Extras din proiect
Normele specifice de securitate a muncii sunt reglementări cu aplicabilitate naţională care cuprind prevederi minimal obligatorii pentru desfăşurarea principalelor activităţi din economia naţională în condiţii de securitate a muncii.
Respectarea conţinutului acestor prevederi nu absolvă agenţii economici de răspundere pentru prevederea şi asigurarea oricăror alte măsuri de securitate a muncii, adecvate condiţiilor concrete de desfăşurare a activităţii respective.
Normele specifice de securitate a muncii fac parte dintr-un sistem unitar de reglementări privind asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă, sistem compus din :
- Norme generale de securitate a muncii care cuprind prevederile de securitate a muncii general valabile pentru orice activitate.
- Norme de igiena muncii care cuprind prevederile de igiena muncii general valabile pentru orice activitate.
- Norme specifice de securitate a muncii care cuprind prevederile de securitate a muncii, specifice unor anumite activităţi sau grupe de activităţi detaliind prin acestea prevederile Normelor generale de securitate a muncii.
Prevederile tuturor acestor norme se aplică cumulativ şi au valabilitate naţională indiferent de forma de organizare sau de proprietate în care se desfăşoară activitatea pe care o reglementează.
Structura sistemului naţional de norme specifice de securitate a muncii urmăreşte corelarea prevederilor cu pericolele specifice uneia sau mai multor activităţi şi reglementarea unitară a măsurilor de securitate a muncii pentru activităţi caracterizate prin riscuri comune.
Structura fiecărei norme specifice de securitate a muncii are la bază abordarea sistemică a aspectelor de securitate a muncii, practicată în cadrul Normelor generale de securitate a muncii. Conform acestei abordări, procesul de muncă este tratat ca un sistem complex structurat, compus din următoarele elemente care interacţionează reciproc :
- EXECUTANTUL : omul implicat nemijlocit în executarea unei sarcini de muncă ;
- SARCINA DE MUNCĂ : totalitatea acţiunilor ce trebuie efectuate prin intermediul mijloacelor de producţie şi în anumite condiţii de mediu, pentru realizarea scopului procesului de muncă.
- MIJLOACE DE PRODUCŢIE : totalitatea mijloacelor de muncă (instalaţii, utilaje, maşini, aparate, dispozitive, unelte etc.) şi a obiectelor muncii (materii prime, materiale etc.) care se utilizează în procesul de muncă.
- MEDIUL DE MUNCĂ : ansamblul condiţiilor fizice, chimice biologice şi psihologice în care unul mai mulţi executanţi îşi realizează sarcina de muncă.
Reglementarea măsurilor de securitate a muncii în cadrul Normelor specifice de securitate a muncii, vizând global desfăşurarea uneia sau mai multor activităţi în condiţii de securitate a muncii, se realizează prin tratarea tuturor aspectelor de asigurare a securităţii muncii la nivelul fiecărui component al sistemului - executant, sarcină de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă, - propriu proceselor de muncă din cadrul activităţii sau activităţilor care fac obiect de reglementare.
Prevederile sistemului naţional de reglementări pentru asigurarea securităţii muncii constituie, alături de celelalte reglementări juridice referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă , baza pentru :
- activitatea de concepţie a echipamentelor de muncă şi a tehnologiilor ;
- autorizarea funcţionării unităţilor ;
- instruirea salariaţilor cu privire la securitatea muncii;
- cercetarea accidentelor de muncă şi stabilirea cauzelor şi responsabilităţilor.
În contextul general prezentat anterior, "Normele specifice de securitate a muncii pentru prelucrarea metalelor prin aşchiere", au fost elaborate ţinând cont de reglementările existente în domeniul securităţii muncii pentru această activitate precum şi pe baza studierii proceselor de muncă şi stabilirii pericolelor specifice, astfel încât, pentru fiecare pericol, normele să cuprindă cel puţin o măsură de prevenire la nivelul fiecărui element component procesului de muncă.
Structurarea acestor prevederi este făcută pe tipuri de prelucrări, pentru fiecare tip de prelucrare prevederile urmărind o succesiune logică, corespunzătoare modului de acţiune al executantului în procesul de lucru.
Pe lângă prevederile specifice de securitate a muncii, norma cuprinde şi un capitol cu Prevederi de proiectare privind echipamentele de muncă utilizate la prelucrarea metalelor prin aşchiere.
Capitolul cuprinde prevederi de securitate a muncii care trebuie respectate la proiectarea mijloacelor de producţie (clădiri, maşini, utilaje, dispozitive, scule etc), prevederi care rămân valabile până la acoperirea problematicii tratate prin standarde în domeniu.
CAPITOLUL I. PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE-GENERALITĂŢI
Din categoria prelucrărilor prin aschiere fac parte strunjirea, frezarea, filetarea, rabotarea, mortezarea, brosarea, repidicarea.
Prelucrările prin aschiere presupun îndepărtarea de material de pe suprafata semifabricatului sub forma de aschii, îndepărtarea de aşchii de pe semifabricat presupune o miscare relative intre scula si piesa.
Miscarea necesara detasării de aschii se numeste miscare principala, iar miscarea care asigura eliminarea continua de aschii se numeste miscare de avans.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Norme de Tehnica Securitatii Muncii la Prelucrarile prin Aschiere.doc