Propunere de politică publică - Ministerul Transporturilor

1. PREZENTAREA DOMENIULUI

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii este autoritatea publica principala pentru sectorul transporturilor, cu atributii de reglementare, control si gestiune a intereselor statului roman in domeniu.

Transporturile reprezintă o componentă a producţiei materiale, fiind compusă din totalitatea mijloacelor de deplasare în spaţiu a mărfurilor şi persoanelor, a utilajelor, a căilor de comunicaţie, folosindu-se un personal de specialitate.

Noţiunea de „a transporta” îşi are originea în latinescul ,,transportare”, fiind preluată în limba franceză ,,transporter” cu sensul general de „a căra, a duce dintr-un loc în altul”. Din cele mai vechi timpuri transporturile au fost prezente în activitaţile cotidiene ale oamenilor, iar pe masură ce societatea a evoluat, importanţa in sistemul complex al civilizaţiei umane a crescut continuu.

In functie de obiectul lor, transporturile sunt:

a) transporturi de persoane

b) transportul de lucruri (marfuri)

In functie de caile de transport pe care se realizeaza, transporturile sunt:

a) transporturi terestre:

- pe cale ferata

- rutiere

b) transporturi pe apa:

- navale

c) transporturi aeriene

In functie de ruta parcursa in interiorul tarii sau transfrontaliere:

a) trafic intern sau local

b) trafic international care la randul lor pot fi:

- transporturi in trafic international de tranzit, adica transportul se efectueaza pe teritoriul unui stat numai in trecere;

- transportul de peage - locul de expediere si cel de destinatie se afla pe teritoriu aceluiasi stat, insa pe parcursul transportului strabate un stat vecin.

Transporturile au apărut şi s-au dezvoltat o dată cu societatea şi civilizaţia umană. Deplasarea în spaţiu a bunurilor şi persoanelor, cu ajutorul anumitor mijloace şi pe anumite căi a precedat apariţia şi adâncirea diviziunii sociale a muncii. Aceste deplasări erau necesare şi în condiţiile economiei naturale, deoarece punctele de obţinere (producere) a bunurilor necesare traiului şi punctele de păstrare, de consum erau localizate în zone diferite.

Procesul apariţiei transporturilor ca ramură distinctă a economiei naţionale a început la sfârsitul sec XV-lea şi s-a desfăşurat o dată cu revoluţia industrială. Până la începutul sec. al XIX-lea transportul se făcea numai pe căi de comunicaţii terestre şi pe căi navigabile.

Transportul rutier

Prin transport rutier se înţelege orice operaţiune de transport care se realizează cu vehicule rutiere pentru deplasarea mărfurilor sau a persoanelor chiar dacă vehiculul rutier este, pe o anumita porţiune a drumului, transportat la rândul său pe/de un alt mijloc de transport.

Importanta transportului rutier a crescut datorita construirii unei adevarate retele de sosele si a variatelor inovatii tehnice si tehnologice din industria autovehiculelor. Escaladarea permanenta a problemelor ecologice, inclusiv pericolul incalzirii globale, cauzata, in parte, de arderea combustibililor, cum ar fi petrolul, a determinat multa lume sa considere ca utilizarea autovehiculelor pe sosea ar trebui drastic limitata. Traficul intens, zgomotul si vibratiile cauzate de camioanele de mare tonaj reprezinta alte dezavantaje. Transportul rutier constituie si un mare consumator al unor resurse naturale din ce in ce mai sarace. Fata de transportul pe caile ferate, transportul rutier are o eficienta de doar o zecime, atunci cand ambele sisteme lucreaza la o capacitate maxima.

Tipurile de transporturi rutiere, spre deosebire de celelalte tipuri de transport, pot patrunde si in regiunile dificil de strabatut ale planetei, facilitand astfel legaturile si comunicatiile, indeosebi pe distante mici si mijlocii. Repartitia geografica a cailor rutiere este mai echilibrata decat a celor feroviare si in consecinta acestea au preluat o mare parte a transportului de marfuri, in tarile dezvoltate reprezentand mai mult de 60% din total.

Exista mai multe categorii de cai rutiere, in functie de importanta lor :

- drumuri de interes local ;

- drumuri nationale ;

- sosele continentale ;

- sosele transcontinentale ;

- autostrazi

Reteaua rutiera: Urmatoarele drumuri nationale fac legatura intre Romania si alte orase europene importante:

E 81 (Berlin-Varsovia-Budapesta-Petea);

E 60 (Viena-Praga-Budapesta-Bors);

E 68 (Viena-Praga-Budapesta-Arad);

E 70 (Trieste-Belgrad-Portile de Fier);

E 79 (Atena-Tirana-Sofia-Calafat);

E 85 (Atena-Istanbul-Sofia-Giurgiu);

E 85 (Varsovia-Kiev-Cernauti-Siret);

E 87 (Istanbul-Tirana-Sofia-Vama Veche);

E 581 (Moscova-Kiev-Chinisau-Albita)

Drumurile judeţene şi comunale de pe teritoriul Regiunii au o pondere de 80,6% din totalul drumurilor publice, din care 10% sunt modernizate şi 32,7% au îmbrăcăminţi uşoare rutiere. Regiunea este traversată de 9.951 km de drumuri publice, din care 2.488 km reprezintă drumuri naţionale. Cu toate acestea, infrastructura rutieră necesită modernizare şi reabilitare.

Comparativ cu statele membre UE şi cu unele ţări est-europene, sistemul de transport românesc este insuficient dezvoltat şi de calitate slabă.

În anul 2004, lungimea totală a reţelei drumurilor publice din România a fost de 79.454 km, distribuţia acestora fiind relativ uniformă pe întreg teritoriul ţării, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, care dispune de o densitate mai mare a drumurilor publice.

Din totalul de 79.454 km, 15.712 km (19,8%) erau drumuri naţionale şi 63.742 km erau drumuri judeţene şi comunale.