Studiu Privind Valorile și Atitudinile Familiei din România

Valoarea familiei este exact aceea a vieţii insăşi. Fie că privim familia din perspectiva existenţei umane naturale, fie a celei umane spirituale, familia este izvor şi albie a vieţii. Ea este prima societate naturală care se sprijină pe legatură indisolubilă dintre bărbat şi femeie şi care se completează cu o lume nouă în care apar copiii. Prima condiţie si prima formă a societăţii umane, familia, conferă omului ajutor si siguranţa celui dintîi pas pe care îl face în viaţă şi fără de care nu poate face altul. Constituind un grup compus din persoane unite prin legături de căsătorie si relaţii paterne, familia reprezintă aceste două raporturi de bază care determină apariţia şi dăinuirea existenţei umane însăşi. Astfel, putem spune că valoarea familiei este exact aceea a vieţii însăşi, întrucît ea este adevăratul om întreg.

Un alt adevăr de observaţie curentă îl constituie faptul că familia se caracterizează printr-o trainică sudură internă. Astfel, forţele interioare care unesc familia sînt sentimentele cele mai puternice: ataşamentul emoţional al soţilor, precum si al părinţilor şi al copiilor, respectul reciproc, solidaritatea şi alte atitudini care rezultă din satisfacerea nevoilor emoţinal- spirituale, năzuinţa spre intimitate, spre simţămîntul de încredere şi siguranţa. Prin urmare, familia este punctul gravitaţional de existenţa comunitară, primul şi cel mai important în acest sens, fiind în acelasi timp comun persoanelor care îl alcătuiesc, deosebit de al altor persoane, în mod absolut unic, după cum şi fiecare persoană este unică sau fiecare fiinţă conjugală este unică. Din sînul vieţii familiale toate vîrstele au de cîştigat: tinereţea aici se dezvoltă, vîrsta coaptă aici îşi asigură fecunditatea, bătrîneţii, familia îi acordă un supliment de fericire, un sprijin, o prelungire a mulţumirii pentru biruinţele cîştigate în tumultul existenţei pămînteşti. Dacă privim importanţa familiei în genere, atît pentru individ cît şi pentru societate şi constatăm că familia e omul, iar buna ei funcţionare înseamnă viaţa, urmează să ne dăm seama că adevărurile ce stau la baza familiei trebuie să fie considerate ca avînd o valoare absolută.

Mai presus de orice, în familie la români e preţuită iubirea. În contextul datelor care definesc familia crestina, spiritualitatea romaneasca se inscrie cu valorile ei proprii. Sunt acele valori care îi asigură căsătoriei cel mai important dintre scopurile sale: desăvîrşirea în iubire, care o face cu adevărat rodnică, după cum îi deschide şi perspectivele atingerii acestui scop: devotamentul inspirat, susţinut de credinţă.(stilul educativ parental –sentimental).

Ce este important ca o căsătorie să fie reuşită?

Forţele interioare care unesc familia sînt sentimentele cele mai puternice: ataşamentul emoţional al soţilor, respectul reciproc, solidaritatea. Mai presus de orice, în familie la români e preţuită iubirea – 89% sunt de părere „…ca o căsătorie să fie reuşită, trebuie să se iubească.”

O valoare familială importantă, în special în familiile cu nivel scăzut de şcolarizare, se regăseşte în atenţia acordată ascensiunii sociale a copiilor prin rezultatele şcolare.(protectoare). Şcoala devine o valoare fundamentală deoarece prin intermediul acesteia copiii au dreptul legitim la ascensiune socială şi, prin aceasta, părinţii simt că, prin transfer, dobîndesc şi ei un statut mai înalt. Pentru părinţii din mediul rural, şcoala era idealizată din cel puţin două motive: permitea ocuparea unui loc de muncă mai bine apreciat social, dar şi ascensiunea socială intergeneraţională a părinţilor. E. Stănciulescu consideră că copilul devine o valoare familială, un centru al identităţii.

ATITUDINI ALE FAMILIEI DIN ROMÂNIA

Cu toate că distracţia şi recreaţia se practică în mod exagerat în societate, totuşi jocul îşi are rolul şi locul său adecvat în cadrul vieţii de familie. Este bine ca membrii familiei să rîdă împreună. Este bine ca, din cînd în cînd, copiii să-şi vadă părinţii într-o postură mai lejeră, chiar în situaţii comice. Sunt situaţii în care tatăl poate să modeleze inima copilului său în patru labe, în timpul unui joc, mult mai bine decît ar fi făcut–o altfel.

Jocurile pot învăţa şi consolida principii cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de echipă şi politeţea. Jocuri fără reguli, cum ar fi construirea de castele din nisip, sau ridicarea unui cort pe podeaua din cameră, pot încuraja spiritul creator şi cooperarea. Este o plăcere să citeşti sau să spui poveşti, putînd cu această ocazie să intri în inima copiilor şi să afli despre ei lucruri neaşteptate.

Dumnezeu a menit părinţii a fi buni educatori, iar pe copii să fie buni ascultători şi împlinitori, astfel încît educaţia să treacă succesiv de la o generaţie la alta. Interacţiunea dintre părinţi şi copii începe chiar mai înainte ca cei mici să poată să vorbească. Interacţiunea dintre ei continuă apoi, într-o formă sau alta, toată viaţa. În mod normal, părinţii pot împărţi responsabilitatea educării copiilor cu învăţătorii sau educatorii din şcoli.

Niciodată însă, un părinte nu trebuie să considere că poate scăpa de responsabilitate, dându-şi copiii pe mîna altora. Copiii au nevoie să înveţe din experienţa părinţilor lor, iar părinţii au nevoie să se desăvîrşească, căutînd mereu să depăşească greutăţile din procesul de educare al copiilor.

Un copil ale cărui gînduri şi sentimente sînt acceptate are tendinţa de a interioriza reacţia şi de a învăţa împăcarea cu sine. Acceptarea se transmite nu prin aprobare (ceea ce nu este totdeauna posibil), ci prin ascultarea şi atenţia acordată gîndurilor şi sentimentelor copilului; nu prin pedepsire, ceartă, predici, psihologizare sau insulte.(stiluri educative parentale –democratice).