Patrimoniul urban - inventariere, protecție și punere în valoare prin intermediul amenajării teritoriului

A devenit un fapt fixat n conştiinţa comunităţii locale că ziua de 9 Mai – alături de steagul cu 12 stele dispuse în cerc pe fond albastru, « Oda bucuriei » adoptat în 1972 ca imn al Comunităţii Europene, deviza « Unitate în diversitate » adoptat în anul 2000 şi moneda unică « euro » - reprezintă unul din cele cinci simboluri ale Europei. Şi …, cu atât mai mult cu cât anul acesta sărbătorim 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, considerăm demn de amintit şi reţinut faptul că semnificaţia simbolică a zilei de 9 Mai este considerabilamplificată în perspectiva faptului că, prin intermediul acestui simbol, este perpetuată memoria momentului în care – în anul 1950 - a fost realizat primul pascătre crearea a ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană.

Mai concret, data de 9 mai 1950 reprezintă momentul istoric în care, la ora 16 :00, în Salonul Orologiului din Quai d’Orsay, Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Frantei dădea citire – în baza acordului cancelarului german Konrad Adenauer - unei proclamaţii care, prin îndrăzneala ei, avea să schimbe destinul Europei dup ce, în cursul aceleiaşi zile, ministrul francez - răspunzând solicitării omologilor săi din Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie de a crea un plan care să duc la reintegrarea Germaniei Federale în familia europeană - transmitea prin intermediul unui emisar secret cancelarului german un document confidenţial care cuprindea o copie a proiectului.

Succesul eforturilor întreprinse în decursul primilor 35 de ani de la momentul sus-menţionat, a determinat – în anul 1985 - cei 10 membrii ai Comunitţii Europene de la acea dată să celebreze memoria acestuia prin instituirea datei de 9 mai ca unul dintre simbolurile de referinţă ale Comunităţii.

În contextul celor de faţă se impune menţionat că unul din factorii determinanţi ai succesului întreprinderii iniţiate la jumătatea veacului trecut – în pofida referinţei sale formale la domeniul economic - a fost reprezentat de înalta, autentica şi profunda motivaţie umanistă şi culturală, de fond, a acesteia.

Bunăoară, Tratatul de la Roma (1957) ce a stat la baza înfiinţăriiComunităţii Economice Europene (de la a cărui semnare – reamintim – sărbătorim anul acesta jumătate de veac), fără a conţine un capitol special sau paragraf cu privire la politica culturală, face referire – în preambulul său – la cultură ca factor capabil să unească popoarele şi să promoveze dezvoltarea socială şi economică, idee ce avea să fie urmărită cu consecvenţă şi să-şi afle o dezvoltare adecvată în documentele europene ulterioare.

În acest sens, adoptarea – în anul 1991 - a Tratatului de Maastricht, (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993) lărgind sfera de acoperire a construcţiei europene de la zona economică la uniunea politică, a însemnat asigurarea bazei juridice necesare pentru desfăşurarea unei politici unitare, coerente, în domeniul culturii.

De la bun început se impune subliniat că, obiectivul integrării europene a găsit un reper solid în domeniul protejării patrimoniului arhitectural.

În mod semnificativ, articolul 128 al Tratatului de Maastricht preluat în articolul 151 al Tratatului de la Amsterdam asigură baza acţiunii comunitare în domeniul culturii cu scopul de a încuraja, sprijini şi suplimenta activităţile Statelor Membre în condiţiile respectului pentru diversitatea şi specificitatea naţională şi regională, şi, ale acordării unei importanţe deosebite moştenirii culturale.

Detaliind, aliniatul 2 al articolului sus-menţionat specific în moddistinct ca domeniu de referinţă al acţiunii Comunităţii în cultură: conservarea şi protejarea patrimoniului cultural de importanţ europeană.

Practic, pe fondul obiectivului dezvoltării culturii Statelor Membre, ca expresie a respectării diversităţii şi specificităţii naţionale şi regionale, politica Uniunii Europene pune moştenirea culturală în centrul activitţilor culturale. Acest fapt îl considerăm semnificativ pentru stadiul relativ avansat, atins de eforturile destinate concretizării adecvate a obiectivelor formulate de strategia de integrare europeană în domeniul protejării patrimoniului arhitectural.

Acest fapt se constituie ca o expresie directă şi o încununare adimensiunii umaniste a genezei, acţiunii şi obiectivelor Comunităţii, a preocupărilor pentru creşterea nivelului de trai şi pentru neutralizarea efectelorgenerate asupra mediului de existenţă uman (inclusiv : cultural) de supralicitarea valorilor specifice mentalităţii scientiste / tehniciste.

În această perspectivă, ulterior îndeplinirii obiectivelor primare de reconstrucţie postbelic şi, deopotrivă, pe fondul ameninţărilor crescânde vizând degradarea mediului de viaţă specific uman - membrii Comunităţii au acordat, progresiv, o atenţie crescută problemelor calităţii vieţii specific umane şi, în acest context, culturii şi civilizaţiei locuirii cu un accent special pus peconservarea mediului de viaţă tradiţional (deopotrivă urban şi rural), a suportului ei fizic, construit şi / sau amenajat precum şi a relaţiilor acestora cu mediul natural.

Chiar dacă, abia în 1991 / 1993 cultura a dobândit un statut oficial în integrarea europeană prin menţionatul articol 128 din Tratatul de la Maastricht / Tratatul privind Uniunea Europeană, se poate afirma cu deplină îndreptăţire faptul căvoinţa de a dezbate la nivel european aspecte culturale a apărut încă din anii ’70 şi, deloc întâmplător, în directă legătură cu cadrul spaţial de viaţă reprezentat de patrimoniul arhitectural şi arhitectură, în sensul larg al referinţei acestei arte eminamente simbolice.

Un element specific, definitoriu pentru succesul preocupărilor politice comunitare de protejare a patrimoniului arhitectural este reprezentat de faptul că acestea se constituie pe fondul generic al deciziilor cu caracter profesional ale specialiştilor în domeniu ce-şi desfşoar activitatea, deopotrivă, lanivel european şi internaţional.