Mecanisme de Decizie în Uniunea Europeană

1. Definirea procesului decizional la nivelul Uniunii Europene

Spre deosebire de sistemele naţionale unde Parlamentul este forul legislativ, în cadrul Uniunii Europene elaborarea deciziei este un proces care implică mai multe instituţii şi organe ale Uniunii, procedura legislativă având la bază principiul echilibrului instituţional, conform căruia toate instituţiile participă la procesul legislativ.

Cu alte cuvinte specific pentru procesul legislativ comunitar este cooperarea mai multor organe comunitare. Cu toate acestea, Consiliul este organul legislativ principal, iar Parlamentul European este organul legislativ secundar.

Celealte organe, cum ar fi Comisia, Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor, au statut de participanţi la procesul legislativ comunitar. Totuşi, Copmisia în calitate de deţinător al monopolului de iniţiativă şi de executant al actelor normative, are un rol mai însemnat decât organele de asistenţă, participând cu Parlamentul şi Consiliul la un veritabil triumvirat legislativ.

Instituţiile Uniunii Europene care interacţionează în cadrul procesului decizional sunt: Consiliul European, Parlamentul European, Consiliul, Comisia Europeană sau alte organe cu rol consultativ, cum sunt Comitetul Economic şi Social sau Comitetul Regiunilor.

Procedura standard de luare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene este cunoscută sub numele de procedura legislativă ordinară (codecizia). Aceasta înseamnă că Parlamentul European (instituţia care îi reprezintă pe cetăţenii europeni şi ai cărei membri sunt aleşi prin vot direct) trebuie să aprobe legislaţia Uniunii Europene împreună cu Consiliul Uniunii Europene (instituţia reprezentând guvernele celor 27 de state membre). Comisia Europeană elaborează şi implementează legislaţia europeană.

Tratatul de la Lisabona a extins numărul domeniilor politice cărora li se aplică procedura de codecizie aceasta fiind redenumită procedura legislativă ordinară. Parlamentul European poate bloca mai uşor o propunere legislativă dacă nu este de acord cu poziţia adoptată de Consiliu.

2. Proceduri legislative în cadrul Uniunii Europene

Adoptarea legislaţiei comunitare cade în sarcina mai multor instituţii potrivit unei diviziuni a competenţelor stabilită, această diviziune fiind reflectată în procedurile legislative, printre care se disting: procedura aviziului conform, procedura legislativă ordinară (procedura codeciziei), procedura cooperării, procedura consultării.

2.1 Procedura avizului conform

Această procedură a fost introdusă prin Actul Unic European (art. 8 şi art. 9) şi reprezintă o modalitate de aprobare a unei propuneri a Consiliului.

Procedura aviziului conform presupune obligaţia Consiliului de a cere părerea Parlamentului European înainte de luarea unei decizii şi de a respecta poziţia exprimată de acesta, în caz contrar fiind în imposibilitatea de a adopta actul normativ aflat în discuţie.

Aşadar, procedura avizului conform nu permite Parlamentului să acţioneze în mod direct, adică el nu poate să propună amendamente. Rolul său este doar de a aproba sau de a respinge actul propus, cu majoritatea absolută a membrilor săi.

Domeniile în care procedura avizului conform este în vigoare în prezent sunt următoarele:

- Cooperarea extinsă (art. 11 paragraful 2);

- Sarcinile specifice ale BCE (art. 105, paragraful 6);

- Modificarea Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale (art. 107, paragraful 5);

- Fondurile structurale şi de coeziune (art. 161);

- Procedura electorală uniformă (art. 190, paragraful 4);

- Anumite acorduri internaţionale (art. 300, paragraful 3);

- Încălcarea drepturilor omului (art. 7 din Tratatul asupra Uniunii Europene);

- Aderarea noilor state la Uniune (art. 49 din Tratatul asupra Uniunii Europene).

În accepţiunea Tratatului de la Lisabona, avizul conform este denumit “procedură de aprobare”