Proiect ST - Rețeaua GSM

1.ISTORICUL RETELEI GSM

Sistemul Global pentru comunicaţii funcţionează în mai mult de o sută de tari şi peste 300 de milioane de utilizatori din întreaga lume îl consideră cea mai buna alegere. Statistic, numărul utilizatorilor GSM de pe glob creste cu o jumătate de milion in fiecare luna.

Primul sistem celular din Europa, Nordic Mobile Telephone, (NMT - 450 Mhz) a fost lansat în 1981, în Suedia. Reţelele bazate pe aceste specificaţii tehnice au fost cele de care s-a folosit marea majoritate a reţelelor mobile din întreaga lume până la începutul anilor 90. Un an mai târziu s-a înfiinţat un organism pentru standardizări, care să redacteze specificaţiile tehnice pentru un sistem radio celular mobil european cu rezervarea unei benzi de frecventa in jur de 900 Mhz. Ca urmare, tehnologia GSM (Global System for Mobile Communication) a devenit un standard digital pan-european, iar abonaţii îsi pot folosi terminalele în toată Europa şi în unele ţări din Asia, Australia si Indonezia. Circa 300 de milioane de persoane sunt incluse in aceasta reţea cvasi-universală.

Primul sistem radio şi de telefonie disponibil comercializat este cunoscut sub numele de serviciul de telefonie mobila îmbunătăţit (IMTS) şi a fost pus în funcţiune în 1946. Sistemul era destul de nesofisticat, dar nu exista nici aparatură electronică solidă. Cu IMTS, un turn înalt de transmisie era înălţat aproape de centrul oraşului si se transmiteau si receptau mai multe canale alocate, de la antena din vârful turnului. Orice instalaţie cu o raza de acţiune putea încerca să prindă unul dintre aceste canale si o transmisie completa. Din nefericire numărul canalelor disponibile nu au putut satisface nevoile utilizatorilor. Soluţia acestei probleme a reprezentat-o celularul. Zonele urbane au fost împărţite in celule de câţiva kilometri diametru, fiecare celulă operând într-un set de frecvenţe (transmisie si recepţie) diferite fată de frecvenţa celulelor adiacente. Deoarece puterea transmiţătorului intr-o anumita celula a fost menţinuta la un nivel suficient pentru a deservi acea celula, acelaşi set de frecvente putea fi folosit în mai multe locuri din oraş. Începând cu anul 1983, doua companii, o companie de cablu şi alta denumită Tranportor Aerian, au primit licenţa de a opera în fiecare teritoriu important. Două caracteristici ale sistemelor celulare sunt importante prin utilitatea lor. Prima - sistemul controlat hand-off, atunci când abonaţii treceau dintr-o celula într-alta, telefoanele lor de maşină, in conjuncţie cu echipamentul electronic sofisticat de pe site-ul celulei (cunoscut si ca staţie de baza) si switching offices (cunoscute si ca MTSO) făceau transferul de la o frecvenţă la alta fără nici o pauza sesizabilă. A doua - sistemul era de asemenea proiectat sa localizeze abonaţii, chemându-i in fiecare celula. Atunci când era localizat vehiculul in care se afla abonatul chemat, echipamentul îi repartiza un set de frecvente si conversaţia putea începe.

Tehnologia de transmisie iniţială folosită între vehicule şi amplasamentul celulei (site) era de natură analogică. Este cunoscut ca Serviciul Avansat de Telefonie Mobila (AMPS). Schema analoaga folosită s-a numit FDMA (Frequency Division Multiple Access). Dar era transmisiilor digitale începea, şi multe companii care operau în acest domeniu au decis că schema de transmisie digitala era de preferat. Rezultatul a fost TDMA (Time Division Multiple Access). In Europa, schema aleasă a fost adaptarea TDMA folosită în Statele Unite şi a fost denumita Groupe Special Mobile. De atunci, numele a fost schimbat în GSM (Sistemul Global de Comunicaţii Mobile).

Dezvoltarea GSM-ului a început devreme în anii 80. A fost văzută apoi ca principalul reazem pentru planurile infrastructurii de comunicaţie mobilă din Europa pentru anii 90. Azi, GSM -ul si versiunile sale DCS 1800 si PCS 1900 s-au răspândit mult dincolo de Europa de Vest cu reţele instalate în toate ţările.

Povestea începe 1982 când Conferinţa Europeana a Poştei si a Administraţiilor Telecomunicaţiilor (CEPT), fiind alcătuită apoi din administraţiile telecomunicaţiei a douăzeci si sase de naţiuni a luat doua decizii foarte importante. Prima a fost să stabilească o echipă cu numele "Grup Special Mobil" (de aici termenul "GSM", care exista azi pentru Sistem Global pentru Comunicaţiile Mobile) pentru a dezvolta un set de standarde comune pentru o viitoare reţea celulara pan-europeana. A doua a fost pentru a recomanda ca două benzi de frecvenţe de 900 MHz să fie puse deoparte pentru sistem. CEPT a luat aceste decizii într-o încercare de a rezolva problemele create de dezvoltarea necoordonată a sistemelor de comunicaţie mobila naţională individuală folosind standarde incompatibile. Imposibilitatea de a folosi acelaşi terminal în diferite ţări în timp ce o călătorie în Europa a fost una din aceste probleme; alta a fost dificultatea de a stabili o industrie de comunicaţii mobile în toată Europa care ar putea fi competitivă pe pieţele lumii, datorată lipsei unei pieţe mai mari cu standarde comune. Din 1986 a fost sigur faptul că unele din aceste reţele celulare analoge ar rămâne fără calitate până la începutul anilor 90. In acelaşi timp membrii GSM făceau progrese excelente cu producerea standardelor corespunzătoare. O decizie majoră a fost de a adopta un sistem digital în locul unuia analog. Sistemul digital ar oferi un spectru de randament îmbunătăţit, calitate de transmisie mai bună si servicii noi cu trăsături sporite incluzând securitate. Ar putea deasemenea utilizarea unei tehnologii la Scara Foarte Largă de Integrare, care ar putea duce la nişte mobile mai mici şi mai ieftine, incluzând agende electronice. In final, o concepţie digitală ar complementa producerea unei Reţele Digitale de Servicii Integrate (ISDN) cu care GSM ar putea sa se conecteze. Iniţial GSM-ul a susţinut Grupul Special Mobil, CEPT-ul a format grupul pentru a produce un sistem celular Pan-european pentru a înlocui multe sisteme deja integrate în Europa care au fost toate incompatibile. Principalele caracteristici ale GSM-ului urmau să fie capacitatea unui roaming internaţional, receptoare mici ieftine şi capacitatea de a administra volumele mari de utilizatori. GSM a fost preluat în 1989 de ETSI (Institutul European de Telecomunicaţii si Standarde) şi ei au definitivat standardul GSM în 1990. Serviciul GSM a început în 1991.