Șomajul - Realitatea Vieții Sociale în Petroșani

INTRODUCERE

Problemele asistenţei sociale, cu care se confruntă în prezent toate ţările, este o preocupare aparte pentru statele aflate în tranziţie, în general, şi pentru ţara noastră, în special. Aceasta, în contextul în, care ne confruntăm cu inexistenţa unui model de tranziţie a societăţii de la o formă social-economică bazată pe un sistem de organizare şi conducere socială şi economică autoritară la un sistem bazat pe autonomizarea relaţiilor şi a agenţilor şi funcţionarea economiei pe principiile cererii şi ofertei. Sistemul de protecţie a cetăţenilor reprezintă ansamblul beneficiilor sociale alcătuit din beneficiile universaliste şi sistemul de securitate sociala.

Protecţia socială mai poate fi apreciată ca ansamblu de acţiuni, decizii şi măsuri întreprinse în societate pentru prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale asupra condiţiilor de viaţă ale populaţiei constituie una dintre definirile agreate de specialiştii în ştiinţe sociale.

În stabilirea nivelului de trai conform standardelor organismelor internaţionale (ONU, UNESCO, OEM) există anumiţi parametri şi anume : condiţiile materiale de trai (ocuparea forţei de muncă, venituri, condiţii de muncă, locuinţă, îmbrăcăminte etc.) şi condiţiile sociale (sănătatea, educaţia, cultura etc.)

În vederea integrării sociale, nevoia socială reprezintă ansamblul de cerinţe indispensabile fiecărei persoane pentru asigurarea condiţiilor de viaţă.

Asistenţa sociala a ţării noastre se susţine doar pe fonduri provenite din bugetul statului sau din donaţii ale voluntarilor şi ale instituţiilor internaţionale, asistenţa socială nu presupune nici o contribuţie financiară anterioară a persoanei asistate. Ajutorarea persoanelor aflate în situaţii problematice are la baza principiul solidarităţii şi presupune evaluarea trebuinţelor asistatului.

Când între asistenţa socială şi schimbare socială nu se stabileşte o relaţie strânsă, se pot ivi probleme serioase dinspre utilizatori, dinspre cei care oferă sprijin, dinspre practicieni, dinspre manageri şi organizaţiile furnizoare de servicii sociale. Asistenţii sociali au o mare responsabilitate : aceea de a reinventa practica, ei nu au de aplicat soluţii ci se implică în rezolvarea de probleme, adică în căutarea de soluţii noi adaptate fiecărei situaţii.

Activitatea în asistenţa socială are două dimensiuni principale : dimensiunea economică (vizează alocarea unor resurse materiale şi financiare persoanelor care pentru o perioadă limitată de timp nu pot duce o viaţă auto-suficientă, ex :copiii orfani, bătrânii fără susţinere familială şi fără pensii), şi dimensiunea propriu-zis socială şi psiho-socială care vizează procesele de integrare şi reintegrare socială în sens larg, ex : protecţia persoanelor victime ale abuzului fizic, sexual şi psihic, în asistenţa dependenţilor de droguri şi alcool etc).

Sistemul instituţiilor asistenţiale de stat diferă de la o ţară la alta el dezvoltându-se în funcţie de resursele bugetare ale statelor, de specificul problemelor sociale pe care încearcă să le soluţioneze, de tradiţiile asistenţiale şi organizaţionale precum şi de ideologia dominantă. Acest sistem evoluează permanent, adaptându-se dinamicii problemelor sociale.

Sintagma « problemă socială » apare în sociologie şi în domeniul politicilor sociale pentru a desemna un set de situaţii problematice întâlnite la nivel comunitar, societal şi mai puţin la nivel individual. Nevoia de sprijin a unei persoane devine o problemă pentru asistenţii sociali atunci când familia sau comunitatea locală apropiată nu pot răspunde sau nu o pot împlini.

Astfel, sprijinul de care au nevoie persoanele şi familiile acestora este adesea solicitat atât de la formele instituţionalizate de asistenţă socială cât şi de la comunitate sau de la societate.