Bicicletă medicinală ergonomică

1. Definitia ergonomiei

Termenul de ergonomie vine din limba greacă (ergos=muncă şi nomos=lege, normă). Acesta a fost folosit pentru prima dată în anul 1857 de biologul polonez Wojciech Zostryebowski în studiul său Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a muncii, dar în limbajul comun de specialitate va fi lansat mult mai târziu, în anul 1949, de psihologul englez K.F.H. Murrell.

Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice, umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om şi munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici de eficienţă şi bună stare de sănătate a omului .

Ergonomia este o ştiinţă cu un caracter federativ, care pe baza interdisciplinarităţii integrează aportul tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei, economiei şi al altor ştiinţe sociale, având ca obiect orientarea creării tehnicii contemporane la nivelul posibilităţilor psihofiziologice normale ale omului şi utilizarea raţională a acestor posibilităţi în condiţiile de mediu, sociale şi culturale cele mai favorabile care pot fi asigurate de societate, în vederea realizării reproducţiei forţei de muncă de la o zi la alta .

În concluzie, ergonomia este o ştiinţă complexă care sintetizează anumite principii ale unor ştiinţe precum: ştiinţele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii, sociologia muncii în scopul aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a mobilierului şi la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, precum şi la formarea executanţilor (fig. 1). Cu toate acestea, ergonomia nu trebuie confundată cu nici una dintre ştiinţele care o compun.

Fig. 1. Ştiinţe participante la constituirea ergonomiei

Ergonomia, fiind o ştiinţă, dispune de un obiect de studiu, de metode şi de tehnici de cercetare proprii.

Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie “organizarea activităţii umane în procesul muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu, având drept scop creşterea eficienţei tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatele muncii, concomitent cu menţinerea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării personalităţii .

În anul 1959 s-a constituit la Oxford ‘Asociaţia internaţională de Ergonomie’. În 1967 s-a ţinut primul ‘Simpozion internaţional de Ergonomie’, organizat la Praga, unde s-au definit principalii factori care au determinat apariţia şi dezvoltarea ergonomiei ca ştiinţă a muncii. Prezentaţi sintetic, aceşti factori sunt :

- Progresul tehnic şi tehnologic - a determinat schimbări fundamentale în conţinutul muncii, ceea ce impune adaptarea tehnicii la om şi a omului la tehnică;

- Evoluţia concepţiei omului despre muncă - cresc exigenţele privind calitatea vieţii şi confortul la locul de muncă ;

- Evoluţia ştiinţelor tehnice, umane, economice şi sociale, care au putut furniza cunoştinţe cu privire la studiul activităţii omului în procesul muncii.

Principalele definiţii date ergonomiei sunt sintetizate în tabelul 1.1. Având în vedere diferitele tendinţe manifestate, se poate desprinde concluzia că, în centrul problematicii ergonomiei toţi autorii aşază omul, care s-a bucurat de prea puţină atenţie din partea organizatorilor producţiei şi muncii din perioadele anterioare.

Factorii ergonomici

Factorii ergonomici care afectează performanţa umană în condiţiile producţiei moderne, se împart în trei mari grupe :

a)Factori care depind de organismul uman :

- caracteristicile aparatului locomotor în muncă ;

- condiţionarea capacităţii de muncă

- gradul de adaptare prin antrenament ;

- dezorganizarea funcţională prin oboseală ;

- regimul raţional de activitate şi odihnă ;

- ritmul de muncă ;

- particularităţile sferelor senzorială, perceptuală, mintală, emoţională;

- caracteristicile termoreglării;

- starea de sănătate.