Particularități de Îngrijire a Bolnavilor cu Afecțiuni Renale

Majoritate afecțiunilor renale nu beneficiază de mijloace eficiente de terapie etiologică, din acest motiv tratamentul lor, de multe ori, se rezumă la măsuri igieno-dietetice, care se con- cretizează în îngrijirea bolnavilor.

Particularitățile îngrijirii acestor bolnavi rezultă deci din însuși scopul tratamentului: înlaturarea cauzei care duce spre insuficiența renală, menținerea bolnavului în echilibru biologic pe perioada necesară rinichiului să-și recupereze funcțiile și prelungirea cât mai mult a timpu-lui necesar pentru suspendarea ireversibilă a funcțiilor rinichiului. Satisfacerea acestor cerințe este posibilă numai printr-o îngrijire atentă, în condiții adecvate de mediu, care se bazează pe reglementarea regimului de viață al bolnavului, alimentație dietetică, hidratare și mineralizare dirijată, sub control clinic și de laborator.

Cataboliții- reținuți în sânge în urma funcției deficitare a rinichiului- precum și modifi-cările în repartiția apei și a ionilor, produc schimbari în compoziția sângelui, cu acțiune toxică directă asupra creierului și tendință spre edem cerebral, dând naștere la unele tulburari de ordin psihic. În cazurile mai ușoare, bolnavii prezintă doar o cefalee, amețeli, eventual astenie sau depresie; în cazuri mai grave, aceste manifestari se completează cu tulburări de conștiință, somnolență, obnubilare.

Asugurarea condițiilor de mediu. Bolnavii reneli trebuie feriți de frig; ei vor fi îngri-jiți în saloane calduroase, fără curenți de aer, cu temperatură constantă de 20-22°. Ei trebuie amplasați la adăpost de infecție, evitând saloanele cu bolnavi care suferă de angine, otite sau alte infecții, de la care bolnavii renali s-ar pute suprainfecta. Din acest punct de vedere, este bine dacă saloanele bolnavilor renali sunt mai mici, cu cât mai puține paturi.În perioada de convalescență, când în urma prelungirilor perioadei de spitalizare bolnavii devin mai nerăbdă-tori, saloanele mai mari sunt totuși preferate.

Îngrijirile generale. În cursul afecțiunilor inflamatoare ecute, bolnavii trebuie reținuți în pat până la retrocedarea tuturor simptomelor. Scularea bolnavului se va permite numai după aprobarea medicului. Se întâmplă ca după mobilizare unele manifestări urinare- ca albuminu-ria, hematuria- sa reapară. În astfel de cazuri bolnavul trebuie reașsezat în pat. Imobilizarea de lungă durată cere multă rabdare din partea bolnavului și putere de convingere din partea asis-

tentei. În caz de insuficiență renală cu stări de epilepsie sau comă, bolnavul va fi izolat într-o rezervă.

La îndeplinirea toaletei zilnice, trebuie avut în vedere faptul că bolnavii renali sunt foarte sensibili față de scaderea temperaturii ambiantale. Din acest motiv, ei vor fi dezbrăcați numai în camere bine încalzite. Dacă baia se face la pat, părțile corpului vor fi dezvelite succesiv, spălate și uscate repede și reacoperite cu flanele preâncălzite. Suprafețele edemațio-nate sunt foarte sensibile, se lezează ușor, din acest motiv bolnavii renali fac repede escare de decubit. O atenție deosebită trebuie acordată toaletei cavității bucale. În cursul afecțiunilor renale infecțiile bucale sunt frecvente și evoluează cu ulcerații. Infecțiile miotice cu ,,Odium albicans” sunt de asemenea frecvente.

Alimentația. Regimul dietetic al bolnavilor renali, în perioada acută a bolii, în general este lipsit de sare și proteine de origine animală, rația alimentară fiind alcătuită din hidrați de carbon, completat cu unt. În primele zile ale glomerulonefritelor acute, bolnavul rămâne pe regim de foame, evitând dupa posibilități și lichidele. În perioada de formare și de menținere a edmelor, regimul va fi totdeauna desodat. Dacă însă, deficitul funcțional al rinichiului este compensat prin poliurie, pentru evitarea stărilor de deshidratare, bolnavul va primi și cantități controlate de sare.

Scoaterea proteinelor din dietă are scopul de a ușura munca rinichiului. Aplicat însă pe o perioadă mai lungă de timp, se instalează stari de hipoproteinemie, prin degradarea și utiliza-rea proteinelor proprii ale organismului. În acest fel, dacă perioada acută a bolii se prelungește, se va completa totuși alimentația bolnavului cu cantități moderate de proteine. În perioada de convalescență, rația zilnică de proteine se mărește progresiv. Cantitățile de protei-ne și de clorură de sodiu, administrate în rația zilnică, le hotărăște totdeauna medicul și le comunică asistentei în grame.

În procesele cronice renale, rația zilnică de proteine se va stabili pe baza dozării azotu-lui rezidual. În cazul nefrozelor, în schimb, pe lânga caracterul desodat, regimul alimentar va fi hiperproteinic. La gravide, începând din a doua jumătate a sarcinii, la cea mai mică albumi-nurie, trebuie să restrângem cantitățile de sare și de proteine.

Alimentele în cadrul permis trebuie să fie variate și cât mai bogate în vitamine, căci monotonia dulciurilor face ca bolnavul să se abată de la dispozițiile noastre