Prospectarea Munților Bucegi

Munţii Bucegi se întind de-a lungul porţiunii superioare a Văii Prahovei, în estul Carpaţilor Meridionali şi privesc maiestuos spre oraşele presărate ca nişte perle pe această vale: Predeal, Azuga, Buşteni, Poiana Ţapului, Sinaia.

Aşezare. Limite.Vecini

Complexitatea teritorială a Carpaţilor Meridionali, marcată atât de trasături comune de peisaj cât şi de o serie de particularităţi locale, evidenţiaza prezenta unor subunitaţi distincte şi anume: Complexul montan Bucegi, Masivele centrale înalte Fagaraş, Parâng si Retezat si Complexul montan Vâlcan-Cerna. Complexul montan Bucegi cuprinde masivele Bucegi, Leaota, Piatra Craiului si culoarele depresionare Bran – Rucar – Dragoslavele şi Prahova. Prin complexitatea şi mareţia formelor lui orografice, Masivul Bucegi alcătuieşte una dintre cele mai remarcabile individualităţi geografice şi turistice din lanţul Carpaţilor româneşti şi cea mai reprezentativă dintre ele, prin multiplele posibilităţi ce le oferă pe plan tehnic-alpin vastele lui zone de stâncă.

Trăsătura esentială a peisajului sau geografic rezidă în tranziţia bruscă de la formele impunătoare ale abrupturilor stâncoase – care alcătuiesc, în general, versanţii săi exteriori – la întinderile, pe alocuri monotone, ale marilor poduri din creştetul culmii principale, iar de aici, spre vest, la cuprinsurile liniştite din bazinul superior al Ialomiţei, cu plaiuri prelungite ce se revarsa spre sud, înveşmânşate în imense pajişti alpine, cu ape care-şi croiesc drum prin ganguri înguste sau traversează la mici răstimpuri padinile largi şi luminoase ce se succed de-a lungul acestei văi; în sfârşit, cu vechi şi întinse molidisuri din umbra cărora se înalţă pereţi sălbatici şi sculpturale coloane de calcar. Acestea sunt, într-o scurtă privire de ansamblu, elementele care determina specificul Bucegilor, aşa după cum Retezatul, de pildă, se singularizează prin vastitatea topografiei lui glaciare; Masivul Fagaraş prin arhitectura monumentală a culmii lui principale şi prin simetria înaltelor custuri ce trimite către nord; Piatra Craiului, prin linia elegantă unica a imensului său arc de calcare; în sfarşit, Bihorul, prin fascinantul tezaur carstic ce-l ascunde, aproape nebănuit, sub culmile lui domoale şi bogat împădurite.

Masivul Bucegi ocupa o suprafaţă de cca. 300 km şi se delimitează: la est, cu valea superioară a Prahovei şi cu porţiunea inferoara a Văii Cerbului, până la confluenţa cu Valea Morarului; apoi, pe un scurt parcurs cu acestă vale şi cu vâlcelul sipotului pana la obârşie, iar dincolo de cumpăna de ape a Muntelui Diham, cu Valea Glajariei; la nord şi nord-vest , cu Depresiunea Bârsei şi Culoarul Bran;la vest, cu Valea Moeciului (denumită în zona superioara Valea Bangaleasa) şi cu principalul său izvor de obârşie, Valea Grohotişului, iar din şaua Bucsa-Strunguliţă cu văile Dudele, Brateiul si Ialomiţa, dincolo de care se înalta, spre vest, vârful singuratic al Leaotei; în sfârşit la sud, hotarul este determinat de Valea Ialomicioarei, de la obârşie la confluenta sa cu Valea Ialomiţei, şi de porţiunea,inferioara a Văii Izvorul Dorului.

În limitele arătate mai sus, masivul este constituit:

a) dintr-un ansamblu de spinări înalte, ce se desprind radiar din punctul culminant şi principalul său nod alpin, Vârful Omu (2.507 m), alcătuind culmile nordice, care aparţin, în cea mai mare parte, versantului transilvănean al Bucegilor;

b) dintr-un arc de culmi în forma de U – culmile sudice – care coboară paralel şi de ambele parţi ale Văii Ialomiţa, formând la est, între acestă vale şi văile Cerbului şi Prahovei, Culmea principală a Bucegilor, iar la vest, de-a lungul Văii Ialomiţa, Culmea Strunga;

c) din culmile interioare, în alcătuirea cărora intră spinârile masive ale Obârşiei, Doamnelor şi Bătrânei, care se ramifică din partea superioară a arcului culmilor sudice către interiorul său, despletindu-se spre sud, printre firele principalelor văi din bazinul superior al Ialomiţei (V. Sugarilor, Obârşia Ialomiţei, Doamnele si Bătrână).

Spinările nordice şi arcul culmilor sudice sunt legate între ele printr-o creastă înalta şi scurtă, Culmea Bucura.

d) cumpăna de ape între V. Cerbului (E) si V. Gaurei (V) – care se înalta între Vf. Omu (N) şi Vf. Gavanele (S), situat deasupra obârşiei V. Ialomiţa.

Relieful

Delimitat de abrupturi, acest masiv înscrie forma unui semicerc dispus în

amfiteatru, cu deschidere sudică, către Valea Ialomiţei, purtând în peisajul său amprenta

structurii şi a litologiei.Nordul orografic principal îl constituie Vf. Omu din care liniile de relief cvasigeometrizate înscriu doua aliniamente de vârfuri:

a) in E, abruptul prahovean al Bucegilor dominat de Coştila (2.480 m), Caraiman (2.284 m), Jepii Mici (2.143 m), Jepii Mari (2.072 m), Piatra Arsă (2.071 m), Furnica (2.103 m), Vârful cu Dor (2.030 m), Vanturisu (1.851 m);

b) in V, abruptul branean marcat de vârfurile Doamnele (2.189 m), Tătarul (1.998 m), Lucacila (1.895 m).