Pompă cu trei șuruburi

1. Noţiuni fundamentale despre pompe

Pompa este o maşină care transformă energia mecanică primită de la o sursă de antrenare în energie hidraulică. Astfel, energia transmisă lichidului poate fi utilizată potrivit scopului dorit: alimentare cu apă, transport hidraulic, acţionare hidraulică etc. Deoarece pompele sunt destinate mai ales transportului de lichide la distanţe şi nivele diferite, utilizarea

lor s-a impus aproape pretutindeni unde s-a ivit necesitatea unui astfel de transport. În industrie, pompele sunt utilizate nemijlocit în diverse procese tehnologice, vehiculând o mare varietate de lichide, sau în scopuri auxiliare pentru alimentări cu apă industrială şi potabilă. În agricultură, pompele se utilizează în sistemele de irigaţii şi desecări, în sistemele de alimentare cu apă a localităţilor rurale, a fermelor, sau direct în procesul de producţie prin ataşarea lor la diverse maşini agricole, cum sunt cele de combatere a dăunătorilor.

Deoarece transportul unui lichid cu ajutorul pompei presupune o continuitate a curgerii între sursa de alimentare şi locul deversării, aceasta nu se poate realiza decât într-o instalaţie hidraulică. O astfel de instalaţie este alcătuită în mod obişnuit din: conducte, armături, aparate de măsură şi bineînţeles pompa, ca element principal. Conductele au rolul de a face legătura între pompă şi sursa de aspiraţie şi locul de refulare a lichidului. Din aceste motive, conducta care se racordează la rezervorul de aspiraţie se numeşte „conductă de aspiraţie” şi, în mod analog, cea care uneşte ştuţul de refulare al pompei cu rezervorul de refulare, „conductă de refulare”.

În figura este reprezentată schema unei instalaţii hidraulice simple, în circuit deschis. Instalaţia se compune din următoarele elemente: sorbul S, montat la capătul conductei de aspiraţie CA, scufundat în lichid, pompa P, acţionată de motorul electric EM, robinetul de reglare R şi conducta de refulare CR. Ca aparate de măsură sunt ataşate: un manovacuummetru MV, amplasat pe conducta de aspiraţie, şi un manometru M, montat pe conducta de refulare a pompei.

2. Prezentarea generala a pompelor cu suruburi:

Pompele cu şurub fac parte din categoria pompelor volumice cu mişcare de rotaţie. De asemenea, ele pot fi clasificate în categoria pompelor cu angrenaje cu particularitatea că angrenarea este axială. Aşa cum arată şi denumirea pompei, organele de lucru, respectiv rotoarele, au forme de „şuruburi”, constând dintr-o spiră înfăşurată elicoidal pe un cilindru.

Pompele cu şuruburi, construite fie în varianta verticală fie orizontală, au un număr de două până la cinci şuruburi. La pompele cu mai mult de un şurub, acestea sunt dispuse paralel între ele, iar mişcarea de rotaţie se transmite de la un şurub „conducător” la şuruburile „conduse”, fie prin angrenarea directă, prin contact al spirelor şuruburilor, fie printr-un angrenaj de roţi dinţate situat la capetele rotoarelor (în acest caz, spirele şuruburilor nu se află în contact). La pompele cu mai mult de două şuruburi, roţile dinţate de sincronizare pot să nu mai apară.

La rotirea şuruburilor, lichidul din camera de aspiraţie umple golurile dintre flancurile şuruburilor şi carcasă, pătrunde într-un spaţiu închis mişcându-se în lungul canalelor elicoidale, după care este împins în camera de evacuare.