Capacitatea de răcire a mediilor de călire

Mediile de calire folosite in practica calirii trebuie sa corespunda la doua cerinte principale:

- sa favorizeze patrunderea calirii pe o adincime cit mai mare a piesei, de obicei pe toata sectiunea acesteia, valorificind cit mai complet calibilitatea otelului respective;

- sa nu provoace aparitia in timpul calirii a unor tensiuni interne prea mari care ar favoriza fisurarea sau deformarea produselor.

Prima conditie (asigurarea “calirii patrunse”) se refera nu numai la mediul de calire ci si (mai ales otelul), caracterizat prin viteza de calire. La calirea pieselor din otel cu o anumita viteza critica de calire, influienta mediilor de calire se manifesta prin aceea ca, in functie de capacitatea lor de racire, calirea patrunsa poate fi obtinuta in sectiuni diferite ale piesei.

Suprapunind peste diagramele termocinetice, curbele de racire in diferite medii (aer, ulei, apa) ale centrelor probelor cu diferite diametre fig. 10.42 Dulamita pag. 348 ,,,,,,,,,,, rezulta ca o viteza de racire egala sau mai mare decit viteza critica de calire a otelului considarat va fi atinsa in centrul unui produs ale caror dimensiuni vor fi cu atit mai mari cu cit curbele de racire sunt mai abrupte. Comparind, din acest punct de vedere, curbele din fig. 10,42, rezulta ca adincimea de patrundere a calirii in probe sau piese dintr-un anumit otel este mai mare daca racirea se face in apa in comparativ cu racirea in ulei si in aer.

Fig, 10.42 pag 348

Figura 10.43 Influienta dimensiunilor pieselor asupra duratei de racirii centrului in diferite medii de calire

Pentru a favoriza a mai mare adincime de patrundere a calirii care sa asigure calire patrunsa in piese si scule de dimensiuni uzuale confectionate din oteluri cu capacitate mica sau mijlocie de calire, mediile de calire trebuie sa aiba o viteza mare de racire in intervalul de temperatura corespuzator cotului perlitic (in jur de 550 0C).

Caracterizarea mediului de calire in privinta tensiunilor interne si a pericolului de deformare neadmisibila si de fisurare se face calitativ cu ajutorul diagramelor prezentate in figura 10.43. In comparatie cu racirea in ulei, la racirea in apa diferentele de temperature intre centru si suprafete sint mai accentuate, tensiunile structurale fiind mai mari. Mai important este faptul ca nesimultaneitatea atingerii temperaturii Ms (si desi nesimultaneitatea transformarii martensitice ) este mult mai accentuate la racire in apa decit la racire in ulei sau la racirea in aer, la otelurile autocalibile.

Pentru a nu provoca aparitia unor tensiuni interne prea mari, mediile de calire trebuie sa aiba o viteza de racire cit mai mica in intervalul martensitic.

Figura 10.43 Curbele de racire a unui cilindru

cu diamtrul de 55 mm din otel austenitic:

a – in apa agitate, b – in ulei agitate

Figura 10.43 Curba tipica de racire, in apa

linistita, a centrului unui cilindru de la 8300C

Caracterizarea capacitatii de racire a mediilor de calire. Pentru caracterizarea mecanismului de racire la calirea in medii lichide (ulei, apa si solutii apoase) si pentru luarea in considerare a influientei diferitilor factori asupra capacitatii de racire a mediilor de calire, se foloseste curba de racire a centrului unei probe cilindrice intr-un mediu cu temperatura constanta (fig. 10.44)

la 5800C indicind cele trei stadii ale racirii

suprafetei.