Reprezentări Mentale asupra Centrului Clujului

REPREZENTARI MENTALE ASUPRA CENTRULUI CLUJULUI

CLUJ-NAPOCA

IANUARIE 2007

Studiul de fata reprezinta o introducere în analiza reprezentarilor pe care diferiti indivizi si-o construiesc asupra spatiului urban. Demersul nostru stiintific a pornit de la premisa ca actorii sociali îsi contureaza propriile reprezentari asupra spatiului în functie de statusul social si gradul de familiaritate cu acesta. Pentru testarea ipotezelor stabilite am derulat o microcercetare în perioada octombrie-ianuarie folosind ca metode de cercetare observatia participativa, harta mentala si interviul. În urma analizei datelor am identificat diferente semnificative în reprezentarile asupra centrului Clujului în functie de statusul si mediul de rezidenta al respondentilor, iar imaginile mentale individuale asupra centrului se suparapun peste imaginea colectiva.

Definita, reprezentarea sociala este considerata o „forma de cunoastere elaborata si împartasita social, având un scop practic si concurând la construirea unei realitati comune unui ansamblu social „ (Abric, J.C., 1997). Ea este „produsul si procesul unei activitati mentale prin care un individ sau un grup reconstituie realul cu care este confruntat si îi atribuie o semnificatie specifica”(Abric, 1987). Punctele esentiale desprinse din aceste definitii, care stabilesc semnificatia reprezentarilor sociale sunt: componenta cognitiva, componenta sociala si caracterul semnificant al reprezentarii, semnificatie determinata de sistemul contextual de ancorare al reprezentarii. În acest sens, se poate vorbi de un determinism contextual dublu: discursiv si social. Contextualizarea discursiva are în vedere elementele situationale care contribuie la elaborarea reprezentarilor, pe când cea sociala cuprinde elementele globale ale variabilelor generatoare a reprezentarilor (Abric, J.C., 1994, 1998). Semnificatia atasata reprezentarii este o conditie pentru aplicabilitatea ecologica a acesteia. La aceste descrieri ale specificitatii reprezentarilor se mai poate adauga un aspect: caracterul organizat si structurat al reprezentarilor. Mai mult, chiar, se poate vorbi de o organizare interna a reprezentarilor, ipoteza generata prin teoria nodului central (Abric, 1976, 1978), conform careia orice reprezentare este organizata în jurul unui nod central.

Reprezentarile sociale sunt cumva autonome fata de constiinta individuala. E adevarat ca tocmai indivizii sunt cei care le gândesc si le produc, dar aceasta se întâmpla în cursul schimburilor, al actelor de cooperare, si nu în mod izolat. În viata grupurilor, reprezentarile sociale se deplaseaza, se combina, intra în relatie si se resping, unele dispar, altele sunt modificate, elaborate în loc. Fiecare dintre ele poate fi înteleasa si explicata numai plecând de la o alta reprezentare care i-a dat nastere; o reprezentare nu poate fi înteleasa în totalitate plecând numai de la studiul comportamentelor, fie si sociale. Reprezentarile sociale se prezinta întotdeauna sub doua aspecte: acela al imaginii si acela al semnificatiei, care îsi corespund reciproc; facând sa apartina fiecarei imagini un sens si fiecarui sens o imagine. Ele constitue o forma particulara a gândirii simbolice, fiind în acelasi timp imagini concrete vizualizate direct si trimiteri la un complex de raporturi sistematice ce dau semnificatii ; reprezentarile sociale difera deci, pe de o parte, de sistemele teoretice mai elaborate, ca ideologiile si teoriile stiintifice, si pe de alta parte, de imagini ca produse imediate ale perceptiei.

Reprezentarile sociale conduc la perceptia si constructia spatiului social de catre indivizi. În evolutiile recente din domenii precum antropologia urbana, geografia umana, psihologia mediului, studii culturale etc. se insista tot mai mult asupra ideii ca locurile si spatiile sunt construite social si cultural. Patricia A. Stokowski subliniaza faptul ca “locurile sunt mai mult decât simple locatii geografice cu caracteristici fizice si textuale explicit definite – locurile sunt de asemenea contexte fluide, schimbatoare, dinamice ale memoriei si interactiunii sociale” (Stokowski, 2002 ).

Parcurgerea literaturii de specialitate a condus la identificarea ca metoda optima de cercetare a reprezentarilor mentale ale indivizilor asupra spatiului, metoda hartii mentale. Harta mentala este inclusa în aria metodelor calitative. Metodele cantitative nu ne ofera acel sens al spatiului de care vorbeste sociologia si antropologia culturalista.