Rolul Organizațiilor Nonguvernamentale

Forţele transnaţionale.

- Organizaţii nonguvernamentale.

Obiectivele acestui proiect îl constituie prezentarea rolului şi importanţei Organizaţiilor nonguvernamentale internaţionale. Alături de această abordare teoretică, lucrarea are ca scop elaborarea unei cercetări sociologice pe baza informaţiilor şi a metodelor de cercetare aplicate.

Analiza obiectivelor este mai mult calitativă, situată la nivel macrosociologic, vizând relaţia dintre sistemele în cauză, în calitate de subsisteme, şi sistemul social global. Vocaţia transsectorială, globalistă a sociologiei deschide o perspectivă cognitivă pentru integrarea mai eficientă a subsistemeleor în activitatea globală a colectivităţii. Analiza sociologică poate ajuta un sistem social să devină mai conştient de funcţiile sale în cadrul sistemului global din care face parte, să-şi regândească aceste funcţii, să şi le formuleze cu o cât mai mare claritate, maximizându-şi contribuţia pe care sociologia o aduce la perfecţionarea sistemelor sociale: iniţierea de noi obiective. Pe lângă clarificarea obiectivelor difuz formulate, sociologul poate propune noi obiective, lărgind astfel sfera responsabilităţii sistemelor, asigurând o integrare mai eficace a lor.

De îndată ce sociologia a aspirat să devină o ştiinţă a început şi reflecţia asupra căilor pe care să le urmeze pentru a ajunge la poziţia râvnită. Teoriilor sociologice li s-au asociat, în forme mai mult sau mai puţin elaborate, metodologii de cercetare. Spre deosebire însă de ştiinţele deja consacrate, sociologia a păstrat în cadrul său preocuparea de a-şi clarifica în permanenţă presupoziţiile metodologice.

Metodologia cercetării sociologice este un tip de metodologie specializată disciplinar, care se dezvoltă în strânsă legătură cu teoria sociologică de referinţă şi cu metodele sau tehnicile de cercetare empirică.

Preocupările de elaborare a unei metodologii a cercetării sociologice sunt uneori considerate ca raportabile mai degrabă la filosofia ştiinţei decât la ştiinţa în cauză. Metodologia ar fi în fond normativă, ar mai indica mai ales spaţiile constitutive ideale ale domeniului teoretic de referinţă, ar fi menită să orienteze căile (cele mai) bune de raportare a cercetătorului la realitatea socială, pentru a ajunge la formularea de propoziţii ipotetice, testabile empiric şi integrabile în teorii coerente. Teoria ar fi scopul şi premisa cercetării, metodologia ar fi sistemul de norme, tehnici şi metode prin care o teorie este testată, controlată şi dezvoltată empiric.

Metoda de cercetare nu este integral independentă de teoria în raport cu care se dezvoltă şi care-i solicită ajutorul pentru raportarea cercetătorului la lumea empirică. Proiectarea unui experiment sau a unei anchete sociale, de exemplu, nu se realizează ţinând seama doar de reguli metodice sau normative care se referă la controlul variabilelor, dispunerea acestora într-o serie de indicatori operaţionali, ordonarea spaţiului de atribute ale faptelor sociale investigate, formularea lingvistică cât mai accesibilă şi exhaustivă.

Teoria defineşte referinţa empirică a metodei de investigare, modul de considerare a realităţii, tipurile de date selectate din mesajul implicit al faptelor sociale. Orice metodă ,,eşantionează” realitatea, o fragmentează şi oarecum o ,,forţează” să evoce semnificaţiile aşteptate prin teoria care a fundamentat-o. Metoda este selectivă ; această selectivitate îşi are germenii în teoria care a ghidat elaborarea ei ca mod de investigare şi ordonare a semnificaţiilor faptelor sociale. Metodele standardizate, adică elaborate în formă normativă în manualele de metode şi tehnici de cercetare, numai aparent sunt independente de o teorie referenţială.

Teoria luată ca referinţă sugerează, deci, ipotezele sau problemele cercetării şi modul de formulare a metodei sau chiar a tehnicii de investigare. Aplicaţia tehnică a metodei poartă cu sine temeiurile teoretice care au generat-o.

Teoriile ordonează conceptele în serii, pentru a defini şi explica un anume fenomen. După cum arătau Strauss şi Corbin, ,,teoria constă în relaţii plauzibile între concepte şi serii de concepte” Fără să pornim de la o teorie anume, fenomene ca ,,genul”, ,,personalitatea”, ,,discuţia”, ori ,,spaţiul” nu au nici un înţeles în cadrul ştiinţelor sociale. În acest sens, lipsa teoriei înseamnă lipsa obiectului cercetării.

Deci, teoria oferă un reazem şi o bază pentru abordarea lumii, separat de lumea propriu-zisă.

Revenind la tema noastră de cercetare, în continuare vom prezenta teoriile şi conceptele principale legate de noţiunea de organizaţii nonguvernamentale internaţionale.

1.1.Noţiunea de forţe transnaţionale

Forţele transnaţionale sunt denumite „elementul democratic al societăţii internaţionale”, ele fiind „acele fluxuri care nu sunt rezultatul iniţiativei publice (guvernamentale), ci al unei iniţiative private, care are o influenţă în sistemul internaţional”. Exemplele concrete sunt observate în acţiunile strict individuale (mesajele de pace ale unui laureat al premiului Nobel), în acţiunile care pot lua forma unei opinii publice la nivel internaţional (mişcarea europenistă), în acţiunile care pot avea o finalitate umanitară (ONG-uri) sau spirituală (ordine misionare) etc. În acest caz se poate percepe mult mai uşor şi mai bine mesajul decât în cazul acţiunilor emise de state sau de organizaţiile internaţionale. Atât din punct de vedere al naturii, cât şi al finalităţii lor, forţele transnaţionale sunt multiple şi diverse, ele putănd influenţa ceilalţi actori ai sistemului internaţional.