Originile Sistemului Constituțional Britanic

Capitolul I. Originile sistemului constituţional britanic

1. Unele trăsături generale ale formarii sistemului politic britanic

Evoluţia politică a Marii Britanii oferă un exemplu clasic de trecere de |a monarhia absolută la monarhia constituţională, Marea Britanie fiind considerată astăzi, pe drept cuvânt, una dintre ţările tipice pentru sistemul politic parlamentar.

Ceea ce frapează, este pe de-o parte, îmbinarea elementelor constituţionale cutumiare cu cele scrise şi, pe de altă parte, pragmatismul care stă la baza concepţiei politico juridice şi, în general, a sistemului de drept englezesc.

Ca tip istoric de stat, statul englez s-a format într-un spaţiu geografic închis, datorită despărţirii Angliei prin Canalul Mânecii de continentul convulsionat de lupte politice şi cu un nivel scăzut al forţelor de producţie.

Condiţiile geografice şi politice în care s-a format statul şi naţiunea engleză - insularitatea, izolarea relativă de alte influenţe şi practici politice şi, prin urmare, imposibilitatea unei comparaţii a eficienţei diferitelor metode de guvernare - au influenţat într-o măsură considerabilă filozofia şi practica politică, valorile politice ale poporului, procesul de conducere socială ca şl psihologia actului de supunere a indivizilor faţă de autorităţile publice şi faţă de lege.

O privire retrospectivă în istoria politică a Angliei arată că, în secolul al XIV-lea, instituţiile constituţionale britanice erau deja conturate în linii esenţiale iar spre sfârşitul secolului al XVI-lea, ele căpătaseră o fizionomie definitivă - rod şi al unei foarte dezvoltate gândiri politice pentru acea vreme, ca şi al unui pragmatism judiciar, ale cărui soluţii au rămas neclintite multe secole.

Ca orice alt sistem de drept, sistemul juridic britanic se sprijină pe principiul legalităţii. Dar în insulele britanice principiul legalităţii, „domnia legii"- Rule of law (legea este luată aici în sensul de normă general-obligatorie) sunt mult mai plin de conţinut decât pe continent. Aceasta, poate, şi ca rezultat al pragmatismului concepţiei juridice şi al perpetuării dreptului cutumiar, încât nici p constituţie din lume nu a fost atât de puţin nesocotită cum a fost constituţia engleză.

Câteva idei sunt cuprinse în aceste aprecieri:

a) la baza întregii activităţi sociale şi politice este aşezată legea;

b) Guvernul nu are o putere arbitrară, puterea sa derivând din lege;

c) regula de drept se aplică în mod egal tuturor indivizilor şi persoanelor juridice, inclusiv autorităţilor publice;

Ataşamentul faţă de lege este însoţit - ca o altă trăsătură distinctivă a sistemului constituţional - de ataşamentul pentru principiul libertăţii personale. În Anglia, libertatea este înţeleasă într-un sens mult mai larg decât în alte state democrate.

O altă trăsătură proprie sistemului constituţional britanic este absenţa unei constituţii în sensul formal al cuvântului. Acesta nu înseamnă însă lipsa unei constituţii în sens material. Constituţia Angliei se prezintă ca un ansamblu suficient de coerent de cutume la care se adaugă texte juridice adoptate de Parlament având o valoare şi o importanţă deosebită pentru dezvoltarea instituţiilor politice din această ţară, ca şi pentru raporturile între guvernanţi şi guvernaţi.

Acestea sunt; Magna Charta Libertatum (1215); Petition of Rights (1628); Parliament Act (1911) (1949).

Alături de aceste acte există şi se aplică un mare număr de tradiţii şi cutume constituţionale având un rol funcţional bine stabilit. Ele sunt cunoscute şi respectate de către actorii politici; de existenţa şi obligativitate lor este conştientă întreaga naţiune engleză, care le şi respectă „cu scrupulozitate. Acesta este şi motivul pentru care ele continuă să se aplice ca simboluri constituţionale tradiţionale fără a se simţi nevoia de a fi codificate.

Astfel de cutume sunt, de pildă: formalismul acordului monarhului la dizolvarea Camerei Comunelor; alegerea Primului-Ministru din cadrul partidului politic care a obţinut victoria în alegerile generale; regula ca Primul-Ministru să fie membru al Camerei Comunelor; stabilirea mandatului Camerei Comunelor; solidaritatea ministerială în cazul prezentării demisiei de către Primul-Ministru; obligaţia monarhului de a semna legea votată de parlament s.a.

Procesul de formare a instituţiilor de guvernare, în special a Monarhiei şi Parlamentului, a parcurs etape distincte. Mai întâi, s-a format Coroana ca simbol al autorităţii publice. Parlamentul a apărut mai târziu ca reacţie a burgheziei împotriva absolutismului regalităţii manifestat deseori în forme violente. Se consideră că prima adunare reprezentativă a fost Parlamentul convocat de regele Eduard I în 1295 şi format, pe lângă Camera înaltă (aristocraţia) din câte 2 cavaleri din partea fiecărui ţinut, 2 reprezentanţi ai burgheziei din fiecare târg (orăşel) şi câte 2 cetăţeni din partea fiecărui oraş, care constituiau Camera inferioară.