Inimă artificială

Inima artificiala este un dispozitiv mecanic care inlocuieste inima.Inimile artificiale sunt folosite de obicei pentru a prelungi timpul in cazul unui transplant cardiac, sau permantent inlocuite in caz ca transplantul este imposibil. Prima inima artificiala a fost Jarvik-7, proiectata de Robert Jarvik.

Inima artificiala este de asemenea diferita de un aparat cardiopulmonar, care este un dispozitiv extern utilizat pentru a furniza functiile inimii si a plamanilor. Aparatele cardiopulmonare sunt folosite numai pentru cateva ore, cel mai frecvent in timpul interventiei chirurgicale cardiace.

interventiei chirurgicale cardiace.

Origini

Un inlocuitor sintetic pentru inima ramane ca fiind mult cautatul potir al medicinei moderne.Beneficiul evident al unei inimi artificiale functionale ar fi sa reduca nevoia transplanturilor de inima din cauza ca cererea de organe depaseste foarte mult oferta.

Desi inima este conceptual simpla (un muschi care functioneaza ca o pompa), intruchipeaza subtilitati care sfideaza emulatia simpla cu materiale sintetice si surse de alimentare.Consecintele acestor probleme severe includ respingerea corpul strain si bateriile externe care limiteaza mobilitatea pacientilor.Aceste complicatii limiteaza durata de viata a beneficiarilor la ore sau cateva zile.

Aparatul cordiopulmonar a fost folosit în anul 1953 în timpul unei intervenţii chirurgicale de succes pe cord deschis. Dr. John Heysham Gibbon, inventatorul aparatului, a efectuat operaţiunea.

La data de 3 iulie 1952, Henry Opitek,de 41 de ani, care suferea de dificultăţi de respiraţie, a făcut istorie medicala la Spitalul Universitar Harper din Michigan. Aparatul cardiac Dodrill-GMR, considerat a fi prima inima operaţionala mecanica, a fost folosit cu succes în timp ce efectua intervenţii chirurgicale pe cord.

Dr. Forest Dewey Dodrill a folosit aparatul în 1952 pentru inlocui ventriculul stâng a lui Henry Opitek pentru 50 de minute în timp ce el a deschis atriul stâng al pacientului şi a lucrat la repararea valvei mitrale.

În raportul post-operatoriu al Dr. Dodrill , observă el, "Din cunoştinţele noastre, aceasta este prima instanţă de supravieţuire a unui pacient atunci când o inima mecanica a fost folosita pentru a prelua functiile complete ale unui corp de a menţine alimentarea cu sânge a acestuia în timp ce inima a fost deschisă şi operata. "

Interesul ştiinţific pentru dezvoltarea unei soluţii a bolilor de inima a fost dezvoltat în diferite grupuri de cercetare din întreaga lume.

Primele modele de inimi artificiale

În 1949, un precursor al unei pompe moderne a inimii artificiale a fost construită de către medicii William Sewell şi Glenn William a scolii de Medicina folosind un Set erector, cote asortate şi monede de jucarie. Pompa externa a inlocuit cu succes inima unui câine pentru mai mult de o oră.

La data de 12 decembrie 1957, Dr. Willem Kolff, cel mai prolific inventator din lume de organe artificiale, a implantat o inima artificiala într-un câine la clinica din Cleveland. Câinele a trăit timp de 90 minute.

În anul 1958, Domingo Liotta a iniţiat studii TAH de înlocuire la Lyon, Franţa, şi în 1959-1960 la Universitatea Nationala din Cordoba, Argentina. El a prezentat lucrarea sa la reuniunea Societatii Americane pentru organele aritificiale interne care a avut loc la Atlantic City in martie 1961. La această reuniune, Dr. Liotta a descris implantarea a trei tipuri de orthotopic (în interiorul sacului pericardic) TAH la câini, a folosit pentru fiecare o sursa diferita de energie: un motor electric implantabil, o pompa implantabila, rotative, cu un motor electric extern, şi o pompă pneumatica

În anul 1964,institutul national de sanatate a început programul inimii artificiale, cu scopul de a pune un organ manual într-un om până la sfârşitul acestui deceniu.

În februarie 1966, Dr. Adrian Kantrowitz a primit o importanţă internaţională, când a efectuat prima implantare permanenta in lume a unei inimi mecanice parţiale (dispozitiv ventricular stang) la centrul medical din Maimonides .

În anul 1967, Dr. Kolff a parasit Clinica Cleveland pentru a începe diviziunea de organe artificiale de la Universitatea din Utah şi sa isi continue munca sa asupra inimii artificiale.

În 1973, un viţel numit Tony a supravieţuit timp de 30 de zile cu o inima artificiala Kolff.

În 1975, un taur pe nume Burk a supravietuit 90 de zile cu o inimă artificială.

In 1976, un viţel numit Abebe a trăit timp de 184 zile cu o inima artificiala Jarvik 5

În 1981,un viţel pe nume Alfred Lord Tennyson a trăit timp de 268 zile cu Jarvik5.

De-a lungul anilor, mai mult de 200 de medici, ingineri, studenţi au testat şi îmbunătăţit inima artificiala a Dr. Kolff . Pentru a ajuta la gestionarea eforturilor, Dr. Kolff a atribuit proiectului manageri. Fiecare proiect a fost numit dupa administratorul său. Studentul absolvent Robert Jarvik a fost manager de proiect pentru inima artificiala, care a fost redenumita ulterior Jarvik 7.

În anul 1981, Dr. William DeVries a depus o cerere la FDA pentru a implanta un Jarvik 7 într-o fiinţă umană. La data de 2 decembrie 1982, Dr. Kolff a implantat o inimă artificială Jarvik 7 în Barney Clark, un dentist din Seattle, care suferea de insuficienţă cardiacă congestivă severă. Clark a trăit 112 zile timp ce avea legat la inima artificiala, un dispozitiv cântărind aproximativ 180 kg, în acest timp el a suferit perioade prelungite de confuzie şi un număr mare de cazuri de sângerare, a cerut de mai multe ori să i se permită să moară.

In 11 februarie 2009 Dr. Koff a murit la varsta de 97 de ani in Philadelphia.