Campanie de relații publice Muntenia - între vechi și nou

1. Prezentare generală

1.1 Etimologie

Muntenia era denumirea care apare pentru prima dată în cronicile primilor domnitori moldoveni. Prin Muntenia se înțelegea întregul teritoriu al Țării Românești, probabil pentru faptul că în regiunile învecinate cu Moldova densitatea populației era mult mai mare în zona de deal și de munte, zonele de câmpie din Muntenia fiind foarte puțin populate datorită vastelor păduri ale Teleormanului și ale Vlăsiei care se întindeau de la râul Olt până pe teritoriul Bucureștiului de astăzi și a Bărăganului, în care predomina la acea vreme vegetația de stepă care se termina brusc spre sud cu întinderi de nisipuri mișcătoare apoi mlăștinoase în jurul Dunării.

Muntenia este regiunea din sudul României care a format împreună cu Oltenia principatul medieval al Țării Românești, începând cu domnia lui Basarab I sau după alți istorici a lui Vladislav I (Vlaicu Voda) și până la unirea principatelor (1859). Toate capitalele Țării Românești s-au situat în Muntenia (cu excepția perioadei 1770-1771 când aceasta s-a aflat în Craiova). Până în secolul XVIII denumirea "Muntenia" se întindea și asupra Olteniei, care abia după stăpânirea habsburgică a început să fie percepută ca o regiune istorică distinctă.

1.2 Limite

Muntenia este situată între Dunăre la sud și est, Carpații Meridionali și Milcov la nord, în timp ce granița vestică este râul Olt. În perioada medievală când teritoriul Munteniei era administrat direct de către domnitor, iar teritoriul Olteniei (adica județele situate dincolo de râul Olt) era administrat de catre banii Craiovei, supuși domnitorului muntean. Între 1718-1739, când Oltenia a fost sub dominație habsburgică, Țara Românească a fost alcătuită numai din Muntenia.

După Unirea Principatelor, în 1872 la o nouă împărțire teritorială s-a revenit la delimitarea medievală iar pe emblema Principatelor Unite au fost introduse separat, simbolurile Munteniei(vulturul) și Olteniei(leul) alături de bourul moldovenesc. După Marea Unire de la 1 decembrie 1918 Muntenia dispare ca regiune administrativă până în 1952 când se revine la împărțirea regională. După 1968 titlul de regiune Muntenia, nu mai apare decât în medii neoficiale, care nu constituie diviziuni administrative, spre exemplu, regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, care însă nu cuprinde decât două treimi din suprafața regiunii istorice.

1.3 Istoric

Teritoriul Munteniei era locuit în antichitate de triburile Geților (getae), care erau popor de neam tracic. Istoricul antic Strabo susținea că "dacii și geții vorbesc aceeași limbă". Herodot îi introduce în istorie cu următoarea mențiune: "Geții sunt cei mai bărbați, și mai drepți dintre traci". În jurul anului 340 î.e.n., deoarece geții din dreapta Dunării (suddunăreni) au devenit dependenți de Macedonia, regii macedoneni formulează pretenții de supremație și asupra geților din nordul Dunării, însă încercările întreprinse de Alexandru cel Mare 335 î.e.n. și 327 î.e.n. ) și Lisimah (310 î.e.n. ) de a-i supune, rămân fără rezultat. Mai târziu, geții duc lupte cu bastarnii, (popor germano-celtic), care între anii 200 și 100 î.e.n. ocupa poalele nord-estice ale Munților Carpați și malurile Nistrului.

Teritoriul Munteniei a facut parte din marele regat dac a lui Burebista dar nu și din regatul lui Decebal. După victoria asupra lui Decebal, Traian trimite trupe auxiliare în Muntenia și sudul Moldovei pentru pacificarea regiunii. Conducătorii locali fac jurăminte de vasalitate, dar teritoriul Munteniei nu este anexat și nu devine provincie a Imperiului Roman, rămânând doar în zona de influență.

În 117, după moartea lui Traian, romanii retrag trupele din cea mai mare parte a Munteniei și fixează granița de-a lungul limesului Transalutanus. Au loc numeroase atacuri ale carpilor, (un trib de daci liberi) și goților sau poate geților, subiectul este supus multor controverse deoarece, de-a lungul timpului, unii cronicari, în mod voit sau întâmplător (din ignoranță), i-au confundat pe geți cu goții. Primul care a utilizat termenul de "got" ca echivalentul lui "get", a fost împăratul filozof Iulian Apostatul (361-363 e.n.). În secolul IV, echivalența eronată geți-goți a fost adoptată și de alți autori, iar prin scrierile istoricului latin Claudianus (începutul secolului V) și mai ales ale lui Orosius (autor spaniol de origine gotă), apoi prin ale istoricilor Cassiodor și Iordanes, această confuzie a căpătat o largă răspândire. Trebuie menționat că lucrarea lui Iordanes numită "Getica", era de fapt consacrată goților. Istoricul got Iordanes în lucrarea sa din 551 "Getica" (De Origine Actibusque Getarum) îi descrie în mod eronat pe goți ca fiind urmașii geților lui Burebista și Deceneu, lucru explicat de unii istorici prin apropierea fonetică a celor 2 cuvinte. Este știut că goții au pătruns în Muntenia împinși de huni, dar nu sunt dovezi că în acea perioadă au intrat în conflict cu romanii și nici nu există urme că deplasarea lor s-ar fi desfășurat către limesul roman. Sunt însă suficiente dovezi clare ca au străbătut în raidurile lor de pradă câmpiile Bărăganului și Buzăului și că romanii au înființat pentru ei o episcopie la Silistra. Conflictul deschis al goților cu romanii s-a declanșat mai degraba după trecerea goților peste Dunăre și acceptarea lor temporară ca federați.