Totalitarismul

Dacă este adevărat că elementele totalitarismului pot fi descoperite urmând evoluția de până acum a istoriei și analizând implicațiile politice ale fenomenului pe care îl denumim în mod obișnuit criza secolului nostru, atunci e inevitabilă concluzia că această criză nu e numai fructul unei amenințări din afară, nu e un simplu rezultat al vreunei politici externe, agresive, fie a Germaniei, fie a Rusiei, și că ea nu va dispărea odată cu moartea lui Stalin, așa cum nu a dispărut nici odată cu prăbușirea Germaniei naziste. S-ar putea chiar ca adevăratele nenorociri ale timpului nostru să-și assume forma autentică, chiar dacă nu în mod necesar cea mai crudă, doar atunci când totalitarismul va fi devenit ceva de domeniul trecutului. Pe linia acestor reflecții, ne putem întreba dacă regimul totalitar, născut din această criză și fiind în același timp simptomul ei univoc cel mai manifest, nu e decât un aranjament provizoriu, care-și împrumută metodele de intimidare, mijloacele de organizare și instrumentele de violență o lume funcțională a nonsensului. Disprețul ideologic față de fapte cuprindea încă pretenția mândră a stăpânirii omenești asupra lumii; în fond, disprețul față de realitate face posibilă schimbarea lumii,edificarea artificiului omenesc. Ceea ce distruge elementul de mândrie în disprețul totalitar față de realitate (deosebiindu-l astfel radical de teoriile și atitudinile revoluționare) este suprasensul care-i acordă disprețului față de realitate coerența, logica și forța.

Ceea ce face un truc cu adevărat totalitar din pretenția bolșevică potrivit căreia actualul sistem rus este superior tuturor celorlalte este faptul că în fond conducătorul totalitar deduce din această afirmație concluzia următoare, logic impecabilă: fără acest sistem oamenii n-ar fi putut construi niciodată un lucru atât de minunat cum ar fi, să spunem, un metrou; de aici, mai departe, el trage concluzia logică în virtutea careia oricine știe de existența metroului din Paris, este un suspect, căci el îi poate face pe oameni să se îndoiască de adevărul că, în fapt, calea bolșevică ar fi singura care permite anumite realizări.Aceasta duce la concluzia finală, că, pentru a rămâne un bolșevic loial, trebuie distrus metroul din Paris. Nimic nu mai are importanță în afară de coerența logică.

Proiectul la care tind deci ideologiile totalitare nu este de a transforma lumea exterioară, nici de a opera o prefacere a societății, ci transformarea naturii umane înseși. E în joc aici natura umană ca atare, și chiar dacă se pare că asemenea experiențe nu au reușit să-l schimbe pe om, ci doar să-l distrugă, creând o societate în care banalitatea nihilistă a lui homo hominus lupus se realizează constant, trebuie să ținem mereu seama de limitele necesare ale unei experiențe care pretinde controlul global pentru a da rezultate concludente.

Până acum, credința totalitară că totul e posibil pare a fi dovedit doar un singur lucru: că totul poate fi distrus. Totuși, în efortul lor de a dovedi că totul e posibil, regimurilee totalitare au descoperit, fără să știe, că există crime pe care oamenii nu le pot pedepsi și nici ierta. Când imposibilul a fost făcut posibil, el a devenit răul absolut, nepedepsibil, de neiertat răul care nu mai putea explica abjectele motivații ale interesului propriu, ale culpabilității, lăcomiei, resentimentului, dorinței de putere și lașității; răul pe care deci mânia nu-l mai poate răzbuna, iubirea nu-l mai poate îndura, prietenia nu-l mai poate uita.

Așa cum cum victimele, în fabricile morții sau în gropile uitării, nu mai sunt oameni în ochii călăilor lor, tot astfel această specie complet nouă de criminali este dincolo chiar de limitele în care solidaritatea umană se poate exercita în ceea ce privește crima. Totalitarismul se străduiește nu să tindă spre o dominație despotică asupra oamenilor, ci spre un sistem în care oamenii să fie de prisos. Puterea totală poate fi realizată și păstrată numai într-o lume de reflexe condiționate, de marionete fără nici cea mai mică urmă de spontaneitate. Tocmai pentru că resursele omului sunt atât de mari, el nu poate fi deplin dominat decât atunci când a devenit un specimen al speciei animale om. Încercarea totalitară de a-i face pe oameni să ajungă de prisos reflect felul în care masele modern resimt propriul lor caracter superfluu , pe un pământ supraaglomerat.