Implementarea Etichetei Ecologice MMEE Hotel Alpin

CAPITOLUL 1

CONCEPTE ŞI CONSIDERAŢII TEORETICE

1.1 Turismul

Turismul este ansamblul relaţiilor şi fenomenelor ce rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afară locului de reşedinţă, atât timp cât acestea nu sunt motivate de o stabilire lucrativă oarecare.Dezvoltat că o componentă distinctă a sectorului terţiar, în a doua jumătate a secolului nostru, turismul joacă un rol major, prin multiplele ipostaze în plan economic, social, cultural, care generează practicarea unui management ştiinţific cu un conţinut complex şi integrat în cadrul unui sistem economico-social.

Turismul include activitatea unei persoane care călătoreşte în afara mediului sau obişnuit pentru mai puţin de o perioadă suficientă de timp şi al cărui scop este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul de vizitare .

Industria turismului este o ramură a economiei naţionale care cuprinde totalitatea organizaţiilor ocupate cu activitatea de turism (întreprinderi de producţie turistică şi agroturistică , de cazare , din alimentaţia publică , tur – operatori , agenţii ,centre de informare, instituţii specializate – din administraţia central şi locală ,din cercetare ,din educaţie , firme de media cu profil turistic – TV ,radio , publicaţii, ocupaţie ce impune ingineria şi managementul necesar realizării unui produs turistic.

Activitatea turistică are un caracter dinamic , ea modificându-se odată cu schimbările ce au loc în cadrul economiei naţionale turismul este o ramură de consecinţă.

Din punct de vedere etimologic, după majoritatea dicţionarelor, provine din termenul englezesc “to tour”, care înseamnă a călătorii, a colinda, referitor la semnificaţia de excursie.

Creat în India secolului XVII – lea acest cuvânt galic provine din cuvântul francez “tour” (călătorie, mişcare în aer liber, plimbare, drumeţie în circuit), care la rândul său declină din grecescul “turnos”, respective latinescul “turnus”, păstrând semnificaţia de circuit.

Ca fenomen social – economic, turismul începe să fie consolidat în Europa încă din 1880, în 1905 conturându-se prima definiţie ce arată ca turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbare a mediului înconjurător, pe naşterea şi dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii (Ehmeyer Feuler în lucrarea “Handbuch der Scweizeishen Volkswistshaft”, 1905).

Cu timpul s-au încercat multe alte definiţii ale fenomenului turistic. În 1910 austriacul J. von Schullen vu Schrattenhnfen descria turismul ca“fenomen care desemnează toate legăturile, în special economice, şi care intră în acţiune pentru rezidenţii temporari şi străini dispersaţi înăuntrul unei comune, unei provincii, unui stat determinat”. Profesorul belgian, Edmund Picard defineşte turismul ca pe “… ansamblul organelor şi funcţiilor lor, nu numai din punctul de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el şi al celor care în ţările unde soseşte cu portofelul doldora, profită direct (în primul rând hotelierii) şi indirect pe cheltuielile pe care le face spre a-şi satisface nevoile de conştiinţă sau plăcere’’. În paralel cu definirea turismului au existat şi preocupări în legătură cu definirea turistului. În acel sens, în 1937, s-a acceptat, la recomandarea Comitetului de Statisticieni Experţi ai Ligii Naţiunilor, definiţia conform căreia turistul străin poate fi “o persoană care se deplasează pentru o durată de cel puţin 24 de ore, într-o altă ţară, diferită de cea în care se află domiciliul său obişnuit”. Conform acestei definiţii, pot fii consideraţi turişti cei care efectuează o călătorie de plăcere (de agrement sau pentru alte motive de sănătate etc), spre a participa la conferinţe, seminarii (administrative, diplomatice, religioase, sportive), cei care fac călătorii de afaceri sau care participă la croaziere, chiar dacă durata sejurului e mai mică de 24 de ore (aceştia evidenţiind o grupă aparte).

Această definiţie a fost acceptată din 1950 şi de către Uniunea Internaţională a Organizaţiilor Oficiale de Turism ( UIOOT – în 1975 când s-a transformat în Organizaţia Mondială a Turismului, cea mai importantă organizaţie mondială de turism cu caracter neguvernamental şi cu statut consultativ pe lângă ONU), care a inclus în categoria turiştilor şi pe studenţii şi elevii care locuiesc temporar în străinătate. Pentru turistul intern, UIOOT a adoptat următoarea definiţie: “orice persoană care vizitează un loc, altul decât acolo unde are domiciliul sau obişnuit, în interiorul ţării sale de reşedinţă pentru orice fel de motiv, altul decât acela de a exercita o activitate remunerată şi efectuând aici un sejur de cel puţin o noapte (sau 24 de ore), poate fi considerată ca turist naţional”.