Vedere naturală și vedere artificială

1.VEDEREA NATURALA

1.1. Generalitati

Perceptia vizuala este acel proces complex de receptionare, analiza si sinteza a informatiilor care se refera la dimensiunea, forma, culoarea, luminozitatea si miscarea obiectelor, precum si la distanta pana la acestea.

Aceste informatii sunt prelucrate ulterior de sistemul nervos central, rezultand imaginile vizuale ale mediului inconjurator prin senzatiile de relief, luminozitate, miscare si culoare.

Ochiul este organul receptor care colecteaza si proiecteaza undele electromagnetice pe retina si care transmite informatiile catre ariile corespunzatoare din context. El este sensibil la undele electromagnetice si insensibil la radiatiile ultra violete (UV) si infrarosii.

Analizatorul vizual are trei segmente:

- cel periferic (organul receptor) ;

- segmentul intermediar (caile nervoase) ;

- segmentul central (centrii corticali care dau mesajul senzorial,imaginea in culori si relief). In figura 1.1. este prezentata structura receptorului vizual.

Cele patru medii optice au indici de refractie diferiti, dar cu centrele de curbura pe axa optica, pot fi tratate ca si cand ar forma o singura lentila groasa, in al carei plan focal se afla retina.

Cele patru medii optice sunt:

- corneea;

- cristalinul;

- corpul vitros;

- umoarea apoasa.

Corneea-este unul dintre mediile optice si se gaseste sub forma unui tesut transparent,bogat inervat,care primeste oxigenul necesar si elimina bioxidul de carbon prin difuzie.

Cristalinul-este un alt mediu optic component al ochiului, il gasim sub forma unei lentile bioconvexa de volum si putere dioptrica care se modifica odata cu varsta. El are rolul lentilelor obiectivelor camerelor de luat vederi.

Corpul vitros-reprezinta o substanta amorfa de consistenta unui gel.

Umoarea apoasa-este un lichid transparent ce umple camerele anterioare si posterioare ale ochiului.

Mecanismul de la baza perceptiei vizuale are urmatoarele etape:

(figura 1.1)

Fig. 1.1 Schema receptorului vizual

- formarea imaginii pe retina;

- fotoreceptia sau stimularea retinei;

- formarea imaginii la nivelul sistemului nervos central sau senzatia luminoasa.

1.2. Formarea imaginii pe retina

Retina-este acel tesut nervos care transforma distributia de iluminare, proiectata in sistemul optic al ochiului, in impulsuri electrice transmise pe calea nervului optic spre sistemul nervos central.

Putem spune ca vederea este clara atunci cand imaginea se formeaza pe retina,iar marimea ei,data de unghiul aparent sub care este vazut obiectul, sa fie suficienta iar marimea imaginii sa fie identificata pe cele doua retine.

Indiferent de distanta la care se afla obiectul, formarea imaginii pe retina este asigurata de fenomenul de acomodare la distanta. Aceasta implica relaxarea/contractarea muschilor ciliari care sustin cristalinul, convergenta axelor oculare si micsorarea diametrului pupilei. Astfel, daca imaginea este neclara, se comanda muschii ciliari care modifica forma cristalinului (grosimea si/sau curbura) astfel incat imaginea se formeaza pe retina.

Cantitatea de lumina acceptata de pupila este controlata prin intermediul irisului.

Irisul-este un tesut muscular compus din doi muschi cu actiune antagonista: de crestere sau contractie a ariei pupilei. Defectele de geometrie care influenteaza negativ acomodarea la distanta se corecteaza cu ajutorul ochelarilor.

Retina contine in partea diametral opusa cristalinului,pe axa vizuala (pata galbena), fotoreceptori de doua feluri:

- conuri (pentru vederea diurna,colorata);

- bastonase (pentru vederea nocturna,monocromatica).

Ele sunt astfel numite dupa forma geometrica a segmentului receptor.

Conurile se afla in foveea centrala si se raresc in pata galbena unde creste numarul de bastonase.