Neoliberalismul

Un adevăr aproape absolut privind modul de elaborare al politicilor în cadrul Comunităţii, şi mai apoi, Uniunii Europene este impactul seminificativ al guvernelor neoliberale ajunse la putere în unele state Europene în anii ’80, în sensul implementării unor reforme care au generat relansarea procesului de integrare într-o formă mai accelerată, după perioada de relativă stagnare din timpul deceniilor şapte şi opt ale secolului trecut. Acest lucru este dovedit de numărul mare de autori, comentatori, sau analişti care, sub o formă sau alta, mai superficial sau mai atent, amintesc, constată, sau analizează cum s-au adoptat politicile neoliberale în Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, precum şi consecinţele acestora. În cele ce urmează, ne propunem să analizam acest proces din trei perspective: “principiul bunăstării” împotriva “mâinii invzibile”, “neoliberalismul” împotriva “statului bunăstării”, corespunzătoare schimbărilor politice ce au avut loc în statele europene, precum şi dintr-o perspectivă teoretică prin care vom analiza dezbaterea dintre cele două modele economice şi politice.

1. “Bunăstare” vs “laissez faire”.

În unele state europene, în anii ’80, s-au format o serie de guverne de factură neoliberală. Astfel, “ în Marea Britanie, Belgia, Olanda şi Danemarca au ajuns la putere partide politice susţinătoare ale politicilor neoliberale, în parte datorită respingerii de către electorat a partidelor care guvernaseră în timpul declinului economic de la sfârşitul anilor ’70” Reacţia aceasta a electoratului este de fapt o reacţie împotriva modelului economic şi politic al “Welfare State-ului” , adică al statului bunăstării, bazat pe principiul bunăstării care înseamnă, conform lui Ghiţă Ionescu, următorul fapt: “speranţa opiniei publice că de acum înainte societatea va fi condusă de un simţ al dreptăţii sociale pe care atât liberalismul economic, cât şi cel politic, îl lăsaseră până atunci prea mult în grija <mâinii invizibile>” Astfel, statele europene au adoptat diferite forme de stat al bunăstării (stat asistenţial), cu o economie guvernată de principiile social-democraţiei clasice, având ca princpiu fundamental planificarea în economie şi redistribuţia veniturilor în societate către diferite categorii de populaţie. Aceste schimbări au avut loc în perioada de dupa cel de-al Doilea Război Mondial, după cum arată şi economistul E.M.F. Durbin, citat de Anthony Giddens: “ acum suntem cu toţii Planificatori Erodarea încrederii populare în conceptul laisser faire a avut loc cu o rapiditate spectaculoasă pretutindeni în lume de la război încoace” Deci, pe la mijlocul secolului XX putem afirma că în majoritatea statelor europene s-au aflat la putere guverne care îmbrăţişau o viziune politică asistenţială asupra economiei şi societăţii in ansamblul ei. Acelaşi Anthony Giddens, arătând că “statul bunăstării a fost o creaţie atât a dreptei, cât şi a stângii” , în perioada postbelică socialiştii pretinzând că este numai a lor , a realizat o clasificare a regimurilor social-democrate din Europa, în funcţie de sistemele de asistenţă socială pe care le-au avut. Astfel, Marea Britanie va face parte dintr-o primă categorie, punând accentul pe servicii sociale şi de sănătate, statele nordice fac parte dintr-o a doua categorie, având un nivel ridicat al impozitelor şi al bazei de impozitare, oferind o gamă largă de servicii de asistenţă socială. O a treia categorie o reprezintă sistemele central-europene , bazandu-se în special pe contribuţiile angajaţilor la asigurările sociale , iar în final, statele din sudul Europei, cu sisteme similare celor din centru , însa cu niveluri de susţinere mai scăzute.

Pentru a putea reliefa caracteristicile guvernelor neoliberale, care le-au succedat în general pe cele social-democrate , credem că este necesară o scurtă descirere a principalelor caracteristici ale celor din urmă. După cum am menţionat mai sus, în acest subcapitol ne interesează în principal schimările politice şi principalele figuri politice care au fost în prim-planul scenei politice europene şi mondiale în acea perioadă, iar pentru aceasta este necesară menţionarea principalelor teme politice care au format discursul politic al respectivelor personalităţi.