Contribuția standardizării privind calitatea produselor alimentare

INTRODUCERE. MOTIVAȚIA TEMEI. OBIECTIVE

Timp îndelungat standardizarea a fost privită ca o activitate secundară , eventual dezirabilă , acceptabilă în caz că cineva şi-ar fi putut permite să facă uz de ea. În zilele noastre această mentalitate este total schimbată. Standardizarea este considerată ca o necessitate şi nimeni nu-şi mai permite să nu utilizeze standardele.

Standardizarea este, în mod clar, mai mult decât o activitate de elaborare a standardelor. Ea este un instrument aflat efectiv în slujba dezvoltării tehnologice şi economice şi o parte integrantă din complexul de principii şi mecanisme care contribuie la formarea pieţei şi la optimizarea activităţii societăţilor comerciale.

Am ales această temă datorită importanței majore pe care o au standardele în asigurarea și îmbunătățirea calității. Prin folosirea standardelor se încearcă o uniformizare a procesului de producție și chiar a produsului în sine. Întrucât alimentele asigură existența populației, reprezentând un element vital, am dorit să evidențiem importanța standardelor atât la nivel european cât și la nivel național.

Obiectivele urmărite sunt înțelegerea noțiunii de standardizare, rolul si efectele standardelor asupra produselor alimentare, prezentarea legislației privind standardele produselor alimentare la nivel european. În vederea observării modului în care consumatorii percep importanța standardelor, se va realiza o cercetare de marketing intitulată: “Atitudini, opinii și comportamente ale populației brașovene privind standardizarea produselor alimentare”.

CAPITOLUL 1.

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Definiția standardelor de calitate

Ghidul ISO/CEI 2: 1996 definește standardul ca fiind un document, stabilit prin consens și aprobat de către un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun și repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activități sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obține gradul optim de ordine într-un anumit context.

,,Standardul’’ mai este definit ca ,,normă sau ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document în care sunt consemnate aceste norme’’.

Standardele se bazează pe rezultatele conjugate ale ştiinţei, tehnicii şi experienţei şi au drept scop promovarea avantajelor optime ale comunităţii.

Dincolo de definiţia oficială, practica a simplificat definiţia standardului plecând mai mult de la utilitatea acestuia. Astfel, un standard reprezintă un limbaj comun care promovează circuitul bunurilor între cumpărător şi vânzător şi protejează bunăstarea generală. Această definiţie este construită pe rolul şi scopul standardelor şi stabileşte importanța standardelor pentru orice companie plasându-le, împreuna cu reglementările tehnice, în rândul documentelor de referinţă externe care trebuie să stea la baza politicilor şi practicilor companiilor. Standardul, este cea mai bună şi cea mai simplă cale posibilă pentru a comunica, pentru a cunoaşte nivelul tehnic unanim acceptat pe plan naţional, european sau internaţional în domeniul de activitate al oricărei companii sau organizaţii şi nu în ultimul rând este cea mai simplă cale pentru proiectarea şi dezvoltarea practicilor de management.

1.2. Evoluția standardelor

Sistemul calităţii, aşa cum este definit de Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) în seria de standarde 9000 referitoare la managementul calităţii, a fost dezvoltat ca răspuns la provocările globalizării crescute a pieţei şi a fost unanim acceptat. ISO are ca obiect dezvoltarea standardizării şi facilitarea schimbului internaţional de mărfuri şi servicii. Rezultatele activităţii ISO sunt publicate sub forma standardelor internaţionale, ghidurilor şi altor documente similare.

ISO 9000 este rezultatul unui îndelungat proces de evoluţie, care îşi are începutul în anii 1950 în SUA. Creşterea cerinţelor de calitate în domeniul militar a condus la primele reglementări de asigurare a calităţii. Acestea conţineau condiţii referitoare la implementarea şi controlul măsurilor de asigurare a calităţii, structurate şi formulate după principiul aplicabilităţii practice. Intenţia acestor reglementări a fost îmbunătăţirea performanţelor calitative ale întreprinderilor. În decursul timpului au apărut o serie întreagă de norme de asigurare a calităţii, la nivelul firmelor, ramurilor industriale şi apoi cu o arie extinsă de aplicabilitate, culminând cu adoptarea în 1987 a seriei de standarde ISO 9000. Sub această formă standardul era utilizabil cu precădere de firmele din sfera productivă. Ulterior, pentru a-l face aplicabil nu numai societăţilor comerciale angajate în domeniul producţiei, standardul a fost revizuit şi adoptat oficial în 1994 de Organizaţia Internaţională de Standardizare. Iniţial existau 3 părţi principale ale standardului iso 9000 : iso 9001, iso 9002 şi iso 9003, fiecare conţinând o serie de clauze referitoare la proiectare, dezvoltare, fabricaţie, inspecţie, testări, montaj şi service.