Analiza Duratei de Munca România și UE

Introducere

În acest proiect am ales să realizez o analiză comparativă a duratei de muncă a femeilor şi a bărbaţilor din România precum şi din Uniunea Europeană. Tema se referă la numărul de ani cu care o persoană cu vârsta de peste 15 ani este de aşteptat să fie activă pe piaţa forţei de muncă de-a lungul vieţii ei/lui.

Acest indicator este calculat cu un model probabilistic prin combinarea datelor demografice şi date de pe piaţa muncii.

În România, ca pretutindeni în Estul Europei şi în fosta Uniune Sovietică, egalitatea de gen, şanse egale pentru bărbaţi şi femei, a reprezentat una dintre realizările de marcă ale regimului comunist. Înainte de 1989, femeilor li se asigura acces egal cu al bărbaţilor la şcolarizare, servicii de îngrijire medicală, locuri de muncă şi, într-o anumită măsură poziţii de conducere. În acest context, femeile şi bărbaţii se bucurau deopotrivă de un nivel ridicat de alfabetizare, iar rata de participare a femeilor din România pe piaţa forţei de muncă a devenit în timp mai ridicată decât cea a femeilor din ţările vest europene. În pofida participării lor ridicate

pe piaţa muncii, femeile din România de dinainte de 1989 nu erau străine de presiunea dublei responsabilităţi, la locul de muncă şi în cadrul gospodăriei.

După 1989, modificarea politicilor sociale, limitarea resurselor (bani, locuri de muncă etc.) şi impunerea principiilor pieţei, a făcut ca moştenirea comunistă privind asigurarea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi să fie profund afectată. Închiderea fostelor întreprinderi de stat a fost însă unul dintre fenomenele majore care au afectat condiţiile egalităţii de gen promovate în timpul perioadei comuniste. Înainte de 1989, serviciile destinate familiei sau îngrijirii copiilor şi acordarea de beneficii sociale destinate familiilor cu copii contribuiau în mod esenţial la asigurarea bunăstării familiilor din România. Reducerea sau chiar dispariţia acestor condiţii, conjugată cu creşterea şomajului a creat o multitudine de probleme mai ales femeilor cu copii. După ce au fost concediate, multe dintre ele au avut posibilitatea de a petrece mai mult timp cu copiii lor. Întoarcerea lor pe piaţa muncii a fost însă serios limitată, atât de reducerea facilităţilor legate de îngrijirea copilului (ex.: creşe, cămine cu program prelungit etc.) cât şi de norma încă valabilă în România, conform căreia femeile poartă principala responsabilitate în privinţa asigurării bunăstării copiilor.

1. Analiza duratei de muncă a femeilor în România şi Uniunea Europeană

1.1 Analiza duratei de muncă a femeilor în România

În urma unei analize pe o perioadă de 9 ani începând cu anul 2002 putem observa că numărul de ani pe care o femeie îi petrece muncind în România a oscilat de la an la an după cum se observă şi în graficul de mai jos:

Fig.1.1.1 Durata de muncă în ani a femeii în România

Astfel, în urma calculării indicilor putem trage concluzia că faţă de anul 2002 s-au înregistrat doar scăderi, după cum urmează: în anul 2003 numărul de ani a scăzut cu un procent de 1.32% ( valoare absolută 0.4 ani). În următorul an an s-a înregistrat o scădere de 1.65%, urmând ca în anul 2005 să se producă o scădere mult mai mare faţă de anii anteriori ajungând astfel sa scadă cu 4,96%. În următorii 2 ani scăderile înregistrate au fost de aproximativ 2,7% iar în ultimii 3 ani s-a înregistrat o scădere de 4,3%. Chiar dacă în anul 2005 a scăzut semnificativ durata de muncă pentru femei, putem observa că în următorul an a crescut cu 2,43%.

Astfel în 2005 s-a înregistrat cea mai scăzută durată de muncă, respectiv 28,7 ani iar în 2002 cea mai ridicată durată de muncă 30,2 ani.

Se estimează că durata de muncă pentru următorii 3 ani va scădea, după cum putem observa şi în graficul de mai jos.