Anglia în Timpul Războiului Celor Două Roze

1.1. Societatea engleză

După cum ştim, societatea medievală era organizată după sistemul social, politic cunoscut sub numele de feudalism. Acesta a fost un sistem de organizare a societăţii în care aristocraţia agrară şi militară stăpâneau pământul şi ţăranii. Structura de acest tip s-a impus în toată Europa în etape diferite.

Nobilii şi ţăranii erau principalele categorii sociale în orândiurea feudală. Nobilii erau posesori de pământuri, deţineau puterea economică şi politică, iar ţăranii erau lucrători ai pămantului, ce şi-au pierdut în timp libertatea. Alături de aceste categorii, locuitorii oraşelor au început să joace un rol tot mai important în viaţa socială, pe măsură ce s-a dezvoltat meşteşugul şi comerţul.

Războiul Celor Două Roze a avut loc într-un loc numit Regatul Angliei , şi fără să înţelegem ce reprezenta el, este imposibil să realizăm cum era societatea engleză şi conflictele din sânul ei

Termenul „regat” denumeşte o ţară condusă de un rege. Termenul „Anglia” ar fi o greşeală să îl confundăm cu „Britania”, care în secolul al XV-lea desemna un spaţiu geografic, nu politic.

Regele era numit de Dumnezeu, ca să-şi apere supuşii. Pentru realizarea acestui lucru el trebuia să aibă autoritate asupra lor, aşa cum are un părinte asupra copilului său.

O comparaţie tipică de secol XV asocia societatea cu trupul omenesc : capul era regele, prin urmare el conducea acea societate precum conduce capul trupul omului. Desigur, regele nu putea să realizeze singur acest lucru, astfel că Dumnezeu a instituit aşa-zisa „stare a doua” sau aristocraţia, pentru a-l putea ajuta. Rolul „celei de-a treia stări” era diferit, dar în teorie la fel de important. Trupul are nevoie de cap, iar capul are la fel de mare nevoie de trup. Cea de-a treia stare muncea pe ogoare sau la oraş pentru a furniza necesităţile pentru celelalte două stări.

Analogia societăţii cu trupul şi capul este bine descrisa de John Russell. Episcop de Lincoln, într-un dicurs de al său din 1483 : „În acest scop politic al Angliei sunt trei stări principale aflate sub un singur cap – starea lorzilor bisericeşti, starea lorzilor laici şi starea poporului. Capul este suveranul nostru regele ce echilibru şi armonie trebuie să fie în acest trup printre toate părţile, mari şi mici, că Sfântul Paul gândindu-se la comparaţia cu trupul omenesc spune că, aşa cum se întâmplă într-un corp viu, fie el oricât de nobil, nu poate ca o parte să-i spună celei mai mici sau mai păcătoase părţi <Nu am nevoie de tine>, pentru că fiecare are munca ei necesară şi potrivită şi aşa se întâmplă şi în comunitatea orânduită să o sprijine pe cealaltă”

Şansele unei persoane de a avansa în ierarhia socială erau limitate doar pentru că s-a întâmplat să se nască într-o anumită clasă. Cheia mântuirii personale era să-ţi faci datoria obiectivului stării în care te aflai. Ambiţia de a accede pe scara socială era, din punct de vedere teoretic , un afront adus Lui Dumnezeu. Această concepţie era susţinută de aşa-zisele „legi ale bogăţiei” (sumptuary lows). Ele precizau ce tip de haine erau adecvate pentru diferitele stări şi pentru subdiviziunile acestor stări.

Alunecările din structura socială erau foarte subtile, diviziunile sociale nu dispăreau. Dacă ar fi dispărut, atunci Războiul celor Două Roze ar fi fost o luptă de clasă – confruntările dintre stări pentru dominaţie

Sunt anumite caracteristici, ce se întâlnesc de-a lungul secolelor în societatea engleză şi care constituie elemente invariabile în determinarea procesului ei de organizare. Ele se pot rezuma la tradiţionalismul, formalismul, pluralismul şi iraţionalismul vieţii sociale a poporului englez.

Dintre toate acestea, tradiţionalismul este cel mai evident. El se reflecta în toate instituţiile engleze şi se exprimă în continuitatea, în legătura lor cu trecutul, într-un cuvânt în caracterul istoric, pe care fiecare formă de organizare socială o păstrează în faţa celor mai înaintate forme.

S-a afirmat de atâtea ori ca poporul englez este unul conservator, deoarece el ţine la tradiţiile lui, chiar daca nu mai au nici o utilitate sau vreo legătură directă cu viaţa. Dar acest conservatorism nu trebuie înţeles on sensul unei doctrine statice.

A doua constantă a societăţii engleze este formalismul. Ceea ce înţelegem prin acest cuvânt este perseverenţa poporului englez pentru forme, chiar când ele nu mai corespund aceluiaşi conţinut ca altă dată. Pentru englez, formalismul este ceva natural, produs nemijlocit al continuităţii vieţii naţionale El derivă din tradiţionalism şi reprezintă necesitatea de a păstra clar trecutul