Efectele șomajului și ale salariului mediu net anual asupra cheltuielior cu consumul populației în România - modelare econometrică

Fundamentarea teoretică

Modelul din lucrare are ca scop explicarea unei mărimi ce caracterizează situaţia actuală a consumului populaţiei din România, care intră sub incidenţa unor indicatori macroeconomici importanţi,rata șomajului, respectiv salariul mediu lunar pe economie. Ciclul economic este supus flucuaţiilor ciclice,creştere economică și recesiune. În aceste faze nivelul economiei este diferit, deoarece principalii indicatori macroeconomici introduşi in model, consumul populației, rata şomajului si salariul mediu lunar pe economie prezintă valori foarte diferite în cele două faze ale ciclului economic.

Domeniul macroeconomic este supus adesea unor riscuri care ar putea afecta analiza noastră, întrucât în cazul producerii unei crize economice consumul populaţiei este supus unei diminuări pe seama creşterii numărului de şomeri şi a reducerii salariului mediu lunar. Un alt risc care ar putea afecta studiul este reprezentat de politica monetară, astfel că in cazul creşterii persistente a salariului lunar, BNR poate acorda o rată mare la depozitul bancar, astfel populaţia ar fi tentată să economisească, ceea ce va denatura analiza. Un alt risc este reprezentat de politica fiscală, care ar putea creşte TVA-ul sau accizele pe fondul unei rate scăzute a şomajului şi o creştere a salariului lunar, ceea ce va modifica analiza şi ar conduce la ineficienţa analizei. Cel mai întâlnit caz este acela a efectului de turmă in situaţia unor reduceri de preţuri pe fondul unei rate ridicate a şomajului şi a reducerii salariului ceea ce în mod normal ar conduce la reducerea consumului populaţiei, el de fapt creşte.

1 În 1857, Engel (Labrousse, 1972, p. 117-118) a descris relaţia dintre cerere (consum) şi venit cu ajutorul relaţiei: C = f(V), unde f(V) > 0, respectiv cererea (consumul) se măreşte odată cu creşterea venitului.

Istoric, modelarea statistică a consumului populaţiei este de dată relativ recentă, respectiv deceniul al patrulea al secolului XX.

În acest sens, se poate considera că economistul englez J. M. Keynes a fost primul care a analizat legătura dintre consumul populaţiei şi venitul disponibil curent.

Mai târziu, ca urmare a deficienţelor constate în explicarea variaţiei consumului în timp şi spaţiu pe seama modificării venitului disponibil curent au fost formulate o serie de teorii cum ar fi: teoria venitului relativ (Relative Income Hypothesis) elaborată de J. Duesenberry (Duesenberry, 1949), teoria venitului permanent (Permanent Income Hypothesis), elaborată de M. Friedman (Friedman, 1957), câştigătorul premiului Nobel în economie în 1976, şi teoria ciclului de viaţă (Life Cycle Hypothesis), elaborată de F. Modigliani (Modigliani, Brumberg, 1954, p. 388-436), deţinătorul premiului Nobel în ştiinţe economice în 1985.

Robert E. Hall (Hall, 1978, p. 971-988) a propus ipoteza ciclului de viaţă şi a venitului permanent privind consumul populaţiei, arătând că, pe baza ipotezei anticipărilor raţionale, consumul trebuie să urmeze un proces autoregresiv de ordinul întâi:

Ct= a0 + a1 Ct-1+ ut

unde:

a0 = (1−a1) C

Dacă ipoteza ciclului de viaţă şi a venitului permanent privind consumul populaţiei este adevărată, aceasta implică faptul că nu este nevoie de alte variabile în vederea previziunii consumului populaţiei la momentul t deoarece întreaga informaţie referitoare la acestea este deja inclusă în variabila Ct-1, iar adăugarea altor variabile decalate cu o perioadă sau mai mult în ecuaţie nu va avea nici o putere predictivă, adică aceste variabile sunt nesemnificative din punct de vedere statistic.

Potrivit ipotezei enunţate de Hall, consumul populaţiei urmează o „traiectorie de tip mers aleator”(zgomot alb-white noise), iar modelul propus de acesta a fost denumit în cadrul literaturii de specialitate ca modelul „de tip mers aleator”(„random walk”) al consumului populaţiei.

În 1938, R. Stone (Labrousse, 1972, p. 117-118), referindu-se la cheltuielile de consum ale unei familii, a dezvoltat această relaţie astfel:

Ct = a + b Vt + ut

unde:

Ct = cheltuielile de consum ale unei familii în anul t;

Vt = venitul familiei realizat în anul t;

a, b = parametrii modelului, a>0 şi 0<b<1;

ut = variabila reziduală (aleatoare).

Cunoaşterea unora dintre particularităţile specifice consumului populaţiei a constituit o preocupare frecventă a sociologilor, economiştilor, medicilor şi altor oameni de ştiinţă, în special în ultimele două secole.

La baza consumului individului stau nevoile, care sunt nelimitate în raport cu resursele. Prin consum, individual își satisface propriile nevoi care au fost grupate și studiate de oameni de știință după anumite criterii.

Din multitudinea criteriilor folosite în vederea grupării nevoilor sociale, în statistică, cele mai semnificative sunt cele care pornesc de la definirea personalităţii umane, ca fiinţă biologică, socială şi raţională, consumatoare de bunuri şi servicii, ce pot fi interpretate ca:

• nevoi fiziologice (somatice), cum ar fi: nevoia de aer, apă şi

hrană;

• nevoi spiritual-psihologice, care apar şi se dezvoltă pe măsura progresului cunoaşterii umane.

Acestor nevoi individualizate li se adaugă nevoile de grup, generate de caracterul social al fiinţei umane. Ca urmare a caracterului raţional al fiinţei umane, psihologul american A. Maslow (1954) a ierarhizat nevoile individuale în piramida nevoilor.

Cheltuielile de consum ale populaţiei corespund cheltuielilor în bani şi în natură pentru necesităţile de curente de consum ale gospodăriei: produse alimentare, procurarea mărfurilor nealimentare şi plata serviciilor. Cheltuielile de consum ale populaţiei în funcţie de destinaţia acestora se divizează în: