cu eficienţă activitatea în noua economie.

Elementul important ce nu trebuie scăpat din vedere este suportul asigurat de tehnologia informaţiei şi telecomunicaţiilor, fără de care aceste întreprinderi nu s-ar putea constitui şi funcţiona. Tehnologia informatică nu trebuie să se rezume doar la asigurarea suportului tehnic sau de aplicaţii, ci trebuie să ia parte activ la procesele desfăşurate.

Agenţii inteligenţi şi sistemele multiagent sunt modalităţi deosebit de utile pentru conceperea şi realizarea de întreprinderi virtuale.

Sistemele multiagent reprezintă o modalitate naturală de a depăşi limitele metodelor tradiţionale, de a conduce şi controla procesele de producţie şi activităţile aferente acestora, mai ales dacă se desfăşoară la nivelul teritoriului mai multor ţări.

Din perspectiva agenţilor şi sistemelor multiagent, întreprinderea virtuală constituie un grup de agenţi dispuşi să coopereze pentru realizarea unui scop comun. Odată ce piaţa unui produs este identificată sau o comandă a unui client este primită, agenţii interesaţi formează o întreprindere virtuală, care lucrează pentru acea piaţă sau acel client.

Sistemul multiagent combină deci, potenţialul de cooperare şi expertiza agenţilor individuali pentru realizarea anumitor scopuri sau obiective comune. Cooperarea în cadrul întreprinderii virtuale este bazată pe schimbul permanent de informaţie, dar şi pe capacitatea de învăţare a agenţilor în raport cu cerinţele dinamice ale pieţei.

Realizarea unei întreprinderi virtuale prezintă, din perspectiva sistemelor multiagent, următoarele caracteristici:

- un singur spaţiu virtual (platforma întreprinderii virtuale conţine un singur punct de intrare pentru a accesa toate informaţiile necesare identificării şi comunicării oportunităţilor de piaţă sau comenzilor clienţilor)

- integrarea conţinutului informaţional şi comunicaţiilor (stocarea, reprezentarea informaţiilor necesare şi utilizarea unui protocol intern de comunicare între agenţi)

- eficienţa inovativă (agenţii inteligenţi cu dorinţa de a coopera au capacitatea de a formula noi scopuri, cum ar fi, de exemplu, noi produse)

Agenţii fac posibilă descentralizarea controlului întreprinderii, ceea ce este dorit într-un mediu dinamic şi flexibil, iar comportamentul întregii întreprinderi rezultă din combinarea comportamentelor agenţilor individuali.

Obiectivele stabilite pentru constituirea unui model de întreprindere virtuală sunt:

1. Identificarea modelelor elaborate până în prezent pentru întreprinderile virtuale

2. Construirea modelului întreprinderii virtuale şi metodologiei pentru evaluarea ofertelor individuale

1.2. Modele de constituire a întreprinderii virtuale elaborate de cercetători

Fiind o abordare nouă, care a apărut la sfârşitul anilor ’90, cercetările elaborate în acest domeniu nu sunt foarte numeroase, foarte multe dintre ele fiind încă în curs de derulare.

Proiectul AVE

Una dintre primele abordări în această direcţie datează din 1996, aparţinând cercetătorilor K. Fischer, J.P. Muller, I. Heiming, A.W. Scheer. Este vorba de proiectul AVE (Agenţi pentru întreprinderi virtuale ), al cărui scop era găsirea unei metodologii şi a unui set de instrumente care să permită generarea şi formalizarea descrierii scopului întreprinderii virtuale, găsirea de parteneri potenţiali în reţea şi atingerea unui acord asupra structurii întreprinderii virtuale printr-un proces de negociere. Se pleacă de la o specificare a scopului întreprinderii virtuale dată de descrierea atributelor produsului ce trebuie obţinut (cost, calitate, preţ, pieţe, nivel de vânzări, data livrării, restricţii ale participanţilor) şi de la o decompunere a procesului global de obţinere a produsului respectiv în procese parţiale care pot fi realizate de diferite părţi.

Urmează a se realiza identificarea partenerilor şi maparea partenerilor pe procesele parţiale, care pot fi implementate prin mecanisme de licitaţie iniţiate de un manager de produs. Sunt anunţate la licitaţie procesele parţiale care trebuie asamblate, iar întreprinderile fac oferte pentru acestea.

Arhitectura propusă are în centru un server de informaţii care poate rezolva problemele primirii şi filtrării informaţiei. Acest server de informaţii menţine bordul întreprinderii virtuale (care trebuie să culeagă specificaţiile scopului şi oferte, să răspundă cererilor on-line prin oferte corespunzătoare şi să informeze automat în cazul în care apar oferte noi pentru cereri anterioare) şi serviciile care pot fi accesate de diferite companii. Pentru proiectarea agenţilor a fost folosit modelul INTERRAP, în care un model este descris prin interfaţa sa cu mediul, o unitate de control cu trei niveluri (nivelul bazat pe comportament, nivelul planificării locale, nivelul planificării colective) şi baza de cunoştinţe permite agenţilor să participe la licitaţii. Este ridicată problema onestităţii ofertelor agenţilor implicaţi în licitaţii şi cea a angajamentului agentului declarat câştigător.