Diplomația multilaterală, diplomația prin conferințe și locul acestora în diplomația moldovenească

Diplomaţia multilaterală

- Noţiuni Generale

După cel de al doilea război mondial, organizaţiile internaţionale capătă noi forţe devenind astfel noile instrumente ale diplomaţiei parlamentare. Regimul juridic pe care se bazeaza este complex, ele aplică principiul de solidaritate şi cooperare între subiecţii dreptului internaţional, astfel influenţînd în mod direct şi specific atît politca mondială cît şi relaţiile între subiecţi.

Alexandru Burian în „Drept Diplomatic” defineşte : „Organizaţia internaţională a fost definită ca entitate juri¬dică creată de state sau de organizaţii internaţionale într-un scop anumit şi care posedă o voinţă autonomă ce se exprimă prin intermediul organelor proprii şi permanente . Prof. dr. Ion M. Anghel rezumă că „prin acordul lor, statele convin asupra formei de colaborare, inclusiv asupra mecanismului creat în acest scop - organizaţia internaţională, stabilind dacă această entitate - asociaţie de state - să fie prevăzută cu per¬sonalitate juridică şi ce anume competenţe să-i revină; se con¬vine crearea unui nou subiect de drept internaţional avînd capacitatea juridică menită să asigure realizarea scopurilor pentru care a fost înfiinţată ”.

Dreptul de legaţie al organizaţiilor internaţionale poate fi activ sau pasiv. Dreptul activ de legaţie se realizează prin trimiterea misiunilor externe în anumite state, de regulă care sunt membre ale organizaţiei date. Dreptul de legaţie al organizaţiilor internaţionale este corelat cu dreptul activ de legaţie al statelor de a trimite misiuni permanente, re¬prezentanţe, delegaţii şi misiuni de observare.

- Reprezentarea statelor la organizaţiile internaţionale sau universale

Apariţia noilor state, revoluţia tehnico-ştiinţifică, problemele de ordin economic, social, politic, tehnic, militar, ecologic, atît la scara cît şi globală au produs direct sau indirect la mutaţii în structura comunităţii mondiale şi la schimbarea configuraţiei diplomaţiei.

Locul organizaţiilor internaţionale în dreptul diplomatic este calificat în mod diferit în literatura de specialitate. Au¬torul român Ion Anghel clasifică diplomaţia care se desfăşoa¬ră în cadrul organizaţiilor internaţionale sub patru unghiuri de vedere:

a) sub raportul poziţiei statelor fata de organizaţia inter¬naţională respectivă. Acest raport se reflectă în politica sta¬telor faţă de o organizaţie internaţională, exercitată în două mijloace: trimiterea de reprezentanţi la reuniunile organelor acestei organizaţii şi crearea de misiuni permanente acredi¬tate pe lîngă organizaţia respectivă;

b) sub raportul diplomaţiei unui stat faţă de alte state în cadrul organizaţiilor internaţionale respective. Acest raport se reflectă în posibilitatea statelor de a folosi organizaţiile inter¬naţionale, mai ales cele cu caracter politic (ca Organizaţia Naţiunilor Unite), drept o tribună importantă pentru sine. Concomitent, organizaţiile internaţionale oferă posibilităţi de a efectua contacte bilaterale cu alţi membri ai organizaţiei respective;

c) sub raportul diplomaţiei organizaţiilor internaţionale faţă de statele membre sau statele terţe. Acest raport se re¬flectă în trimiterea de către organizaţia internaţională a unor misiuni diplomatice (temporare sau permanente) într-un stat şi, pe de altă parte, prin deciziile pe care organizaţia internaţională le ia şi care sînt obligatorii doar pentru statele care le acceptă;

d) sub raportul diplomaţiei organizaţiilor internaţionale fa¬ţă de alte organizaţii internaţionale. Acest raport se reflectă în faptul că organizaţiile internaţionale urmăresc idealuri co¬mune pentru statele care sînt membre ale organizaţiei respec¬tive. Cu toate acestea, sînt cazuri cînd de unele şi aceleaşi probleme se ocupă diferite organizaţii internaţionale (spre exemplu, Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) şi Acordul General asupra Tarifelor şi Comerţului (GATT), ce poate provoca rivalitate şi conflict de competenţă. Un caz delicat în această situaţie îl constituie faptul că un stat poate fi membru al ambelor organizaţii internaţionale care rivalizează între ele şi rezultatele activităţii în aceste organizaţii pot fi diferite prin consecinţele deciziilor adoptate .

Alexandru Burian rezumă că organizaţiile internaţionale interguvernamentale au ca¬pacitate juridică civilă, ce le califică ca subiecte de drept internaţional dotate cu calităţi de personalitate juridică inter¬naţională, este necesar de precizat ca nu orice organizaţie inter¬naţională are calitatea de subiect de drept internaţional. Cu alte cuvinte, simpla apariţie a unei organizaţii internaţionale nu înseamnă în mod obligatoriu apariţia unui nou subiect de drept internaţional.

«Instituţia reprezentanţei (misiunii) permanente pe lîngă organizaţiile internaţionale a apărut o dată cu apariţia însăşi a organizaţiilor internaţionale şi s-a materializat după primul război mondial în cadrul Ligii Naţiunilor şi în cadrul unor or¬ganizaţii internaţionale universale cu caracter specializat (OIM). Prima ţară care a deschis în 1920 o reprezentanţă permanentă pe lîngă Liga Naţiunilor a fost Polonia. Acest exemplu a fost urmat şi de alte state şi către 1922 existau deja 25 de misiuni permanente, iar către 1930 mai mult de 40.