Analiza Comparativă a Turismului în Trei State

I INTRODUCERE

1.1 SCURT ISTORIC AL TURISMULUI

Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cele desfaşurate în alte sectoare din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Fenomenul turistic este extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidenţa studiului interdisciplinar, antrenand deopotrivă economisti, geografi, psihologi şi sociologi. Primele menţiuni privind preocupările de a voiaja, apar în antichitate în operele geografului Strabon. Descrierile lăsate de Marco Polo cu ocazia periplului său asiatic (secolul al XIII-lea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII-lea) sau, mai aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au jalonat preocupările viitoare privind practicarea călătoriei.

Turismul devine un complex fenomen de masă la sfarşitul secolului al XIX-lea fiind puternic articulat în mediul înconjurător, iar în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, din punct de vedere economic şi social, turismul a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă.

Chiar daca în antichitate turismul era resimţit ca o simplă dorinţa de a călători avand ca scop principal războiul, cuceririle de noi teritorii sau schimburile comerciale, de-a lungul timpului, încep să se diversifice motivaţiile de călătorie, conturandu-se tot mai mult activitatea de turism, determinată de acţiuni religioase, folosirea băilor curative, deplasările calfelor şi studenţilor către centrele universitare, călătorii către lumi noi etc. În paralel cu creşterea traficului de călători, s-a dezvoltat şi industria hotelieră, comunicaţiile, transportul, activităţi destinate turismului.

Privit ca un fenomen social-economic creator de beneficii importante, turismul a fost definit în variante dintre cele mai felurite: „arta de a călători pentru propria plăcere”(M. Peyromarre Debord); „activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie, odihnă, îmbogăţirea experienţei şi culturii, datorită cunoaşterii unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute”(Jan Medecin); „fenomen al timpurilor noastre bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătaţii şi de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturii ca rezultat al dezvoltării comerţului, industriei şi al perfecţionării mijloacelor de transport”(Guy Freuler); „ansamblul activitaţilor nonlucrative ale omului în afara ariei de rezidenţă”(Lavaille Nizerolle); „schimbul unei valori economice (bani) contra unor valori culturale, estetice, de agrement”(Marc Boyer); „ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor”(E. Hunziker); „recompoziţia locală a patru elemente care trebuie analizate în inter-relaţie: turiştii, indigenii, fluxurile şi teritoriile”(Marie, 1989).

În viziunea Organizaţiei Mondiale a Turismului ( O.M.T.), activitatea turistică prezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea si desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate, fie prin intermediul unor organizaţii, societaţi sau agenţi specializaţi, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp.

În ultimele decenii, această activitate s-a dezvoltat rapid în numeroase ţări, precum şi pe plan internaţional, cumuland astăzi sute de mii de angajaţi (numai în serviciile hoteliere sunt antrenate 774 mii de persoane în Germania, 131 mii în Austria, 308 mii în Marea Britanie, 168 mii în Canada, 146 mii în Turcia, 98 mii în Suedia etc.), deservind milioane de oameni şi aducand un important aport valutar. În total, în activitatea turistică erau antrenate,în anul 1996, 255 milioane de salariaţi, dintre care mai mult de jumătate (133,6 milioane) în zona Asia-Pacific, iar 3,2 milioane în Europa.

Deşi turismul aduce contribuţii importante în venitul anual al unor ţări, reprezentand una dintre cele mai importante ramuri economice (Italia, Franţa, Danemarca etc.), el nu poate fi acceptat ca o industrie, întrucat nu produce bunuri materiale rezultate din prelucrarea tehnologică a materiilor prime.

Încasările obţinute din turism au evoluat pe plan mondial foarte rapid, de la 2,1 miliarde USD în anul 1950, la 18 miliarde USD in anul 1970, ajungand la 375 miliarde USD în anul 1996. Numai ţările din Uniunea Europeană – acest prim „focar turistic al lumii” – au realizat în anul 1996, 41,6% din volumul total al încasărilor din turism, iar dacă se adaugă şi S.U.A., această pondere creşte la 58%.

Turismul contribuie la dezvoltarea economică, dar în unele ţări slab dezvoltate, el a devenit sinonimul caştigului uşor, dobandind un sens contrar: generează şi întreţine fenomene precum furtul si prostituţia descurajand practicarea meseriilor tradiţionale şi a agriculturi; pe de altă parte turismul în toate formele sale şi în toate regiunile globului aduce astăzi în prim plan problemele de impact ecologic. Deşi este un mare creator de resurse financiare, turismul reprezintă o uriaşă forţă distructivă ce exercită o puternică presiune asupra mediului. Cercetările organizate în acest domeniu au deprins trei domenii majore (Kanfou, 1992): consumul de spaţiu şi de resurse, determinat de „dilatarea” amenajărilor în funcţie de cerinţele consumatorului turistic; presiune asupra mediului înconjurător ce se traduce prin apariţia supraaglomerării pană la saturaţie în unele zone; degradarea mediului înconjurător ca efect al poluării de toate categoriile.

1.2 INTRODUCERE ÎN TURISMUL MONDIAL

Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic – natural sau antropic – diferenţiat de la ţară la ţară, în funcţie de care sunt organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute în practica turismului mondial sunt: turismul balnear maritim, cu o largă dezvoltare în teritoriu, practicat pentru cura heliotermă sau climaterică, sau avand alte motivaţii terapeutice; turismul montan şi de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru drumeţie, cură climaterică şi practicarea sporturilor de iarnă; turismul de cură balneară, prin care se valorifică însuşirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termale şi minerale, nămoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de artă, cultură şi a altor realizări ale activitaţii umane; turismul comercial expoziţional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestări de profil (targuri, expoziţii), care atrag numeroşi vizitatori; turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice, folclorice) nationale sau internationale; turismul sportiv, care cunoaşte o mare extindere pe plan naţional şi internaţional, avand ca motivaţie diferite competiţii pe discipline sportive,interne ţi internaţionale, pană la manifestări sportive de amploare (olimpiade, campionate mondiale); turismul de vanătoare, practicat de ţări occidentale, în general pe teritoriul Africii şi al Americii Latine.

Tipurile de turism menţionate se diferenţiază de la ţară la ţară asigurand varietatea şi, prin aceasta, atracţia asupra turiştilor autohtoni şi străini.