Dificultăți în Calea Conducerii

Dificultăți în calea conducerii

În calea conducerii unei organizații apar de multe ori o serie de obstacole, care îngreunează activitățile desfășurate. În acest sens, s-au făcut cercetări pentru a se cunoaște natura, ponderea și rolul acestor obstacole în calea conducerii. Piedicile în activitatea de conducere sunt extrem de numeroase:

• de natură strict obiectivă, care sunt independente de dorința și voința conducătorilor (factori tehnologici);

• de natură subiectivă, care țin de particularitățile personale, psihologice ale conducătorilor.

Câteva dintre acestea ar putea fi: lipsa timpului penru reflecție, nedozarea corespunzătoare a comportamentului, necunoașterea punctelor nevralgice ale întreprinderii, lipsa viziunii de ansamblu asupra ei, insuficienta dezvoltare a simțului esențialului la conducători, lipsa competenței interpersonale etc. Toate acestea sunt influențate de laturile cognitive, afective, de aptitudinile conducătorilor.

Cercetătorii au pus accent mai mult pe dificultățile psihologice apărute în procesul de conducere pe care le-au împărțit în 3 mari categorii: 1

• dificultăți psihoindividuale;

• dificultăți psihosociale;

• dificultăți psihoorganizaționale.

1. Dificultăți psihoindividuale

Dificultățile psihoindividuale țin de unele particularități individuale ale conducătorului. H. Shaffer considera că aceste bariere derivă din dualitatea comportamentului uman, ele fiind un amestec între logi și-afectiv, rational și irational, conștient și inconștient, între tendința oamenilor de a evita situația de anxietate, amenințare, depresie în care se simt incompetenți și de a căuta situația de promovare, de siguranță. Amestecul acestor fenomene genereaza mecanismele de apărare ale individului care produc comportamente favorabile / nefavorabile. Comportamente nefavorabile fac referire la interpretarea lucrurilor sub aspectul cel mai favorabil nevoilor personale:

• fenomenul negării – trecerea cu vederea a unor probleme care sunt "negate" sau "rezolvate";

• xenofobia – învinovățirea permanentă și nejustificată a altora;

• amplasarea conducătorilor în planul reveriei (conducătorii visează la lucruri imposibile).

Toate aceste comportamente au câteva particularități:

• sunt universale (acționează la toți oamenii);

• necesare, îndeplinirea lor duce la echilibrare;

• individuale, depind de ontogeneza;

• sunt stabile (se fixează o dată pentru totdeauna).

Orice strategie de conducere bazată pe ignorarea, deformarea acestor mecanisme de apărare este destinată eșecului, întocmai ca orice strategie bazată pe ideea că aceste scheme pot fi ușor modificate la individ sau grup Această gândire este eronată, deoarece ar însemna să negăm rolul situației, rolul trăsăturilor individuale, capacitatea indivizilor de a se educa. Problema nu e cea a absolutizării, ci cea a depășirii acestor mecanisme atunci când ele s-au instalat și când sunt neeficiente. Ele nu au doar un rol negativ, ci și unul pozitiv. Shaffer afirma că forțele care i-au împins pe numeroși conducători spre inovații, spre asumarea de riscuri își au rădăcina în multe nevoi personale de care ei nici nu-și dau seama.

Unii autori fac din personalitatea liderului și din trăsăturile lui explicația centrală a reușitelor și eșecurilor organizaționale. Kets de Vries vorbește despre "iraționalitatea managerilor" ca piedică fundamentală în asigurarea succesului organizațional și anume la stilurile de conducere dezadaptativ-nevrotice ale liderului(paranoid, obsesiv, isteric, depresiv, schizoid) care generează adevărate patologii organizaționale. Alain Kerjean menționează că factorul ce împiedică obținerea succesului organizațional este caracterul. Un "bun manager" este cel care obține de la subordonații săi comportamentele și performanțele așteptate.2 În acest sens, în anii '80 se punea accentul pe motivație, în anii '90 pe competențele transferabile, iar în anii 2000 pe formarea caracterului. Deci "lipsa" caracteruli liderilor sau fragilitatea lui creează mari dificultăți în organizație.