Îngrijirea pacientului cu meningită

ARGUMENT

Meningitele bacteriene acute cu Haemophilus influenzae reprezintă o important problemă de

patologie infecţioasă. În ciuda progreselor realizate în metodologia diagnosticului şi tratamentului,

acest grup de boli continuă să greveze sănătatea populaţiei prin evoluţia cel mai adesea severă,

frecvent însoţită de complicaţii cu potenţial letal şi sechele.

Existenţa unor particularităţi clinico-evolutive şi terapeutice ale acestui tip de meningită

bacteriană (mai ales la copiii mici), precum şi importanţa diagnosticului şi tratamentului instituit

precoce ne-au determinat să alegem această temă. După cum reiese din datele din literatură de

specialitate, H.influenzae se situează ca frecvenţă pe locul trei după meningococ şi pneumococ în

etiologia meningitelor purulente la copii. Incidența acestui agent etiologic este apreciată a fi între 3

şi 33%, peste 80% din meningitele cu H.influenzae apărând la copiii de 3 luni-2 ani.

Lucrarea cuprinde trei părți:

1. Partea generală care face o sinteză a datelor din literatură de specialitate în problema

meningitei bacteriene cu H.influenzae;

2. Partea a doua detaliază aspectele referitoare strict la meningita cu hemophilus influentzae.

3. Partea a treia care prezintă consideraţii privind 2 cazuri de meningită bacteriană la pacienţi

spitalizaţi la Spitalul Județean DEVA, în anul 2012.

În finalul lucrării am prezentat materialul bibliografic folosit.

CAP I. HAEMOPHILUS INFLUENZAE - CARACTERE

MICROBIOLOGICE

Meningitele acute sunt neuroinfecţii cu potenţial evolutiv sever, constituind unele din

principalele urgenţe ale bolilor infecţioase, care impun un diagnostic corect precoce şi o terapie

etiologică și patogenică promptă.

1.1. Definţie

Numele speciei Haemophilus influenzae (haemo, sânge; philios, sentiment de afecţiune,

iubitor, influenza, gripă; bacterie iubitoare de sânge, care determină gripa) aminteşte permanent

această asociere greşită. Deşi H. influenzae a fost proclamată specia tip, nu a fost primul membru

descris al noului gen. În 1883, Koch a descris un bacil care determină conjunctivita în Egipt, bacilul

Koch-Weeks, numit apoi H. aegyptius.

Genul Haemophilus reuneşte mici bacili gram negativi, pleomorfi, imobili, nesporulaţi,

facultativ anaerobi şi carboxifili, dependenţi de factorii de creştere X şi/sau V prezenţi în sânge.

Factorul X este hemina, iar factorul V este nicotin-amiddinucleotidul (NAD) sau alte coenzime.

Speciile care necesită pentru creştere numai favtor Vsunt individualizate prin prelixul para-: e.g., H

influenzae necesită ambii factori de creştere, H. parainfluenzae - numai factorul V.

Interes medical prezintă numai speciile găzduite la om pe mucoasele tractusului respirator

superior şi sporadic în intestin, vagin sau uretra distală ca organisme canensale ocazional condiţionat

patogene. Numai două specii sunt patogene primare: H. aegyptius (în prezent considerat biovar

aegyptius al H. influenzae) pentru conjunctivă şi H. ducreyi pentru organele genitale, nefiind izolate

de la persoane sănătoase.

1.2. Elemente de terapie etiotropă

Rezistenţa la ampicilină prin producere de beta-lactamază

A fost prima dată raportată în 1972, în anii următori a apărut şi rezistenţa la cloramfenicol.

Din 1980 este cunoscută rezistenţa la ampicilină prin modificarea proteinelor de legare a penicilinelor

(PLP), care determină creşterea concentraţiei minime inhibitorii pentru toate beta-lactaminele.

Pacienţii cu infecţii sistemice necesită terapie antimicrobiană promptă, deoarece rata de mortalitate în

meningită sau epiglotită este de 100%. Infecţiile severe sunt tratate parenteral cu cefotaximă sau

ceftriaxonă. Infecţiile mai puţin severe, sinuzite sau otite, pot fi tratate cu ampicilină, dar, pentru

tulpinile rezistente (35%) tratamentul este cu aminopeniciline + inhibitori de beta-lactamază,

cefalosporine orale din generaţia a 2-a sau a 3-a, azitromicină sau o fluorochinolonă.