Comunicarea și imaginea societății comerciale Prodagremin Brăila

1. Introducere

In conceperea acestui portofoliu am ales ca punct de plecare societatea la care imi desfasor activitatea deoarece activand in interiorul ei de o buna bucata de timp am ajuns sa cunosc tot ce tine de desfasurarea in bune conditii a activitatii, incepand cu partea financiar - contabila , partea de management si terminand cu cu partea de marketing si cumunicare.

Societatea a fost infiintata in anul 1992 avand un numar de 4 asociati si un domeniu de activitate bazat pe extractia si comercializarea agregatelor minerale de rau .

In prezent, dupa 17 ani de activitate , a ajuns la un numar de 40 de angajati, aici intrand personalul de conducere, personalul tesa si muncitorii.

2. Organizatia si comunicarea

2.1. Definirea organizaţiei.

Organizaţia, indiferent de forma concretă pe care o îmbracă, reprezintă cadrul social în care se încadrează şi integrează membri ai societăţii şi care se constituie cu scopul realizării unui grup de obiective dinainte stabilite.

Organizaţiile sunt instituţii sociale, create de indivizi sau grupuri, în societate pentru a realiza scopuri specifice, prin mijloace ale previziunii, organizării, coordonării, antrenării şi controlului activităţilor.

Din analiza conceptului de organizaţie rezultă urmatoarele trăsături specifice:

- dimensiunea socială a organizării

- scopurile specifice ale acesteia

- folosirea activităţilor, planificare, coordonare

Organizaţiile au fost conceptualizate în numeroase moduri. Astfel, ele sunt prezentate ca:

- entităţi raţionale ce urmăresc anumite scopuri: organizaţiile există doar pentru că îşi ating scopurile, iar comportamentul membrilor lor este subordonat urmăririi raţionale a acestor scopuri;

- coaliţie de elemente puternice: ele sunt alcătuite din grupuri ce urmăresc satisfacerea propriilor interese. Ele îşi folosesc puterea pentru influenţarea modului de distribuire a resurselor în cadrul organizaţiei;

- sisteme deschise: ele transformă intrările (informaţii, resurse materiale, financiare, umane) în ieşiri (bunuri, servicii, informaţii), supravieţuirea lor fiind dependentă de mediul în care acţionează;

- instrumente de dominaţie: ele îşi plasează membrii în spaţii în care li se impun ce să facă şi cu cine să intre în relaţii;

- unităţi ce procesează informaţia: organizaţiile îşi interpretează mediul, coordonează activităţile şi întocmesc elaborarea deciziei procesând informaţiile pe verticala şi orizontala structurilor ierarhice;

- „ospiciu“: organizaţiile îşi forţează membrii la un anumit comportament prin constituirea structurii organizatorice, descrierea atribuţiilor şi fixarea de standarde pentru comportamente acceptabile şi inacceptabile.

Organizaţia este o entitate socială, relativ autonomă, conştient coordonată, care funcţionează pe o bază relativ continuă, pentru realizarea unui obiectiv sau a unui set de obiective.

Din această definiţie decurg principalele ei caracteristici:

- este o entitate socială, fiind compusă din grupuri de oameni care acţionează şi interacţionează după un model prestabilit;

- are o relativă autonomie, care permite distingerea membrilor ei de membrii altor organizaţii şi în cadrul căreia sunt reglementate raporturile indivizilor cu organizaţia propriu-zisă;

- interacţiunea dintre membrii organizaţiei se realizează printr-o conştientă coordonare;

- are un potenţial existenţial nelimitat, ceea ce nu înseamnă că membrii ei sunt obligaţi să lucreze în organizaţie toată viaţa şi nici că, din diferite motive, organizaţia în sine nu se poate desfiinţa. Organizaţia poate exista dincolo de existenţa oricăruia dintre membrii ei. Personalul poate fi concediat sau poate părăsi voluntar organizaţia, fiind însă înlocuit, astfel încât activitatea să se poată derula continuu;

- organizaţia are întotdeauna unul sau mai multe obiective cunoscute, împărtăşite şi respectate de către membrii săi. În organizaţiile complexe se întrepătrund şi intercondiţionează mai multe obiective. În funcţie de mutaţiile intervenite, organizaţia îşi ajustează unele obiective şi-şi fixează altele noi.

Organizaţiile influenţează decisiv atât viaţa indivizilor din societate cât şi societatea în ansamblul ei. Astfel, organizaţiile sunt spaţiul în care populaţia ocupată îşi petrece cea mai mare parte a vieţii active, primind o răsplată materială şi morală proporţională, în general, cu calităţile pe care le posedă.

Momentul apariţiei organizaţiilor semnifică faptul că avem de a face cu un model stabil de cooperare interumană constituit voit pe un sistem de reguli şi norme care obligă indivizii participanţi să desfăşoare anumite conduite.

Se constată că organizaţiile influenţează într-o aşa de mare măsură omul încât acesta devine, prin excelenţă un „om organizaţional“ cu ideologia, educaţia şi chiar bolile sale. S-a conştientizat şi faptul că acest comportament uman întâlnit în organizaţii are o serie de particularităţi specifice, fapt ce a permis conturarea conceptului de „comportament organizaţional“.