Înțelegerea conceptului de autocunoaștere, autoeficacitate și rolul acesteia în obținerea succesului

Data: 15 noiembrie.2010

Clasa: a XI a “C”

Obiectul: Psihologia

Tema: Autocunoasterea

Scopul: Inţelegerea conceptului de autocunoastere, autoeficacitate si rolul acesteia in obtinerea succesului.

Obiectiv specific: Identificarea relatiei dintre valorile personale, autoeficacitate si succes

Obiective operationale:

La sfirsitul lectiei, elevii vor fi capabili:

1. Sa dezvolte abilitati de autocunoastere (emotionala, personala, autoeficacitate)

2. sa specifice caracteristicile unor persoane de succes;

3. sa stabileasca rolul autoeficacitatii in obtinerea succesului intr-o activitate

4. sa ilustreze prin exemple concrete manifestarea autoeficacitatii vizavi de decizii, efortul depus si nivelul de stres resimtit intr-o activitate desfasurata.

5. sa propuna noi modalitati de optimizare a autocunoasterii si autoeficacitatii

Tipul lectiei: transmitere de cunostinte, predare/ invatare

Metode şi procedee : joc de cunoastere, conversatia, explicatia, expunerea, problematizarea, invatarea prin cooperare, testul, brainstormingul.

Mijloace de invatamint: fise de lucu „influenta autoeficacitatii”.

Introducere

Autocunosterea sau cunoasterea de sine se dezvolta odata cu varsta si cu experientele valorificate. Pe masura ce persoana avanseaza in varsta, dobandeste o capacitate mai mare si mai acurata de a se cunoaste pe sine. Cunoasterea de sine nu este un proces care finiseaza odata cu adolescenta sau tineretea. Confruntarea cu evenimente variate dezvaluie dimensiuni noi ale personalitatii, intarite, insa cu care intram in contact numai in anumite contexte. Autocunoasterea este unul dintre cele mai importante si complexe subiecte analizate in cadrul psihologiei.

Conform psihologiei umaniste dezvoltata de Carl Rogers si Abraham Maslow,fiecare persoana este valoroasa in sine. Prin natura sa umana, are capacitatea de a se dezvolta si de a-si alege propriul destin, de a-si valida calitatile si caracteristicile pozitive in masura in care mediul creeaza conditiile de actualizare a sinelui.

Omul incearca sa controleze evenimentele care ii afecteaza viata. Aceasta tentativa de control este vizibila in majoritatea activitatilor intreprinse, producand beneficii personale si sociale.

Bandura defineste autoeficacitatea ca fiind convingerea sau increderea individului in capacitatile sale de a organiza si executa acţiunile necesare pentru a produce rezultatele dorite.

Incapacitatea de a controla evenimentele determina o stare de incertitudine care, in multe cazuri, poate duce la stari de teama, ingrijorare, apatie si depresie. Aici intervine autoeficacitatea perceputa, ce in mod mai abstract, reprezinta credinta de a se comporta intr-un anumit fel astfel incat sa-si atinga telurile. Este credinta ca poseda abilitatea de a executa actiunile necesare pentru a gestiona situatiile presupuse. Spre deosebire de eficacitate, care este abilitatea de a produce un un efect (competenta), autoeficacitatea este o credinta (corecta sau incorecta) in puterea de a produce efectul respectiv. De exemplu, o persoana cu autoeficacitate ridicata e posibil sa faca mai multe activitati legate de sanatate atunci cand apare o boala, in timp ce o persoana cu o autoeficacitate scazuta se va simti neputincioasa.

Pentru dezvoltarea autoeficacitatii, individul trebuie sa creada ca este in control si ca actiunile pe care le realizeaza sunt initiate intentionat. Daca o persoană crede ca este in control si are forta de a produce rezultate specifice, ea va fi motivata sa incerce sa schimbe situatia.

Dupa Bandura (1977, 1982, 1986, 1997) exista 4 elemente fundamentale care contribuie la dezvoltarea autoeficacitatii: performantele anterioare; experienta dobândită prin invatarea vicarianta; persuasiunea verbal; starea fiziologica din momentul anticiparii si desfasurarii sarcinii.

Bandura sugereaza totodata si grupul de apartenenta, clasa sociala; perceptia colectiva a autoeficacitatii ce are aport in dezvoltarea autoeficacitatii personale. Astfel putem defini termenul ca fiind unul major in categoria convingerilor despre sine, asupra succesului si asupra starii de bine.

Dezvoltarea increderii in sine este legata de persistenta individului solicitat si de disponibilitatea lui de a depune eforturi consistente pentru a se perfectiona.

După cum explica Bandura, autoeficacitatea sau increderea in sine intr-o situatie specifica este o perceptie a persoanei despre abilitatea sa de a experienţia succesul, care se poate modifica in timp. De fapt, gindurile influenteaza emotiile, iar acestea prin urmare influenteaza comportamentul sau performanta: Ginduri Emotii Performanta

Bandura a accentuat importanta autoperceptiilor asupra eficacitatii ca mediatori cognitivi ai actiunii. In timpul analizei unei actiuni si al implicarii in ea, indivizii fac aprecieri cu privire la capacitatea de a face fata diferitelor cerinte ale sarcinii. Aceste aprecieri asupra autoeficacitatii influenteaza gandirea (“aceasta este ceea ce trebuie sa fac si pot sa o fac” sau “ nu voi reusi niciodata; ce o sa creada ceilalti despre mine?”), emotia (stimulare, interes, bucurie sau anxietate si depresie) si actiunea. (angajare si implicare crescuta sau inhibitie si demobilizare). Asadar o persoana isi stabileste mai intai standarde si obiective, iar apoi recurge la judecati evaluative relativ la abilitatile sale de a presta acele comportamente necesare atingerii obiectivelor. Aceasta ulterior duce autocunoastere, autoeficacitatea si la succesul urmarit.