Valoarea Educatiei Economice pentru Înțelegerea Lumii de Azi

Schimbările economice impun, pe lângă numeroasele transformări în domeniul economic, social, politic, tehnologic, şi reformarea învăţământului preuniversitar la cerinţele noilor schimbări sociale. Chiar din clasele primare elevii trebuie să cunoască nu numai noţiuni elementare de matematică, limbă, istorie, dar să-şi formeze o diversitate de capacităţi cognitive, creative, reflexive, de interacţiune socială, comunicative, psihomotorii, praxiologice, în care sunt incluse şi problemele noi ale vieţii moderne, cum sunt cele de ordin economic – „rezolvarea independentă a problemelor legate de bugetul personal” (Curriculum de bază. Documente reglatoare, p. 16). Copiii trebuie să trăiască sub mirajul economiei care le poate oferi condiţii de viaţă cu totul deosebite şi trebuie să-şi dea seama că le pot obţine numai dacă se implică activ în viaţa economică a ţării, susţine S. Cristea Nu natura, ci societatea comandă, în esenţă, dezvoltarea personalităţii. Educaţia socializează, afirmă E. Durkheim, iar omul pe care trebuie să îl realizeze în noi educaţia nu este omul aşa cum l-a creat natura iniţial, ci omul pe care îl vrea societatea. În rezumat, educaţia este, înainte de toate, mijlocul prin care omul îşi reînnoieşte neîncetat condiţiile propriei sale existenţe

Politica socială în domeniul educaţiei are un rol decisiv în oferirea oportunităţilor de aplicare a inovaţiei şi a reformei, ca rezultat al cercetărilor ştiinţifice realizate. Colaborarea internaţională în domeniul învăţământului şi educaţiei este necesară în sensul analizei comparative, pentru ca mişcarea de inovare şi reformă să reflecte realitatea socială, tradiţia ţării respective şi perspectiva de dezvoltare. Ideal, după cum susţine E. Faure, educaţia în societatea modernă ar trebui nu numai să corespundă cerinţelor sociale, ci să preceadă şi să prevadă tendinţele de dezvoltare social-economică, să personalizeze actul educativ

Pentru a subordona economia fenomenului educaţional, considerăm necesară explicarea noţiunii de economie şi prezentarea celor mai importante noţiuni, categorii, concepte ale unor mari personalităţi din lume. În plan evolutiv, termenul economia provine din limba greaca veche şi a fost creat de marele om de ştiinţă Xenofon, savant economist, istoric şi filozof (sec. IV î.e.n.). El se compune din două cuvinte:OIKOS – înseamnă casă, casare, ogradă, gospodărie; NOMOS – lege, regulă,normă. Aşadar, economia este arta de a guverna economia casei, gospodăriei.

Noţiunea economia a fost utilizată în două sensuri : 1. Economia – „activitate economică”, „gospodărie”, „tip de gospodărire”, „economie aplicată (aplicativă)” sau „economie practică”, sau „practica economică”, „viaţa economică”; 2. Economia – ştiinţa economică; „teoria economică”, „economie teoretică”, „economie politică”, „economics” (din engleză – „economia”) – sinonimul „economiei politice”. Deci, noţiunea economia şi ştiinţa economică au cucerit societatea umană încă acum 2350 de ani. La etapa actuală, această noţiune şi-a păstrat cele două conotaţii: „economia” şi „economia politică”.

Cuvântul politica provine tot de la un cuvânt grecesc „polis” – „stat” şi pentru prima oară a fost utilizat de către Aristotel, care este predecesorul lui Xenofon în dezvoltarea conceptului de economie politică, ceea ce înseamnă ştiinţa despre constituirea statului cu toate instituţiile şi legile sale.

Analizând raportul dintre cultura individuală şi cea economică, este potrivit să reluăm un pasaj din Goethe: „Chiar dacă lumea în ansamblul ei merge înainte, tineretul trebuie totuşi să reînceapă mereu de la capăt şi să parcurgă individual epocile culturii universale”. Această parcurgere, ce se desfăşoară în rezultatul educaţiei, ca proces global ar putea fi caracterizată şi drept o recapitulare rapidă şi esenţializată a experienţei cultural-economice a umanităţii în ansamblul său şi în particular, a experienţei comunităţii şi a grupului de referinţă în formarea elevului pentru viaţă.

Bunăoară, în rezultatul dezbaterilor dintre savantul englez C. Darwin şi savantul german E. Hackel, în secolul XIX s-au conturat legi economice universale, care pot fi subordonate fenomenului educaţional actual.

Educaţia economică – parte componentă a problematicii lumii

Contemporane

Ritmul accelerat al schimbărilor în plan social-economic şi cultural, explozia informaţională generează decalaje între solicitările societăţii moderne, mobile şi conţinutul educaţiei – aspect al societăţii contemporane pus în evidenţă de J. Thomas Dimensiunea socială a educaţiei, caracterul ei istoric, dar şi prospectiv reclamă necesitatea ca educaţia să răspundă necontenit unor exigenţe sociale, realităţii naţionale şi internaţionale.