Extras din proiect
Orice întreprindere producătoare de bunuri şi servicii îşi desfăşoară activitatea într-un anumit mediu ambiant, ce exercită o puternică influenţă asupra sa. Cele mai importante sunt relaţiile întreprinderii cu piaţa, întrucât în economia de piaţă, atât producătorul cât şi consumatorul au posibilitatea de a alege în mod liber cât, unde şi cum pot să ofere şi respectiv să solicite, piaţa fiind aceea care stabileşte ce se produce şi cât se produce. Ca atare, întreprinderea, care are ca obiect de activitate producerea de bunuri şi servicii destinate pieţii, trebuie să cunoască anticipat nevoile reale ale societăţii, pe care i le poate indica piaţa. Întrucât, indiferent de profil, întreprinderea trebuie să se afle în contact direct cu piaţa, analiza condiţiilor de piaţă prezintă deosebită importanţă pentru prezentul şi mai ales pentru viitorul ei
Firma S.C. Porta Mondo S.R.L. are ca obiect de activitate producţia şi comercializarea de uşi metalice; sediul acesteia se află pe strada Independenţei numărul 202, localitatea Iaşi, judeţul Iaşi; numărul de telefon: 0232/202.202.
1. Piaţa produsului de referinţă
Pentru a caracteriza piaţa produsului de referinţă este necesară parcurgerea unor etape. Într-o primă fază se defineşte în mod clar produsul; în cazul nostru produsele de referinţă sunt uşile metalice si din punct de vedere al localizării în timp, alegem perioada de analizare anul 2006. În ceea ce priveşte delimitarea geografică,piaţa produsului analizat este judeţul Iaşi. Ultima faza o constituie stabilirea relaţiilor produsului de referinţă cu alte produse:
- Relaţii de substituţie: produsele care ar putea înlocui în utilizare uşile metalice sunt uşile din lemn sau din PVC, cu toate că acestea nu au acelaşi nivel ridicat de securitate;
- Relaţii de asociere: uşile metalice se află în relaţii de complementaritate cu locuinţe(apartamente, case,vile,etc.), precum şi cu serviciile de montare a acestora;
- Relaţiile de indiferenţă: având în vedere faptul că uşile metalice sunt destinate satisfacerii nevoii de securitate, putem spune că acestea se află în relaţie de indiferenţă cu toate produsele care satisfac alte tipuri de nevoi (nevoia de educaţie-cărţile, nevoie de deplasare- mijloacele de transport, etc.).
Aşadar, piaţa produsului de referinţă este reprezentată de totalitatea utilizatorilor (cumpărătorilor de uşi metalice) din judeţul Iaşi din 2006.
2. Structura pieţei şi estimarea dimensiunilor pieţei
Utilizatorii sau cumpărătorii, în cazul nostru, au anumite trăsături definitorii. Fiind vorba despre un produs de folosinţă îndelungată, cumpărătorii de uşi metalice sunt reprezentaţi de proprietarii locuinţelor(familii), unităţi economice, unităţi administrative şi firme care construiesc locuinţe. Putem deduce cu uşurinţă faptul că avem de-a face pe de o parte cu utilizatori sau cumpărători individuali în cazul familiilor şi a unităţilor economice şi administrative, iar pe de altă parte cu utilizatori industriali, în cazul firmelor specializate în contrucţia de locuinţe.
Piaţa uşilor metalice este formată, ca orice altă piaţă a produsului din consumatori si nonconsumatori (relativi şi absoluţi). Plecând de la aceste elemente, putem stabili principalele dimensiuni ale pieţei.
Numărul consumatorilor(N) se identifica, în acest caz, cu numărul total al locuinţelor şi al sediilor instituţiilor economice şi administrative din judeţul Iaşi. Trebuie să avem în vedere că evoluţia acestei mărimi este dinamică întrucât aceasta creşte datorită contrucţiei continue de noi locuinţe. Conform Institutului Naţional de Statistică , în anul 2002 numărul clădirilor din judeţul Iaşi era de 152.279, iar al locuinţelor de 270.153, astfel suma acestor constituie numărul posibil de consumatori: 422.432 ( aproximăm numarul de consumatori la 425.000).
N=425.000
Consumatori(N1)=150.000 Nonconsumatori(N2)=275.000
Clienţi(N11)= 25.000 Nonclienţi(N12)=
125.000 NC relativi(N21)=220.000 NC absoluţi(N22)=55.000
PT=piaţa teoretică
NCA= nonconsumatorii absoluţi
PA=piaţa actuală(efectvă)
NCR=nonconsumatorii relativi
Piaţa teoretică este formată din consumatori şi nonconsumatori relativi. Cu alte cuvinte, în cazul nostru, se compune din entităţile care au achiziţionat deja uşi metalice şi cei care nu au cumparat acest produs, dar este posibil să o facă în viitor.
PT= N – NCA=425.000 - 55.000=370.000
Piaţa actuală a produsului este formată din cei care au cumpărat efectiv uşi metalice până în acest moment, excluzându-i atât pe cei care este posibil îşi achiziţioneze cât şi pe cei care nu vor cumpăra acest produs niciodată.
PA= N – (NCR + NCA)=425.000 – (220.000+55.000)=150.000
Piata potenţială reprezintă numărul maxim de uşi metalice ce ar putea fi cumpărate în viitor ca urmare a evoliţiei factorilor pieţei şi a eforturilor conjugate de marketing.În perioada următoare, firma va creşte cheltuielile de marketing că va câştiga 4% din numărul nonclienţilor şi 6% din numărul nonconsumatorilor relativi, iar numărul clienţilor actuali rămâne neschimbat.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Proiect de Marketing - Usi Metalice.doc