Extras din proiect
INTRODUCERE
Toate activităţile organizate şi conduse de oameni au la bază proiecte. Natura proiectelor s-a schimbat în mod evident comparativ cu realizările planurilor şi construcţiilor din antichitate şi atât timp cât va exista omenirea, vor exista şi proiecte de dimensiuni impresionante.
Managementul proiectelor a apărut ca un instrument de planificare, coordonare, realizare şi control al activităţilor complexe din proiectele industriale, comerciale, sociale, culturale şi politice moderne.
Orice activitate modernă este privită ca un proiect modern, cu un caracter complex, care impune o viziune nouă începând cu analiza necesităţilor proiectului şi terminând cu reutilizarea eficientă a rezultatelor proiectului. Presiunile sistemului globalizat economic şi politic concurenţial al lumii industrializate, competitivitatea dintre producători, un respect mai mare pentru valoarea, respectiv bunăstarea celor care formează forţa de muncă a proiectului şi implicit pentru costul acestei forţe de muncă au dus la dezvoltarea de noi tehnici de management de proiect. Primul care furnizează ceea ce clientul doreşte este câştigator şi va supravieţui în cadrul acestui sistem concurenţial. Soluţia este realizarea de proiecte performante cu un management de proiect performant. O afacere performantă înseamnă o investiţie într-un proiect performant, cu activităţi previzibile şi planificate.
Principala caracteristică definitorie a unui proiect este noutatea sa. Un proiect este un pas în necunoscut, pândit de riscuri şi incertitudini. Nu există două proiecte perfect identice şi chiar un proiect care se repetă va fi de fiecare dată diferit într-unul sau mai multe din aspectele sale comerciale, administrative, sociale, politice sau fizice. Proiectul este proces nerepetitiv care realizeazã o cantitate nouă, unicat, bine definită, in cadrul unor organizaţii specializate.
Managementul proiectului are drept obiectiv realizarea unui produs / serviciu care să corespundă necesităţilor exprimate întrucât nu se poate produce orice pentru a vinde, nu se vinde decât ceea ce clientul / utilizatorul doreşte.
Managementul proiectelor impune planificarea, organizarea, monitorizarea şi controlul tuturor aspectelor unui proiect şi motivarea tuturor celor implicati pentru a realiza în siguraţă obiectivele proiectului, în limita timpului, costului şi criteriilor de performanţa stabilite.
1. DATE INIŢIALE
Tema de proiect
Programarea şi conducerea producţiei pentru fabricarea unui set de două repere T1 şi T4, ce se execută simultan in condiţii de resurse limitate şi date impuse, din componenţa produsului grup hydraulic.
Condiţii generale
Beneficiar - SC. . SRL.
Executant - Universitatea Ovidius Constanţa, ., AR. 3 ,
Volum de producţie - 800 buc./an
Cadru legislativ - Contractual
Condiţii şi termene de livrare - Contractual sa stabilit că , produsul va livrat la beneficiar în ultima săptămână a fiecărui trimestru în următoarea cantitate :
Trimestrul I - 180 buc.
Trimestrul II - 220 buc.
Trimestrul III - 220 buc.
Trimestrul IV - 180 buc.
În realizarea planului de producţie director se va ţine seama de faptul că perioada de asamblare a reperelor este de două săptămâni.
2. ANALIZA PROIECTULUI DE PRODUCŢIE
2.1 Structura de dezagregare a produsului (SDP)
Produsul acestui proiect este constituit din cele două repere, executate şi livrate beneficicarului la termenele stabilite.
Pentru fiecare reper în parte se elaborează o tehnologie de prelucrare, compatibilă cu resursele existente în cadrul societăţii.
Resursele sunt de tipul om-maşină şi limitate. Astfel, in atelierul de producţie al Universităţii se găsesc maşini-unelte, de diferite tipuri , în câte un singur exemplar din fiecare tip.
Lansarea în fabricaţie a celor două repere se face simultan , pe resursele existente, pentru a obţine un grad de util
Preview document
Conținut arhivă zip
- Managementul Proiectelor.doc