Dreptatea Socială și Raportul Stat Cetățean în Primii Ani ai Postcomunismului

ABSTRACT

Încearc să dezbat subiectul dreptăţii sociale din perspectiva aplicabilităţii lui la

nivelul realităţilor româneşti din primii zece ani ai post comunistului.Constituind

principiul de bază în definirea legitimităţii oricărei forme de cooperare sociala care

implică un grup de oameni,îmi propun să încerc să văd dacă acest concept s-a

constituit sau nu într-un etalon în redefinirea democraţiei româneşti în perioada post

comunista.Căci dreptatea socială constituie un principiu de bază prin care oamenii

valorizează la maxim ideea de stat,instituţii pentru că ele sunt clădite datorita nevoii

oamenilor de reglementare corectă a raporturilor dintre ei.

În prima parte a lucrării încearc să definesc acest concept încercand să surprind

mai multe abordări teoretice dar şi critice deoarece problema fundamentală este felul în

care acest concept este raportat la mai multe ideologii,demonstrând că mai presus de ele

ea fixează o modalitate de integrare corectă a indivizilor.De asemenea se încearcă

abordarea acestui concept la nivelul aplicabilitătii politice demonstrând ca aşa cum

oamenii tind către un ideal de perfecţiune,la fel şi statul tinde către acest ideal.

In a doua parte a lucrarii caut să demonstrez că regimul comunist a devalorizat

relaţia statului cu cetăţenii,pentru că anii de opresiune au modificat la nivelul generaţiilor

actuale ideea de cooperare socială.Problema pe care încerc să o pun în evidenta este că în

perioada post comunistă redefinirea valorică a ideii de stat este strâns legată de existenţa

în primul rând al unei dorinţe de reformare economice şi implicit socială care să ducă în

final şi la revalorizarea ideii de stat din punct de vedere moral.Caut să atrag atenţia ca în

post comunismul romanesc a existat un slab interes pentru reformă,iar crizele politice din

perioada 1997-1999 au eludat dn punct de vedere valoric ideea de stat,iar redefinirea

valorică este strâns legată de credibilitatea nu a instituţiilor ci a oamenilor care se află în

fruntea lor.

În a treia parte caut să demonstrez dacă statul roman s-a constituit sau nu ca un

stat al bunastarii argumentand faptul ca din punct de vedere al politicilor sociale şi

economice a existat o slabă dorinţă reformatoare.

In final concluzionez că instaurarea în România a unui cadru al dreptăţii sociale

presupune o redefinre a poziţiei oamenilor în raport cu statul iar aceasta trebuie sa fie

determinată de o egalizare a raporturilor dintre oameni şi stat,în sensul ca statul trebuie sa

fie rezultatul unei politici care să se faca in avantajul tuturor cetăţenilor,iar pentru aceasta

fiecare trebuie să fie conştient de efectul just al noţiunii de politică.

CAPITOLUL I:DEFINIRE şi APLICABILITATE

în SPAŢIU PUBLIC

1.DEFINIRI ALE CONCEPTULUI

Dreptatea în general s-a definit întotdeauna ca un deziderat fundamental al ordinii

şi totodată un fundament al existenţei fiecarei forme de stat căci asa cum spunea

D.Gauthier „dreptatea este pentru stat ceea ce este binele pentru individ”.Orice societate

îşi doreşte ca întreg guvernamântul să se sprijine pe legi drepte si corecte deoarece fiecare

va avea senzaţia că statul va lucra intocmai ca să îi asigure cea mai mare fericire a sa sau

altfel spus cea mai mare utilitate posibilăAceastă fericire este deci rezultatul maximizării

celei mai mari utilităţi posibile care este de fapt rezultatul alegerii celei mai optime

variante cu putinţă.Dar aici trebuie să avem în discuţie ideea că fericirea individuală se

intersectează cu fericirea altui individ.Aşa cum spunea John Rawls fiecare om posedă o

inviolabilitate fondată pe o justiţie pe care societatea în numele unei bunăstari luată ca

întreg nu o poate încălca.Aceasta oferă un punct de pornire în stabilirea unei baze de

reglementare a relaţiilor dintre oameni pornind de la faptul că fiecare lege în fapt trebuie

să garanteze ideea că nimănui nu îi poate fi prejudiciat dreptul în numele satisfacerii unui

bine comun.Acest lucru face posibilă dreptatea socială este unul din principiile pe care se

clădeşte orice negociere colectivă care implică întreaga societate.Constituindu-se ca un

ideal social dreptatea implică faptul că în societate fiecare individ este o persoană care

este conştientă de efectele fiecarui act al celorlalţi în perspectiva sa proprie .Dreptatea

socială este ca să spunem aşa o situaţie optimă care apare atunci când scopurile unor

oameni se intersectează.John Rawls încearcă să facă un paralelism dintre raţionalitatea

individuală ca mod de decizie la nivelul fiecarui om şi dreptatea socială ca un mod optim

de raţionalitate colectivă.Soluţia optimă în cazul unei alegeri colective ar trebui să fie

justă asta deoarece dreptatea socială este unul din scopurile dar totodată şi unul din

standardele de bază în definirea oricărei alegeri de grup.