Imaginea Spațiului Românesc în Conștiința Occidentului

Elena Ceausescu - Recenzie

Volumul cuprinde mărturiile a zeci de călători, care au drumeţii prin Ţările Române de-a lungul a trei decenii de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Perioada 1769-1800 a fost foarte agitată în sud-estul continentului. Ea a cuprins nu mai puţin de două pustiitoare războaie, pe cel ruso-turc din 1768-1774 şi pe cel austro-ruso-turc din 1787-1791, fară a mai vorbi de răscoale şi agitaţii sociale.

Regimul fanariot din Ţările Române extracarpatice intră în faza sa de declin, pe plan intern dovedindu-se incapabil de a se reforma şi moderniza, în Transilvania, reformele iozefiniste nu dau roadele cuvenite, în timp ce Banatul se bucură de ceva mai multă dezvoltare sub regimul cameralist instaurat de la centru. În sfârşit, tot în această perioadă, Bucovina este ruptă din trapul Moldovei, la 1775, şi încorporată de către Imperiul Habsburgic.

Aceasta era situaţia Ţărilor Române în secolul XVIII, situaţia politică instabilă nu a ţinut departe valul de călători străini ce a urmat, pentru o clasificare mai ordonatavor fi amintiţi în funcţie de interesele personale ce au fost descrise în relatările ulterioare.

Un prim grup de călători din acest volum aparţine perioadei războiului ruso-turc din 1768-1770, precum cei care au făcut parte din armata rasă ca, de pildă, Korostovţev, aghiotantul feldmareşalului Prozorovski, preocupat de desfăşurarea operaţiilor militare pe linia frontului Botoşani - Iaşi – Bender. (atenţia s-a pus pe Moldova).

În anii '70 ai secolului al XVIII-lea, de o atenţie deosebită s-a bucurat Banatul în ochii administraţiei austriece, deoarece provincia a fost des vizitată de delegaţi ai autorităţilor habsburgice şi chiar de membri ai familiei imperiale. Astfel, losif al II-lea, co-împărat, alături de mama sa, Maria Tereza, face mai multe deplasări în Banat, cea mai însemnată dintre acestea, fiind cea din 1773, când vizitează localităţile cele mai de seamă, interesându-se de starea economică a provinciei şi propunând soluţii în vederea remedierii administraţiei.

Un alt grup de călători sunt naturaliştii: Şeştini, Spallanzani, Griselini, trei abaţi, pentru care singura cale de a supravieţui şi a ajunge, fară avere, să figureze printre intelectualii vremii lor era acea adoptare a hainei religioase de pură formă. Ei au fost precedaţi de consilierul aulic, mineralog de profesie, von Bora, care inspecta în 1770 minele de la Sasca şi topitoriile de la Bocşa, pentru ca apoi să se deplaseze în Ardeal, la minele de la Săcărâmb, Zlatna, Baia Mare şi Baia Sprie. Are unele observaţii aspre privind exploatarea iraţională a minelor de către proprietari, în dorinţa lor aprigă de câştig, şi deplânge condiţiile mizere de lucra ale minerilor, dintre care mulţi erau români.

Şeştini, Spallanzani şi Griselini vor urmări cercetarea solului, a configuraţiei pământului, a faunei şi florei întâlnite de fiecare dintre aceşti autori clericali. Griselini spre deosebire de ceilalţi, în şederea lui în diferite locuri ale Banatului şi observarea populaţiei de rând i-au dat prilejul de a constata hărnicia femeilor românce în mijlocul gospodăriei lor primitive şi sărace, stăpâne însă pe tainele buruienilor colorante şi tămăduitoare din jur.

O altă categorie foarte importantă este cea a aristocraților francezi, veniți ca voluntari în războiul ruso- austriaco-turc din 1787. În acest sens putem vorbi despre prinţul de Ligne care ne vorbeşte de mizeria reală de la Oceakov şi mai puţin de cea din Moldova, dar Langeron denunţă nepăsarea şi neglijenţa domnind la o staţie de poştă pentru a merge la Iaşi, o săptămână după cucerirea Ismailului, cu călătorii lăsaţi literalmente să moară de foame, mai mult de opt zile în această situaţie îngrozitoare, fară cai şi cea mai mică provizie. Tot în acest cadru al vorbitorilor de limbă franceză îi putem aminti pe Charles de Salaberry, Roger de Damas, Langeron. Relatări mult mai sobre sunt cele ale ofițerilor de armată fie francezi fie britanici trimişi de guvernele lor să studieze situația Turciei. În acest sens îi putem aminti pe ofițerii francezi Fitte Clave, Du Verne de Presele și căpitanul Mornier.

Trecem acum la doi ofiţeri englezi, trimişi de guvernul lor să studieze situaţia Turciei în faţa perspectivelor unui război cu Rusia şi mai apoi să dea ajutor Porţii împotriva lui Bonaparte care a debarcat în Egipt. E vorba de Sir Sidney Smith şi de colonelul Koehler.

Dar preocuparea de bază a tuturor peregrinilor străini era situaţia internă a Principatelor. Pe aceasta o vom găsi evocată fie în treacăt de călătorii întâmplători, fie tratată pe larg în cărţi. Mai toţi călătorii pomenesc de sărăcia excesivă a populaţiei de rând, între altele provocată de război şi de crunta exploatare internă şi externă. Campaniile pustiitoare ale lui Iosif al II-lea la Caransebeş, în Banat, a lui Coburg la Dunăre şi a lui Suvorov la Râmnic şi Martineşti, ca şi, în contrapartidă, distrugerile turceşti sunt relevate pe larg în descrierile drumeţilor de peste hotare. Mai sunt semnalate persecuţiile şi duşmănia stăpânilor de moşii sau a „domnilor de pământ", cum li se zicea, care îndreptăţeau răscoala lui Horea, cum nu se sfiau să afirme Seipp, Hacquet şi Hofmannsegg.