Cuprins
- Introducere 3
- Capitolul 1. Strategii de marketing în turism 4
- 1.1. Politica de produs turistic 4
- 1.2. Caracteristicile produsului turistic 5
- 1.3. Tipologia produselor turistice 7
- 1.4. Gama de produse turistice 9
- 1.5. Ciclul de viaţă al produsului turistic 12
- 1.6. Procesul de creaţie a unui nou produs turistic 14
- 1.7. Alternative strategice în politica de produs turistic 16
- Capitolul 2. Strategia de marketing turistic
- –Centrul Istoric Oradea 19
- 2.1. Obiectivele strategiei 19
- 2.2. Formularea strategiei 21
- 2.3. Implementarea, monitorizarea şi evaluarea proiectelor 26
- Concluzii 27
- Bibliografie 28
Extras din proiect
Introducere
Perioada de afirmare a marketingului serviciilor coincide cu cea în care, în economia mondială în ansamblu şi în cadrul majorităţii ţărilor în parte, serviciile au cunoscut o adevărată explozie. Tendinţa creşterii impetuoase a rolului serviciilor în viaţa socio-economică a ţărilor dezvoltate este demonstrată de realităţile lumii contemporane. Evoluţia s-a caracterizat printr-o creştere şi o diversificare permanentă a ofertei de servicii corespunzător unei evoluţii similare a nevoii de servicii.
Creşterea cererii pentru servicii are drept cauze (fără a ţine cont de criza mondială):
- situaţia materială tot mai bună a populaţiei;
- sporirea cererii pentru serviciile de petrecere a timpului liber şi pentru activităţile sportive, datorită creşterii veniturilor şi a timpului liber;
- dezvoltarea tehnologiilor sofisticate (PC-uri, sisteme multimedia de divertisment, sisteme de securitate).
Marketingul serviciilor este un domeniu specializat al marketingului general, clar diferenţiat, aflat în plin proces de consolidare şi dezvoltare. În cadrul dezvoltării intensive s-a produs o accentuare a utilizării metodelor şi tehnicilor, o particularizare tot mai pronunţată a conceptelor şi chiar punerea la punct a unor elemente noi, specifice marketingului serviciilor. Astfel, în domeniul mixului a fost pus în evidenţă rolul dominant pe care îl au resursele umane în ansamblul politicii de marketing, fiind definit conceptul de marketing intern, unii autori propunând separarea acestora şi constituirea unei a cincea componente, „politica de personal". Mai mult, s-a propus utilizarea noţiunii de „servuction" în opoziţie cu cea de „production" specifică bunurilor, menită să desemneze procesul de „fabricaţie" a serviciilor în momentul consumului cu participarea activă a clientului.
În ţara noastră, preocupările privind problematica marketingului serviciilor sunt modeste. În teorie, practic, bazele marketingului serviciilor au fost puse în 1990, odată cu apariţia primelor secţii de marketing în învăţământul superior din ţara noastră, când în planurile de învăţământ a fost înscrisă şi disciplina „marketingul serviciilor" (excepţie face marketingul turistic, apărut acum circa 25 de ani).
Capitolul 1. Strategii de marketing în turism
1.1. Politica de produs turistic
Într-o concepţie integratoare, ca fenomen şi proces economic, cei mai mulţi specialişti privesc produsul turistic într-o viziune de sistem, drept un complex de bunuri şi servicii, rezultat al intercondiţionarii elementelor sale componente. Astfel produsul turistic este definit ca fiind rezultatul asocierilor, interdependentelor dintre resurse (patrimoniu) şi servici.
Patrimoniul constituie cadrul fizic de bază şi se concretizează în produse turistice variate numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice, numite servicii turistice, respectiv cele care dau conţinut produsului turistic şi care constau într-o serie de servicii de bază (organizarea şi comercializarea ofertei turistice, cazare, restauraţie, agrement, transport) şi servicii suplimentare.
La rândul lor, resursele pot fi naturale şi antropice, respectiv pot fi naturale, culturale, artistice, istorice, arhitecturale şi constituie suportul atracţiei turistice. În calitatea lor de componentă a produsului turistic, ele trebuie ansamblate corespunzător, în scopul satisfacerii nevoii turistice. Fiecare dintre cele patru categorii de servicii de bază, privită în mod izolat, constituie un segment de produs turistic
Pornind de la modul său de definire, produsului turistic poate fi abordat în două moduri:
• în mod global, pornind de la dimensiunea pe orizontală a produsului, ca rezultat al interacţiunii componentelor sale privite în ansamblu;
• în mod individual, pornind de la dimensiunea pe verticală a produsului, respectiv spre componenta pe care fiecare prestator de servicii de bază o ofera turistului, mai exact spre segmentul specific de produs turistic.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Strategia de Marketing Turistic - Centrul Istoric Oradea.docx