Apache Club - Moldova Mall Iași

Proiect
7/10 (1 vot)
Domeniu: Marketing
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 23 în total
Cuvinte : 5839
Mărime: 1.59MB (arhivat)
Puncte necesare: 6

Cuprins

  1. Cap.1:Prezentarea serviciului :(date despre firmă, domeniul de activitate, tipul de serviciu, descrierea serviciului) 3
  2. Cap.2: Campania promoţională 8
  3. 2.1. Obiectivul companiei 8
  4. 2.2. Audienţa: fixarea segmentului ţintă 9
  5. 2.3. Alegerea tehnicii promoţionale şi a axului publicitar 10
  6. 2.5. Canale de comunicare a mesajului publicitar 15
  7. 2.6. Crearea mesajului publicitar 16
  8. 2.7. Planul de difuzare a reclamelor 17
  9. Bibliografie 18
  10. Anexe 19
  11. Anexa nr.1: Certificatul EPBF 19
  12. Anexa nr.2: Originea termenului de „biliard” 20
  13. Anexa nr.3: Masa de biliard DYNAMIC II 21
  14. Anexa nr.4: Galerie foto 22

Extras din proiect

Cap.1:Prezentarea serviciului

(date despre firmă, domeniul de activitate, tipul de serviciu, descrierea serviciului)

Locurile preferate ale tinerilor sunt, de ceva vreme, cluburile de biliard, unde se pot relaxa după o zi de şcoală sau după orele obositoare de serviciu. Doar cu 10 RON (preţ mediu) poţi juca, dacă eşti un cunoscător al acestui joc, chiar şi zece partide de biliard. Nu este însă cazul celor care abia acum au invăţat să ţină tacul în mână. Aceştia pot juca chiar şi două ore la o singură partidă.

Dacă eşti mai avansat în acest sport ai nevoie de mese şi accesorii cu atât mai bune,dar dacă te numeri printre cei pentru care ambiţiile sportive nu sunt pe primul loc, atunci bucură-te pe deplin de compania partenerilor, distracţia jocului, muzica şi băutura care întregeşte atmosfera relaxantă.

Nume firmă : Apache CLUB

Adresa: Str. Anastasie Panu( Str.Palat nr.1) , Moldova Mall, et.5

Telefon : 0232/ 256 031

Profilul de activitate al firmei Apache CLUB este de club (bar, biliard, snooker) , scopul ei fiind de a face ca persoanele care “îi calcă pragul”să se simtă cât mai bine, prin programe special organizate. Piaţa ţintă a firmei este formată din persoane mai mari de 18 ani ,indiferent de sex , cu venituri de peste 6.000.000 lei, care sunt amatori ai jocului de biliard şi/sau snooker. Cu toate acestea, în incinta clubului sunt bine primiţi toţi cei ce vor să se distreze, cei care doresc sa găsească o modalitate plăcuta de a-şi petrece timpul liber, în compania prietenilor.

Apache CLUB îşi desfăşoară activitatea în incinta centrului comercial Moldova Mall, clădire cu 6 nivele, deschisa pe locul fostului magazin universal „Moldova” şi inaugurată în anul 2006.

Cu un design modern, cu spoturi şi tavane rotunjite, Moldova Mall nu are nici un element de decor care să te lase cu gura cascată, precum peretele "cascadă" de la Iulius Mall, însă punctele sale tari sunt echipamentele de climatizare ultramoderne, terasa de la ultimul etaj şi cinema-ul multiplex: "Echipamentele speciale de climatizare, marca York, care se mai găsesc doar la 12 firme din ţară, au fost aduse din Statele Unite şi sunt „rulate la fiecare etaj, pentru a nu exista disconfort termic", precizeaza Cătălin Cristian, directorul general. "Poţi să fii şi la Chicago şi să reglezi, prin internet, temperatura dintr-un punct oarecare, de la un etaj ales la întămplare", işi laudă investiţia acţionarul principal al Moldovei Mall, Dănuţ Prisecariu.

