Reconcilierea franco-germană - Cel Mai Important Moment Geopolitic Postbelic

I. Introducere

Afirmația care dă numele acestui proiect – ”Reconcilierea franco-germană - cel mai important moment geopolitic postbelic” este o părere personală pe care o sa încerc să o argumentez în rândurile de mai jos. Pentru realizarea acestei demonstrații o să mă folosesc și de unele informații dintr-o cercetare mai veche pe care am efectuat-o pentru o lucrare mai amplă despre formarea Uniunii Europene.

M-am folosit de cărțile și documentele pe care le-am citit, în special de textul Declarației Schuman și de memoriile lui Jean Monnet.

Consider oportună imbinarea citatelor cu opiniile proprii pentru a relata cât mai bine evenimentele care au dus la constituirea Uniunii Europene, în final.

În primul rând, reconcilierea franco-germană reprezintă un moment istoric dacă ne gândim că între cele două țări vecine exista un conflict care dura de secole. Cred ca această reconciliere a limitat decisiv probabilitatea izbucnirii unui al treilea razboi mondial.

În al doilea rând, în urma declarației Schuman, s-au semnat tratatele de la Roma și s-a creat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. Acest lucru este foarte important din punct de vedere geopolitic. Practic, se punea în comun producția celor două elemente și astfel, cele două țări au control una asupra celeilalte. Cărbunele și oțelul sunt materie prima pentru cele mai importante domenii ale unei țări: energie și mai ales industria armanentului. Asfel, cele două țări nu se mai temeau de o cursă a înarmării a celeilalte.

Nu în ultimul rând, constituirea Comunităților Europene a avut un impact economic enorm asupra continentului si prin implicarea în proiect a Italiei si a celor trei țări componente BeNeLux.

In ceea ce urmează, o să prezint desfașurarea evenimentelor și implicațiile geopolitice din perioada imediată de după al doilea război mondial, punând accentul pe declarația Schuman și proiectul pan-european al lui Jean Monnet.

II. Cum a influențat proiectul lui Jean Monnet geopolitica si istoria.

„Dacă Hitler a marcat marşul forţat spre unitatea europeană, Monnet este fără drept de apel principalul arhitect“ . Această asociere de persoane pare la prima vedere destul de ciudată, însă după cum evoluează scena internaţională de după război afirmaţia capătă veridicitate, lucru susţinut şi de istoricul John Laughland. Fie că este vorba de interese economice, politice şi nu în ultimul rând teamă, reconcilierea franco-germană, devenise pentru perioada anilor cincizeci un compromis rezonabil.

În altă ordine de idei, poate fi îmbrăţişată şi afirmaţia precum că: Două naţiuni şi-au dorit cu tărie construcţia Uniunii Europene. Şi-au dorit-o acum mai bine de cincizeci de ani când peste cenuşa tragediei celui de-al Doilea Război Mondial, datorită intuiţiei profunde a câtorva oameni de seamă, precum Monnet, Schuman, Adenauer, De Gasperi, a luat naştere embrionul unei noi sinteze politice şi culturale. Iată că pe europeni a început să-i preocupe căutarea identităţii pierdute. De aici putem desprinde conculzia potrivit căreia Franţa reprezintă o parte esenţială a procesului istoric de construcţie a Uniunii Europene.

Reconcilierea franco-germană s-a prefigurat încă din 1949 cu ocazia unei sesiuni a Consiliului Europei. La acea dată, Winston Churchill uimeşte delegaţiile prezente când le adresează rugămintea de face o primire cât mai călduroasă Germaniei. Exista un interes al Marilor Puteri, S.U.A şi Marea Britanie de a revigora situaţia Germaniei post război. De cealaltă parte se afla Franţa, într-o situaţie antagonică din punct de vedere al interesului economic. Exista dorinţa franceză evidentă de a păstra controlul asupra economiei germane pentru a nu-i oferi acesteia nici un avantaj, fie politic ori economic. Mărul discordiei îl reprezenta industria carboniferă şi siderurgică din regiunea Ruhr. Este o locaţie cu o importanţă deosebită atât din punct de vedere economic cât şi militar.

Neîntelegerile din această zonă au fost reconturate în 1948, când Franţa ceruse instituirea unei Înalte Autorităţi a Ruhr-ului, care să ofere avantaje economice prin controlarea exclusivă a producţiei de cărbune şi oţel care să o ajute pe aceasta la reconstrucţie. Reacţia nu a întârziat să apară mai ales că noua Germanie de Vest se împotrivea cu înverşunare unei asemenea măsuri alături de puterile de ocupaţie America şi Marea Britanie. Situaţia a stagnat timp de încă doi ani, însă secretarul de stat S.U.A, Dean Acheson, a invitat, la 11 mai, la Londra, delegaţia franceză pentru soluţionarea problemei. Acest moment poate fi considerat intriga, care determină o apropiere faţă de ideea lui Monnet de a construi „Statele Unite ale Europei“. Întrebarea se punea astfel: „Germania va accepta să fie un partener pacific sau va continua să fie o ameninţare latentă?“ . Intenţia sa era de a crea nu numai o apropiere între Franţa şi Germania, cât şi pentru toate industriile carbonifere şi metalurgice din Europa de Vest, prin plasarea lor sub o Înaltă Autoritate de dimensiune supranaţională.