Democratizare în Belarus

1. Contextul în care fosta Republică Belarusă Sovietică Socialistă s-a distanţat de Uniunea Sovietică

Pe data de 25 mai 1918 în condiţii de ocupare a teritoriilor belaruse de către trupele germane în cadrul primului război mondial a fost proclamată Republica Populară Belarus – statul naţional burghezo – democratic. Însă ţara nu a devenit un stat de valoare deplină: nu era Constituţie, nu erau stabilite frontierele, lipseau forţele armate proprii, finanţe şi alte atribute ale unei organizări de stat. La 1 ianuarie 1919 a fost formată Republica Belarusă Sovietică Socialistă, în care organizarea politică şi economică a fost efectuată sub controlul puterilor centrale.

Începînd cu anul 1937 şi pînă 1996 organul suprem al puterii de stat a fost Sovetul Suprem, în această perioadă aripa influienţei sovietice fiind omniprezentă, în prezent, legaturile dintre Rusia şi Belarus fiind foarte strânse. Drept dovadă şi potenţialul referendum naţional prin care Belarusul ar urma să devină o anexă a Rusiei, compromiţând astfel orice urma de suveranitate şi independenţă.

Indezirabilitatea dominaţiei sovietice a fost acut resimţită în 1986, dezastrul de la Cernobyl din 26 aprilie fiind prima manifestare de amploare a populaţiei împotriva sovieticilor. Deşi Cernobyl este situat in Ucraina, la graniţa cu Belarus, urmarile accidentului nuclear au fost mult mai devastatoare pentru cel din urmă, 20% din teritoriul cultivabil al Belarusului fiind compromis. De asemenea, este susţinut că aproximativ 400.000 de cetăţeni ai Belarusului au murit de cancer, în urma accidentului nuclear. Primele acţiuni de decontaminare radio-activă în Belarus au avut loc abia în 1989, stimulând nemulţumirea pe toate palierele la Minsk.

Pe 25 iunie, Frontul Popular din Belarus (Adradzennie), care a devenit ulterior principalul partid de opoziţie, a luat naştere. Datorită inflexibilităţii autorităţilor, convenţia prin care acest partid a fost format a fost semnată în Vilnius, Lituania. Frontul Popular din Belarus a devenit principalul canal al opoziţiei, opoziţie extrem redusă la tăcere.

Pe data de 27 iulie 1990 a fost adoptată Declaraţia privind suveranitatea de stat a republicii. Odată cu această declaraţie, la mai puţin de un an, în aprilie 1991, guvernul sovietic a ridicat preţurile la alimente, o serie de evenimente şi manifestaţii paralizând pentru câteva zile Minsk-ul. Republicii Belarus îi fusese impusă o barieră economică care, incet dar sigur, ar fi măcinat întreaga republică.

Totuşi, contextul a fost favorabil Belarusului, iar puciul nereuşit din Moscova de la 19 august 1991, a condus la proclamarea independenţei Republicii Belarus. Stanislau Shushkievich, fost membru al partidului communist, dar care nu a facut parte din nomenclatură, a fost ales preşedinte al perlamentului, devenind astfel primul şef de stat a noii republici Belarus (1991-1994).

2. Drumul spre democraţie

Primele alegeri prezidenţiale libere au avut loc în iunie şi iulie 1994, acestea reprezentând unul dintre cele mai importante momente ale scenei politice din Belarus din ultimii 20 de ani. Primul Ministru Viacheslau Kiebich, care se baza pe suportul sovieticilor şi a unui important segment din mass-media, s-a gasit clar depaşit in cursa electorală de Aliaksandr Lukashenka. Cele 81,7 procente ale lui Lukashenka au depaşit clar şi voturile strânse de actualul preşedinte al parlamentului la acea vreme, Stanislau Shushkievich (9,9%).