Județul Maramureș

1. Localizarea si caracterizarea judetului

Istoric.

Prin pozitia sa geografica specifica, in extremitatea de nord-vest a Romaniei, Maramuresul a avut o istorie mai agitata decat alte zone aflate inspre interiorul Transilvaniei, provincie de care este legat in mod natural prin unitatea de limba si cultura a populatiei sale, in majoritate romaneasca.

Judetul actual Maramures cuprinde Tara Maramuresului, Lapusului, Chioarului, bazinul Baia Mare si o parte a Zonei Codrului.

O incursiune succinta in preistoria locului ne arata ca Maramuresul este un pamant stravechi care a fost locuit inca din timpuri imemoriale.

Cercetarile arheologice intreprinse de-a lungul anilor aiu scos la suprafata un bogat material litic, monede, unelte de metal etc, obiecte aflate astazi in muzeele din Sighet, Baia Mare, Bucuresti. Descoperirea unor unelte de piatra prelucrate rudimentar- topoare, dalti, razatori, etc. – dovedeste existenta omului in aceste locuri inca din paleoliticul mijlociu si superior.

La ineputul epocii bronzului este atestata in regiune prezenta indo-europenilor. Primul grup care a putut fi identificat datorita surselor antice a fost al tracilor.

Vestigiile din aceasta perioada sunt de acum mai numeroase si au fost descoperite aproape in fiecare comuna; ele reprezinta unelte si arme de metal (topoare cu disc si spin, seceri), podoabe (bratari, pandantive), care alcatuiesc colectii deosebit de valoroase, datorita carora putem cunoaste aspecte ale modului de viata din trecut.

Exista dovezi arheologice incontestabile atat in perioada de dupa parasirea Daciei de catre romani (la Sarasau, Sighet, tisa, etc.) pana la venirea ungurilor in zona, cat si din urmatoarea, pana la aparitia primelor documente scrise (secolele XII-XIII) care corroborate cu un imens tezaur folkloric, toponimic si lingvistic, atesta nu numai o continuitate neintrerupta de viata sociala a populatiei rezultate din amestecul daco-roman, dar si o dezvoltare a vietii spirituale a acesteia, bazata pe mosteniri locale, care provin din vremuri chiar mai vechi decat ale perioadei romane.

In secolele X si XI, conditiile specifice de dezvoltare ale Maramuresului au facut ca in aceasta zona sa se organizeze mici entitati teritoriale numite voievodate. Voievodatul era format din mai multe asezari romanesti stabile, cu vetre de sat, pasuni si munti cu paduri, cu hotare intre ele, constiuite in cnezate si conduse de cate un cneaz. Ele se gaseau insirate pe vaile Marei, Cosaului, pe Taras si Tisa, pe Talabor si Viseu, precum si pe cursul superior si inferior al Izei. Voivodul era ajutat de adunarea cnejilor, care ii erau subordonati.

Primul document in care apare mentionat titlul de voievod se refera la Leustachius Vaivoda Transilvaniae si dateaza din 1176.

Pentru a-I impiedica, dar si pentru a se apara de alte invazii, cum au fost acelea ale cumanilor si pecenegilor, regii unguri aduc in Maramures colonisti sasi si secui (in 1246) pe care ii plaseaza in partile de rasarit ale zonei, la Viseu, Hust, Teceu, Campulung pe Tisa si Sighet. Cam in acelasi timp incep sa vinain Maramures si rutenii, de neam slav, alungati de litvani, din nord; asezari ale acestora gasim pe Apa Rusului, la Ruscova, Rpedea, Poienile de sub Munte, etc.

Afirmarea autoritatii maghiare in Transilvania, inclusive Maramures, va fi de duratasi din ce in ce mai persistenta; institutia voivodatului si cnezatele din zona care ne intereseaza n-au fost desfiintate in mod brusc si in unele documente mai apare un timp titulatura de Terra Maramarosiensis sau Districtus Maramarosienis.

Maramuresul nu a facut parte din teritoriile organizate de regii unguri din familia Arpad, ci a format un tinut separate – Corpus Sepaaratum, despartit de Ungaria si incorporat acesteia treptat in secolul al XIV-lea.

Catre sfarsitul secolului al Xv-lea gasim Maramuresul impartit in patru “plase” sau “ierase”, care se vor mentineca unitati administrative pana in 1871: Ierasul de Sus, Ierasul Cosau, Ierasul Sighet si Ierasul de Jos.

Ocupatile de baza: agricultura si pastoritul, li se adauga mestesugurile si industriile taranesti. De asemenea, ia un mare avant exploatarea sari din salinele de la Ocna Sugatag, Slatina si Costiui.

Secolul al XIV-lea si inceputul secolului al XV-lea se caracterizeaza in toata Transilvania prin inasprirea relatiilor dintre iobagi si nobili.

La orizont se profileaza evenimente importante care vor afecta si situatia Maramuresului: turcii, care dupa cucerirea Constantinopolului in 1453 isi continuau inaintarea spre nordul Peninsulei balcanice, inving armatele maghiare la Mohacs (1526) si regale acestora, Ludovic II, cade in lupta. In urma dezastrului, Ungaria este desfiintata ca stat, dispare de pe harta Europei pentru o perioada de 150 de ani.

In 1717 are loc ultima navala a tatarilor in Maramures, cu o armata de 10.000 osteni. Dupa jafuri, distrugeri, incendieri de sate si biserici, ei sunt atacati de maramureseni, mai intai la Barsana si apoi nimiciti langa Borsa, in locul care de atunci poarta numele de Preluca Tatarilor.

Dupa perioada napoleoniana, intre 1815 si 1848, Viena este silita sa faca o serie de concesii, printre care si dreptul ca, in Ungaria, limba oficiala sa devina din nou limba maghiara.

Pentru Maramures, acest lucru nu a constituit nici o binefacere deosebita, caci obligativitatea limbii maghiare in administratie sis coli a accentuat tendintele ultranationaliste maghiare si a facut sa creasca tensiunile dintre natiunile conlocuitoare.

Austria recunoaste Ungaria ca regat unitary parlamentar si, pentru circumstanta, ii cedeaza Transilvania. In 1867 se instaureaza dualismul austro-ungar.

Maramuresul era deja sub control maghiar din 1733, dar acum, Transilvania ajunge si ea sub aceeasi stapanire si romanii nu vad alta iesire din situatia lor absolut inacceptabila de populatie majoritara lipsita de drepturi, decat sa lupte pentru unirea cu fratii lor de dincolo de Carpati.

Aceasta dorinta exista demult si era intretinuta de o serie de motive printre care cele mai importante erau: vorbirea aceleiasi limbi de catre romanii din Maramures, Crisana, Banat si Transilvania cu cei de peste Carpati, din Moldova si Valahia.

In tendinta de a recupera teritorii pierdute in primul razboi mondial,

Ungaria isi continua eforturile si cere revizuirea Tratatului de la Trianon cu Romania. Disputa este transanta la Viena in 30 august 1940, cand, sub patronajul Italiei fasciste si a Germaniei naziste, i se impune Romaniei cedarea catre Ungaria a unei parti din Transilvania, inclusive Maramuresul istoric, cu capitala la Sighet, dar sub stapanire maghiara.

Dupa al doilea razboi mondial, Dictatul de la Viena este anulat. Ardealul de Nord revine Romaniei, dar cu Maramuresul de data aceasta din partea fostei Uniuni Sovietice care vrea sa-l smulga Romaniei si sa-l “intregeasca” cu partea Maaramuresului din dreapta Tisei, in cadrul R.S.S. Ucraina.