Comunitățile Rurale din Clisura Dunării

Comunitatile rurale din Clisura Dunarii

- comuna Eselnita -

Scurt istoric

Comuna Eselnita este situata în zona Defileului Dunarii (între Moldova Veche si Gura Vaii). Locuirea în aceasta zona este dovedita din paleolitic, când ocupantii erau vânatori si pescari. Prima atestare documentara dateaza de la 25 februarie 1484, într-un act prin care Matei Corvin (1458-1490) doneaza lui Iacob Gârlisteanu o serie de mosii, printre care si cea de la Eselnita. (http://www.eselnita.3x.ro)

Relieful este variat, dominat fiind de terminatiile sud-estice ale Muntilor Almajului, cunoscuti sub numele de Muntii Clisurii. Altitudinea maxima a acestor munti este cuprinsa între 700-900 m.

Asezarea actuala dateaza din 1970 când, în urma construirii Hidrocentralei Portile de Fier I, nivelul lacului de acumulare a crescut cu aproximativ 20 de metri, înecând si generând stramutarea a 24 de asezari de pe malurile românesc si sârbesc, dintre care 16 (1 oras, 2 târguri si 13 sate cu catunele aferente) de pe malul românesc si 8 (2 orase si 6 sate) de pe malul sârbesc. Acestea sunt (în ordinea asezarii geografice): Dudasu Schelei (asezare noua), Gura Vaii (asezare noua), Vârciorova (asezare noua), Orsova (asezare noua), Eselnita (asezare noua care a preluat si Tisovita, Plavisevita si Ogradena), Ogradena (sat disparut), Dubova (asezare noua), Plavisevita (sat disparut), Tisovita (sat disparut), Svinita (asezare noua), Cozla (asezare noua), Drencova (asezare noua), Moldova Noua (asezare noua), Macesti (asezare noua), Pojejena (asezare noua) si Belobresca (asezare noua). Pe malul sârbesc: Sip, Golubinje, Mosna, Dobra, Brnjica, Boljetin, Radosevac, Usije, Vinci, Golubac (sate), si Tekija si Donji Milanovac (orase).

Ceea ce mai aminteste de vechile asezari sunt doar câteva terenuri situate în zone mai înalte, la care apa nu a juns, amintirile locuitorilor si sarbatorile locale, pastrate din vechile asezari.

Stramutarea, ca fenomen socio-urbanistic, a însemnat mutarea locuitorilor din vechile asezaminte ca urmare a inundarii spatiilor ocupate. Este denumit fenomen deoarece a durat 2 ani, dar el constituie un proces prin consecintele sale si implicatiile cu alte spatii de cunoastere (ecologic mai ales), generând efecte deosebite ca întindere în timp si spatiu dar mai ales la nivelul vietii sociale din întreg Defileul Dunarii. Stramutarea a început în 1968 si s-a finalizat cu mutarea efectiva a localitatilor în 1970.

Posesia si exploatarea terenurilor

Odata cu construirea noilor asezaminte fiecare familie a primit o suprafata de 370-414 m2 pentru construirea gospodariilor. Din aceasta suprafata doar un maxim de 100 m2 a mai ramas pentru gradina, restul fiind ocupat de casa si alte anexe gospodaresti. Pamântul arabil nu a fost în mare masura afectat deoarece majoritatea localnicilor detineau suprafete de teren pe dealuri sau în alte zone mai înalte, nefiind astfel inundate. Celor carora aveau totusi în posesie suprafete arabile la Dunare si le fusesera inundate, li s-au oferit despagubiri exclusiv în bani (aproximativ 25 bani/m2).

În prezent, suprafata totala aflata în teritoriul administrativ al comunei este de 16400 ha. Din aceasta, aprox. 86% este acoperita de padure, restul fiind teren arabil ocupat în majoritate de fâneata, dar si de porumb si cartofi (Fig. 1). De asemenea, 14,35% din suprafata totala se afla în intravilan. Raportat la familii, suprafata de teren aflata în posesia acestora variaza considerabil, de la 0 ha (rromii nu detin nicio suprafata de teren arabil) pâna la un maxim de 7-8 ha. De asemenea, legea 18/1991 nu a fost foarte cunoscuta în rândul localnicilor deoarece, în aceasta zona, comunismul nu si-a facut atât de simtita prezenta cu privire la confiscarea terenurilor aflate în proprietate privata sau înfiintarea de CAP-uri. Mai mult, locuitorii sunt nostalgici dupa vremurile de alta data caci pamântul pe care îl aveau atunci era foarte productiv (fiind situat în Lunca Dunarii) si se întindea pe suprafete mari. Oamenii nu aveau nevoie sa cumpere cele necesare traiului zilnic, acesta fiind asigurat de productia proprie. Era deci o societate autosuficienta, care a trecut însa, în prezent, la cea de consum. Gradinile sunt prea mici iar terenul din împrejurimi este de categoria a V-a (de cea mai scazuta calitate), cultivarea acestuia limitându-se la porumb, cartofi si fâneata.