Parteneriatul și consilierea părinților

Părinţii au fost din totdeauna FORŢA cu cea mai mare influenţă asupra legiferării şi mandatării serviciilor pentru copiii lor cu dizabilități. Tot ei sunt cei mai eficienţi avocaţi, pe termen lung, prin activităţilor de asistare, monitorizare şi “forţare” a sistemului, pentru a asigura servicii şi oportunităţi de care copiii lor au nevoie şi pe care le merită.

În afara părinţilor, există şi alte persoane, care nu sunt neapărat plătite, şi care joacă un rol important în susţinerea persoanelor cu handicap sever. Aceste “ALTE” persoane înseamnă fraţi şi surori, soţi / soţii, alţi membri ai familiei, vecini, prieteni, precum şi alţi membri ai comunităţii care au legat prietenii sau au stabilit relaţii cu persoanele cu dizabilități.

Pentru ca oamenii să se simtă legaţi unii de alţii, rolul acestor “alte persoane” în viaţa copiilor este justificat, pe măsură ce aceştia cresc. Oricărui copil îi place să se afle în preajma unei persoane care iubeşte copiii. Cu alte cuvinte, orice copil trebuie implicat într-o relaţie cu cel puţin o persoană, alta decât părintele, dar care să-i acorde un sprijin serios şi să se ataşeze de acel copil. Această persoană ar putea fi cineva care consideră că acel copil este mai important decât copilul oricărei alte familii şi care să iubească acel copil şi pe care la rândul său, copilul să o iubească

Părinţii ai căror copiii sunt etichetaţi ca fiind copii cu dizabilități au responsabilităţi şi oportunităţi asociate în mod firesc cu provocările şi bucuriile de a fi părinte. În plus, aceşti părinţi sunt deseori supuşi unor presiuni şi tensiuni suplimentare legate de statutul lor de părinte al unui copil într-o societate care nu este întotdeauna pregătită să accepte şi angajată să şi ajute un copil cu dizabilităţi.

Părinţilor trebuie să li faciliteze asumarea unui rol activ în dezvoltarea tuturor serviciilor educaţionale şi de sprijin pentru copiii lor pentru că, în general, părinţii şi alţi membri ai familiei sunt acei care cunosc cel mai bine nivelul de competenţă al abilităţilor propriilor lor copii. În plus, preferinţele familiei în ceea ce priveşte nevoile legate de viața de zi cu zi, de noi posibile abilităţi şi de opţiuni de viaţă în viitor trebuie să aibă rolul principal în stabilirea priorităţilor privind alegerea ariilor de abilităţi de dezvoltare. Acest rol mai activ trebuie să se reflecte foarte clar în dezvoltarea şi stabilirea unor servicii şi programe specifice.

Lucrul cu parintii copiilor cu dizabilitati

“ Relatia dintre parintii copiilor cu dizabilitati si scoala in care copii merg are o importanta cruciala pentru progresul in dezvoltare al copilului si eficienta oricarei scoli care este implicata in proces”.

Codul practicii, SEN (Cerinte educative speciale) Marea Britanie, Birmingham City Council Education Departament, Meeting Special Educational Needs for Under Fives,1996

Lucrul cu parintii cere raspuns la urmatoarle intrebari:

- Exista un sistem de culegere a informatiilor despre dezvoltarea copilului care se aplica imdiat inainte de intrarea copilului in scoala?

- Sunt cunoscute ingrijorarile si nelinistile parintilor asupra progresului copilului si li se raspunde intr-o maniera constructiva?

- Dupa ce a fost cunoscuta nelinistea parintilor legat de progresul copilului lor s-au planificat si introdus intalniri informale frecvente?

- Se iau in considerare si felul in care intervin si sprijina copilul si alti membrii ai familiie?

- Relatia dintre personal si parinti este bazata pe incredere?

- Informatia referitare la politicile scolii realtiv la cerintele educative speciale este pusa la indemana parintilor la admiterea copilului si in timpul activitatilor ?

- Informatia despre masurarea capacitatilor copilului si posibilitatea de a il sprijini in

- cerintele sale educationale speciale este pusa la dispoozitia parintilor in cadrul prospectelor care prezinta scoala?