Generalități paralizia nervului facial

Nervii faciali sunt nervi micşti, care au următoarele funcţii:

- asigură sensibilitatea gustativă,

- inervaţia musculaturii mimicii,

- secreţia glandelor salivare sublinguale şi submaxilare

- secreţia glandelor lacrimale.

La periferie, nervul facial se divide în două ramuri:

- una superioară sau temporo-mandibulară, din care ia naştere o ramură intermediară care se anastomozează cu ramura inferioară formând plexul naso-genian;

- ramură inferioară sau cervico-facială.

Paralizia facială periferică este caracterizată de o atingere totală sau parţială a musculaturii hemifeţei, în mod obişnuit fiind interesat în mod egal atât teritoriul de inervaţie al facialului superior, cât şi acela al facialului inferior.

Paralizia facială “a frigore” are următoarele caracteristici:

- Este cea mai frecventă dintre paraliziile faciale, având o incidenţă de 23 cazuri la 100.000 persoane/an.

- Afectează ambele sexe.

- Îmbolnăvirile sunt mai frecvente toamna şi primăvara (după expuneri la curenţi de aer).

Afecţiunile neurologice determină importante deficienţe motorii, senzitivo-senzoriale şi psiho-comportamentale care transformă bolnavul, cel puţin într-o primă etapă, dependent de serviciile medicale specializate, iar apoi de asistenţa socială sau familială.

Recuperarea, şi mai ales readaptarea, unui individ cu deficite neurologice începe încă din faza acută a bolii, extinzîndu-se în timp, cel puţin doi ani, perioadă în care bolnavul poate redobîndi un anume grad de autonomie.

ETIOLOGIE

Extrem de multiple şi diverse cauze pot afecta nervul facial. În funcţie de topografia unei posibile leziuni, cele mai frecvente cauze sunt:

Afectarea facială uni- sau bilaterală prin leziune supranucleară poate fi expresia unui:

- accident vascular cerebral (ischemic sau hemoragic),

- a unei tumori primitive sau secundare,

- infecţii,

- traumatism