Parterul este ocupat de "servicii", de la farmacie, bancă, xerox, curăţătorie ecologică, reprezentanţă de telefonie mobilă, până la florărie, laborator foto şi schimb valutar. Cum intri, în partea stângă, poţi să-ţi iei prânzul în singura pizzerie din clădire: "Pizza Hut", dar şi o supriză pentru ieşeni: o ciocolaterie elveţiană, "Laderach Chocolatier Suisse".

Ca să urci, două lifturi iţi stau la dispoziţie, cu o capacitate de 21 de persoane, dotate cu perdea de senzori sau scările rulante nou-nouţe, marca Schlinder. La primul etaj dai peste firme cunoscute ieşenilor, ca Steillman, Leonardo sau Cavallieri, dar şi altele noi, în special de marochinărie, precum Corys. De la scări, în partea stângă, se lucrează încă la o terasă "de fiţe", unde poţi ajunge şi prin exterior, pe scări, şi unde poţi bea un cocktail şi urmări „care-i mişcarea la Prefectură. "O să fie unul dintre cele mai tari baruri din Iaşi", spune Danuţ Prisecariu.

Etajul al doilea aparţine, aproape în intregime, copiilor, cu magazine cu jucării şi haine, o sală de calculatoare pentru puştanii puţin mai mari şi o baie în miniatură. Pe partea opusă, Diverta şi Jolydon.

Tot etajul al III-lea este ocupat de Media Galaxy, iar la etajul IV sunt magazine specializate, de încălţăminte, cosmetice şi blugi.

Abia la etajul al V-lea începe distracţia, cu o sală imensă, plină cu mese identice, - food court - unde se vor "bate" pentru clienţi şapte restaurante. După o mâncare copioasă, ar merge "o bilă", la "Apache CLUB", unde patronul spune ca a investit 22.000 de lire sterline pe două mese de snooker şi 35.000 de euro pe şapte de biliard. Dacă sunteti amatori de jocuri mecanice sau de ruletă, puteţi merge la mini-casino, iar dacă vreţi să vedeţi un film, mai urcăm un etaj, de data acesta pe scările fixe.

Bijuteria noului complex comercial este însă cinematograful tip multiplex, de la ultimul etaj, cu trei săli: albastră şi verde, cu o capacitate de 140 de locuri, şi o sală roşie, cu 150 de scaune.

Scaunele sunt mai confortabile decât fotoliile de acasă şi sunt prevăzute cu suport pentru sticle sau pahare, însă fumatul este interzis. "Prin contract este prevăzut ca preţul unui bilet să fie cu 50% mai mic decat la multiplexul din Bucureşti, adică de aproximativ 70.000 de lei", precizează un amănunt important Cătălin Cristian, directorul general. Tot la etajul şase se va deschide, la vară, o terasă şic, care oferă o privelişte de ansamblu a centrului oraşului.

Publicul ţintă este familia, aşa că Moldova Mall este un loc nu numai pentru tineret, dar şi pentru persoane de vârstă medie şi copii.

Civilizat şi ultramodern, Apache CLUB dispune de 7 mese de biliard la dimensiuni de campionat cu placă profesională de ardezie, 2 de snooker, bar cu mese „food court”,scaune, scaune de bar(cai de bar), design interior deosebit, muzică relaxantă şi cu intensitate redusă, toate menite să asigure un ambient plăcut şi o agreabilă relaxare într-un confort deosebit. Toate echipamentele sunt moderne şi de o calitate ireproşabilă.

Preview document

Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 1
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 2
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 3
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 4
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 5
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 6
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 7
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 8
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 9
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 10
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 11
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 12
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 13
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 14
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 15
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 16
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 17
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 18
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 19
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 20
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 21
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 22
Apache Club - Moldova Mall Iași - Pagina 23

Conținut arhivă zip

  • Apache Club - Moldova Mall Iasi.doc

Ai nevoie de altceva?