Turismul - Factor de Dezvoltare Rurală în Zona Suceava

INTRODUCERE

Putem afirma, fără a greşii, că apariţia călătorilor turistice s-a produs în antichitate, iar activităţile turistice în spaţiul rural au început a fi practicate empiric din aceeaşi perioadă. Este cunoscută astfel participarea în număr mare a elevilor la: vizitarea locurilor sfinte Dadona (Zeus) şi Delfi (Apolo), frecventarea băilor curative sau jocurilor festive periodic organizate.

In România care, aşa cum afirmă Geo Bogza în reportajul „Sate şi oraşe” - la început a fost o ţară de sate, prin excelenţă agricolă, spaţiul rural s-a aflat la el acasă întotdeauna. Mai mult „viaţa la ţară” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminând cu manifestarea unui puternic curent literar, similar, în operele plastice din perioadele sfârşitului de secol XIX şi începutul secolului XX, satul fiind cadrul, obiectul, subiectul şi inspiratorul unui număr însemnat de pictori români.

În ceea ce priveşte manifestările ce pot fi catalogate drept începuturi ale circulaţiei turistice rurale din ţara noastră – neluând în seama faptul că ori ce orăşean, care se respectă şi îşi putea permite, avea o casă „la ţară” – amintim: obiceiurile de Sânziene când, conform tradiţiei, maramureşenii porneau spre mănăstirile din Moldova; pelerinajele către locaşurile de cult; vacanţele de sărbători în lumea satului sau la mănăstire, dar mai ales obiceiul retragerii către sat în timpul verilor călduroase, locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere.

Concomitent cu creşterea frecvenţei circulaţiei turistice, au evoluat şi echipamentele turistice: de la cele privind transportul (poştalioanele şi locurile de schimb ale cailor – „poştele” care încă mai revin şi astăzi în poveştile sătenilor, ca şi denumirile unor localităţi legată de această activitate – de exemplu Poşta Câlnău), la cele care asigurau în norme profesioniste cazarea şi masa (vestite hanuri în toate cele trei ţări româneşti).

Dintre cei care au apreciat şi preţuit vacanţele în spaţiul rural, putem enumera personalităţi ale culturii româneşti, ca: Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Calistrat Hogaş, George Enescu, şi mulţi alţii. Toţi au fost promontorii unei mode, ai unui mod de viaţă nou ce a contribuit la realizarea unei mentalităţi care în timp a generat călătoria, circulaţia Turistică, mai apoi turismul.

Turismul rural şi agroturismul.

Turismul rural cuprinde toate activităţile turistice desfăşurate în mediul rural, în afara zonelor destinate „turismului luminilor” (in oraşe), „turismul albastru” (pe litoral”, „turismul de sănătate” (in staţiuni balneoclimaterice) şi „turismului alb” (in staţiuni montane).

O definiţie a turismului rural spune că acesta este un concept care include toate activităţile turistice care se desfăşoară în mediul rural.

Turismul rural este o formă de turism care se desfăşoară în mediul rural, valorificând resursele turistice locale (naturale, culturale şi economice) ca şi dotările şi echipamentele turistice, inclusiv pensiunile şi pensiunile agro-turistice. Utilizează diverse spaţii de cazare: hanuri şi hoteluri rurale, adăposturi, sate de vacanţă, ferme şi îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg de motivaţii: odihnă şi recreere, tranzit, cultură, cunoaştere, religie, practicarea unor sporturi, etc.

Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradiţional, clasic, desfăşurat în staţiuni şi centre turistice, precum şi la oferta turistică „standard” – de tip industrial.

În ceea ce priveşte „agro-turismul” este un concept de dată mai recentă în Uniunea Europeană, cu referire la diferitele forme de turism aflate în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu construcţiile care au avut alte destinaţii, decât agricole. Această formă specifică de turism rural este susţinută de micii proprietari de la ţară – de obicei ca activitate secundară – activitatea desfăşurată în gospodăria proprie rămânând, deci, principala ocupaţie şi sursă de venit.

Agroturismul este o formă a turismului rural care utilizează pentru cazare şi servirea mesei numai pensiunile turistice rurale şi pensiunile agro-turistice, beneficiind de un mediu nepoluat şi pitoresc, de atracţiile turistice naturale şi de valorile cultural-istorice, de tradiţiile şi obiceiurile prezente în mediul rural.

Cazarea în spaţiul rural cuprinde toate formele de cazare Turistică, de la ferme la hoteluri rurale sau la camerele de oaspeţi, gestionate direct şi personal de proprietari, persoane fizice, asociaţii sau comunităţi locale. Agroturismul, ca forma a turismului rural, utilizează ca spatii de cazare şi servire a mesei fermele/pensiunile turistice rurale în UE, cat şi în România.

Prin existenta sa milenară, satul românesc a reprezentat firul continuităţii poporului nostru pe teritoriul României, ca o adaptare la mediul geografic, care a constituit creuzetul formării acestuia, al culturii şi civilizaţiei sale.

De milenii s-au perpetuat tradiţiile populare, obiceiurile, folclorul, arta populară, transmise până la creatorii populari şi acurateţea artei populare.

Acest tezaur folcloric se păstrează în mai toate satele româneşti, dar cu precădere în ariile de munte şi deal, acolo unde tentaculele emancipării contemporane au pătruns intr-un ritm mai lent. De aceea se impune ca satul sa rămână şi mai departe păstrătorul autenticităţii româneşti.

Potenţialul agro-turistic din satul românesc este deosebit de complex, cuprinzând în alcătuirea sa componente naturale şi cultural-istorice de mare varietate şi atractivitate Turistică.

Alături de cadrul natural, spaţiul rural românesc beneficiază şi de un potenţial etnografic şi folcloric de mare originalitate şi autenticitate. Aceasta zestre spirituala reprezentata prin valori arhitecturale populare, instalaţii şi tehnici populare, meşteşuguri tradiţionale, folclor şi obiceiuri ancenstrale, sărbători populare, etc., se completeaza cu numeroase monumente istorice şi de arta, vestigii arheologice, muzee, care amplifica inestimabilul tezaur cultural-istoric.

Turismul rural cu componenta sa, agroturismul, se practica emipiric, în România, de peste 60 de ani. Dar abia după anul 1990, acesta a cunoscut o dezvoltare mai ampla şi chiar o reoganizare pe piaţa interna şi externă.

Pentru promovare, la nivel naţional s-a înfiinţat ANTREC – Asociaţia Naţională pentru Turismul Rural, Ecologic şi Cultural – cu 32 de filiale în teritoriu.

Turismul rural şi agroturismul, ca activităţi economice şi socio-culturale, se înscriu în normele de protecţie a mediului înconjurător natural şi umanizat, adică a turismului bazat pe principii ecologice. De aceea, consideram ca aceste doua forme de turism se înscriu în sfera turismului durabil.