Extragerea și Prelucrarea Minereurilor

Metalul a intrat în viaţa omului În timpul epocii pietrei, în mod indirect, prin intermediul fragmentelor de minereuri intens colorate, precum malachitul, azuritul sau hematitul, apreciate iniţial pentru aspectul lor şi ulterior, pentru posibilitătile pe care le ofereau la realizarea picturilor rupestre.

Folosirea directă s-a produs ceva mai târziu, prin prelucrarea la rece a fragmentelor de metal nativ, care erau modelate cu ajutorul unui percutor de piatră, în acest stadiu metalul fiind socotit doar o rocă mai deosebită. Ulterior s-a observat, accidental, că la o anumită temperatură malachitul se

transformă ireversibil Într-un material foarte asemănător cu cel care era prelucrat prin batere.

Începutul prelucrării metalelor se situează la începutul mileniului 7 î. H. în Anatolia. În mileniul 4 î. H. tehnologia se înnobilează cu cupru şi apoi bronz. Se înregistrează o serie de cuceriri tehnice: prelucrarea la cald, ştiinţa dozării compoziţiei pentru a se realiza un aliaj standard. Din mileniul 3 începe folosirea şi a altor metale: argintul şi fierul.

Metodele folosite pentru exploatarea zăcămintelor metalifere sau a minelor de metal nativ au variat în funcţie de adâncimea la care se găsea minereul, de tipul de depozit în care se afla şi de epocă. Extractia minereurilor se banuieşte a se fi facut prin incendierea zacamântului şi stropirea lui cu apa. Dupa incendiere şi stropire, datorită şocului termic,  apareau fisuri în roca şi se puteau face cu mai multa uşurinta puturi verticale pentru extractie, eventual şanturi (pseudo-galerii) cu adâncimi ce puteau ajunge la 20 m sau chiar 40-42 m, cum s-a constatat la Kargaly, în zona Uralilor.

La începutul prelucrării metalelor erau preferate depozitele aluvionare şi filoanele de metal nativ sau zăcămintele de minereuri aflate la suprafaţa solului. Numai după ce aceste surse au fost epuizate, in masura in care cererea de metal a crescut, au fost puse la punct şi tehnicile de reducere a minereurilor, dezvoltând astfel mineritul propriu-zis.

Cele mai vechi mine sunt din chalcoliticul timpuriu, descoperite in nordul Peninsulei Balcanice, la Rudna Glava (NE Serbiei) şi constau in puturi verticale. Minereul era constituit din malachit şi un procent de arsenic.

In chalcoliticul tarziu au fost exploatate bogate depozite de la Aibunar, Christene, Timniaca şi Prochorovo. Este vorba de un minerit in adevaratul sens al cuvantului, existand galerii dispuse paralel, masurand intre 80-110 m si adanci de 15-20 m.