Secțiune de planificare

Capitolul 1. Analiza Macromediului

1.1. Analiza tendinţelor şi nevoilor din macromediu

Începând cu anul 1990 în economia României s-a manifestat un pronunţat dezechilibru macroeconomic, care a continuat să se agraveze în timp. Influenţa şi moştenirea vechiului regim sunt unii dintre factorii ce au determinat aceasta situaţie. Trebuie amintite accentuatele dezechilibre din cadrul structurii de ramură a economiei naţionale ce au determinat funcţionarea ineficientă a sectoarelor şi componentelor de bază ale producţiei, astfel că au apărut o serie de consecinţe dezastruoase asupra gradului de satisfacere a trebuinţelor vitale ale populaţiei. Dezechilibrele au apărut în cadrul sectoarelor productive, creatoare de bunuri de consum, în ramurile din sectorul primar şi în cadrul celor care consumă şi valorifică aceste resurse (sectorul secundar), cât şi în sectorul serviciilor şi cel al informaţiilor.

A apărut o puternică contradicţie privind caracterul dezvoltării economice, în special al industriei, şi aici trebuie să avem în vedere eficienţa, rentabilitatea şi competitivitatea factorilor primari. Contradicţia a apărut aici între necesităţile actuale şi viitoare tot mai mari de retehnologizare rapidă a proceselor de producţie şi slaba înzestrare cu factori tehnologici competitivi. Astfel s-a accentuat puternica contradicţie între nevoile vitale şi starea generală a ramurilor ce produc bunuri de consum.

Este absolut necesar realizarea unui nou echilibru macroeconomic la nivelul ţării noastre pentru înaintarea spre o economie de piaţă eficientă şi funcţională. Tocmai de aceea Guvernul existent la putere în anul 2004 a propus ca strategie „Realizarea unei macro stabilizări consolidate, prin asigurarea unor progrese semnificative în cadrul reformei structurale şi în domeniul disciplinei financiare, obţinerea unor deficite bugetare suportabile, dezvoltarea pieţei interne, stimularea producţiei autohtone, accelerarea procesului de privatizare în condiţii de eficienţă şi transparenţă.” (SURSA: Programul de guvernare 2001 – 2004, Bucureşti)

Din perspectiva procesului de aderare la Uniunea Europeană anul 2004 a reprezentat un moment de maximă importanţă datorită finalizării negocierilor din data de 8 Decembrie a ultimelor 2 capitole rămase deschise: „Concurenţa” şi capitolul „Justiţie şi afaceri interne”. Încheierea perioadei de negociere, 15 Februarie 2000 – 8 Decembrie 2004 a creat premisele semnării la data de 25 Aprilie 2005 a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană şi ale angajării ferme a României de a depune toate eforturile pentru aderarea de la 1 Ianuarie 2007.

În lungul traseu parcurs către aderarea la Uniunea Europeană România a înregistrat progrese în obţinerea statutului de economie funcţională de piaţă. Acest lucru este recunoscut de către Comisia Europeană, în Raportul de ţară din octombrie 2004 privind progresele înregistrate de România în procesul de aderare. Evaluarea este una optimistă cu privire la performanţele economice şi nu numai ale României şi totodată demonstrează capacitatea ţării de a îndeplini criteriile economice de aderare conform prevederilor Consiliului European de la Copenhaga.

Realizările în plan macroeconomic ale României în anul 2004 sunt de natură să susţină şi să creeze un mediu favorabil dezvoltării economice, în general, şi al întreprinderilor în special.

La acestea se adaugă evoluţii pozitive înregistrate pe plan mondial, dar mai ales în zona Euro şi ţările din Europa Centrală şi de Est, evoluţii în mare parte pozitive care au contribuit la crearea unei conjuncturi internaţionale favorabile schimburilor informaţionale, comerciale şi de altă natură.

În esenţă, creşterea economică a fost susţinută de majorarea rapidă a consumului intern de bunuri şi de servicii, precum şi de fluxurile investiţionale în economia ţării. La acestea se adaugă rezultatele din agricultură ca urmare a faptului că anul 2004 a fost înregistrat ca unul dintre cei mai buni ani agricoli.

1.2. Analiza mediului politic

În cadrul oricărui sistem social global, prin locul şi rolul pe care-l ocupă în cadrul acestuia, prin multitudinea, complexitatea şi diversitatea relaţiilor ce le generează, prin impactul asupra celorlalte sisteme parţiale, însăşi asupra întregului, se detaşează şi se impune sistemul politic. Orice sistem social, indiferent de gradul său de organizare, de nivelul dezvoltării sale, de natura sa, implica cu necesitate o dimensiune şi o funcţie politică. De altfel, politicul şi politica au fost din totdeauna coordonate majore ale existenţei şi acţiunii umane. "Astăzi, mai mult ca oricând - precizează politologul G. Burdeau - epoca noastră este martora unei politizări universale. Totul a devenit politic, deoarece totul se află sub influenţa politicii sau se oglindeşte in ea"

Construirea noului model de societate (informaţională) ridică probleme socio-politice majore - atât la scară naţională cât şi internaţională - de atenuare a fenomenului de excludere de la beneficiile noilor tehnologii a unor categorii sociale şi a unor regiuni / zone geografice şi de coeziune socială, de conservare şi promovare a culturii specifice fiecărei naţiuni şi comunităţi locale, de protecţie a cetăţeanului şi consumatorului. Soluţionarea acestor probleme nu se poate realiza decât printr-un dialog larg între autorităţile guvernamentale, reprezentanţii mediului de afaceri, ai mediului academic şi societatea civilă, atât la nivel naţional, regional cât şi global.