Demarorul

ARGUMENT

Scurt istoric al dezvoltării motoarelor cu piston, în raport cu cerinţele evoluţiei tehnico-economice a societăţii în acest context trebuie început prin a se menţiona ca propunerile de utilizare a energiei chimice în scopuri utile societăţii, le-au precedat de fapt pe cele care aveau în vedere crearea maşinilor cu abur.

Acestea s-au realizat însă mai uşor, anterior construcţiei primelor motoare cu ardere interna.

Astfel, putem menţiona ca încă din 1678, abatele de Hautefeuille, făcea sa explodeze mici cantităţi de cărbune într-o camera prevăzuta cu supape.

Aceasta maşina era de fapt o pompa aspiratoare care funcţiona în felul următor: după explozie, aerul din camera si cea mai mare parte a gazelor produse, părăseau incinta care rămânea astfel încărcata cu gaze calde; prin răcirea acestor gaze ele se contractau provocând aspiraţia apei dintr-un rezervor aflat la un nivel inferior. Hautefeuille si-a perfecţionat aceasta maşina după patru ani, adică în 1682, transformând-o într-o pompa aspiratoare-respingatoare care utiliza, de data aceasta, praful de puşca.

Tot în aceasta perioada, celebrul fizician Huygens realiza o maşina asemănătoare, introducând însă un piston de lucru ca organ mobil. Lucrul mecanic util era produs în timpul cursei descendente de către forţa greutate a pistonului si forţa generata de diferenţa de presiune de pe cele doua fete ale lui.

Contracţia gazelor era accelerata prin răcirea lor cu apa.

Motorul lui Huggens a fost perfecţionat de către colaboratorul sau, Dennis Papin. El a înlocuit supapele cilindrului prin supape-clapete, plasate în piston si închiderea cu şurub a camerei de explozie printr-una cu contragreutate, jucând astfel si rolul unei supape de siguranţa.

Ulterior, Papin a obţinut ridicarea pistonului în cilindrul sau, prin vaporizarea apei, iar depresiunea obţinută prin condensarea vaporilor cu ajutorul apei injectate în cilindru cobora pistonul, inventând astfel prima maşina cu abur.

Newkomen si Polzunov au perfecţionat maşinile cu abur separând cazanul de cilindru, iar James Watt a realizat condensarea vaporilor într-o camera distincta, a introdus mecanismul motor cu balansier, precum si regulatorul centrifug. Maşinile cu abur extinzându-se în industrie si transportul terestru si naval au oprit, pentru aproape 200 de ani, adică până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dezvoltarea motoarelor cu ardere internă.

I. PORNIREA MOTOARELOR

1. NOŢIUNI DESPRE PORNIREA MOTOARELOR

Operaţia prin care un motor este pus în funcţiune, se numeşte pornire. Pentru pornirea unui motor este necesar să se rotească iniţial arborele cotit, ceea ce este posibil numai dacă se, dispune de o sursă exterioară de energie.

1.1. TURAŢIA DE PORNIRE

Turaţia de antrenare a arborelui cotit al motorului este unul din factorii de bază de care depinde reuşita pornirii motorului.

Turaţia minimă necesară pentru producerea primelor aprinderi ale amestecului se numeşte turaţia de pornire,

Turaţia de pornire trebuie să fie suficient de mare, pentru a asigura depresiunea necesară formării amestecului carburant (care depinde de viteza pistonului), sau presiunea de injecţie a motorinei (care este influenţată de viteza pistonului pompei de injecţie).

La m.a.s., turaţia de pornire este redusă datorită volatilităţii şi inflamabilităţii ridicate ale benzinei, îmbogăţirii amestecului cu dispozitivele de pornire ale carburatorului şi declanşării scânteii. Ca urmare, la 0°C, tu¬raţia de pornire ajunge la 35—40 rot/min.

La m.a.c., turaţia de pornire este mai ridicată, deoarece gradul de comprimare a aerului scade sensibil la turaţii joase, întrucât cresc pier¬derile de căldură datorită timpului mai îndelungat de contact al încărcăturii proaspete cu pereţii şi temperaturii scăzute a acestora la pornirea motorului rece, precum şi datorită imperfecţiunii etanşeităţii cilindrului, datorită re-ducerii rezistenţelor la scurgere, prin jocuri. Datorită acestor cauze, la finele compresiunii nu se atinge temperatura de autoaprindere. Vaporizarea şi autoaprinderea combustibilului sunt afectate, în plus, de imposibilitatea încălzirii aerului proaspăt, de înrăutăţirea pulverizării din cauza vitezei reduse a pistonului pompei de injecţie, precum şi de viscozitatea ridicată a combustibilului. Ca urmare, turaţia de pornire la m.a.c. este la 0°C între 100 şi 200 rot/min.

între turaţia de pornire si durata pornirii există o strânsă dependenţă, şi anume : durata pornirii va fi cu atât mai mică, cu cât turaţia de pornire va fi mai mare. în mod normal, durata pornirii este de 3—8 s.

1.2. INFLUENJA UNOR FACTORI ASUPRA PORNIRII

Dintre factorii care au o influenţă importantă asupra pornirii se pot cita : tipul instalaţiei de răcire, natura combustibilului şi temperatura mediului ambiant, tipul camerei de ardere, avansul la injecţie etc.

Tipul instalaţiei de răcire. Motoarele răcite cu aer pornesc mai uşor, de¬oarece, în cursa de compresiune, pierderile de căldură scad din intensitate şi se atinge mai repede temperatura de regim. Experimental, s-a constatat că, la motoarele răcite cu aer, timpul de pornire este de trei ori mai redus decât la motoarele răcite cu lichid.

Natura combustibilului. Pornirea motorului, mai ales pe timp rece, este influenţată de prezenţa fracţiunilor uşoare din combustibil.