Avantajele și Dezavantajele Micropropagării în Vitro

AVANTAJELE MULTIPLICĂRII VEGETATIVE „IN VITRO"

În principal, avantajele micropropagării ,,in vitro" constau în următoarele :

1. Tehnicile de multiplicare „in vitro" permit înmulţirea rapidă, cu o rata de neimaginat faţă de metodele tradiţionale, în ritm extrem de accelerat, a speciilor vegetale. Astfel, pe această cale este asigurată pro¬pagarea varietăţilor noi, sau a celor dificil de înmulţit pe altă cale, precum şi a explantelor elită, atunci când nici o altă posibilitate de înmulţire conservativă a genotipului, nu există (de exemplu, la orhidee — multiplu heterozigote — sau la speciile ori varietăţile androsterile, cum ar fi la Asparagus, ori în situaţiile create din necesitatea menţinerii unor linii parentale posibil de realizat numai prin înmulţire vegetativă etc).

În cele ce urmează, vom exemplifica unele din aspectele enumerate mai sus. Orhideele constituie un exemplu clasic de aplicare, cu succes, în producţie, a tehnicilor de micropropagare, în scopul înmulţirii clonale, rapide, a exemplarelor elită, selecţionate de către amelioratori. Astfel, la Cattleya, heterozigozitatea a condus la obţinerea — prin procedeele tradiţionale de înmulţire a unor flori fără valoare comercială sau a unor plante a căror înflorire a fost sporadică şi necontrolabilă. Prin tehnicile ,,in vitro" s-a realizat o donare eficientă a hibrizilor de Cattleya, obţinîn-du-se flori cu o înaltă valoare comercială, precum şi o cultură cu înflorire uniformă, corespunzând unei perfecte programări sezoniere (CHU, 1986).

Un alt exemplu îl constituie înmulţirea plantelor pentru producere de sămânţă hibridă, atunci când genotipul parental este inapt de autopolenizare, sau în cazul în care seminţele rezultate sunt incapabile de germinare, ori germinează slab şi produc plantule firave, de calitate proastă. Un exem¬plu îl constituie Citrullus lanatus genotipul triploid, la care producerea de sămânţă de bună calitate este dificilă (seminţele rezultate prin polenizarea plantelor tetraploide, cu polen diploid, fiind anormale şi atrofice), „in vitro" pot fi produse răsaduri folosind ca subiect donator plante triploide, precum şi linii parentale, tetraploide.

În alte situaţii, se solicită, de către unităţile de producţie, juvenili-zarea culturilor, prin multiplicare „in vitro", întrucât se cunoaşte că la numeroase specii micropropagarea determină o substanţială îmbunătăţire a ramificaţiei tulpinii, o creştere a dimensiunii şi a vigurozităţii frunzelor şi tulpinilor, imprimându-se un colorit mai intens al frunzelor şi florilor. Un astfel de caz îl constituie ferigile şi o serie de plante cu valoare comer¬cială pentru calitatea ornamentală a tulpinilor şi frunzelor (de exemplu la Syngonium, Spathiphyllum şi Dieffenbachia). I^a căpşun, micropropagarea conduce la o mai bogată ramificare a tulpinilor şi la o sporire (cu cea 60—130%) a numărului total de stoloni, recoltaţi de la o plantă neoformată „in vitro", în raport cu totalul stolonilor posibil de realizat la o cultură parentală, înmulţită vegetativ, prin mijloace tradiţionale. Totodată, la căpşunul micropropagat, trecut în teren, se observă o sporire a taliei plan¬telor, cu 40—150% (funcţie de cultivar), diferenţa de vigurozitate fiind remanentă şi în cel de al doilea an de cultură. După cum. menţiona ZIMMERMAN (1985), căpşunul micropropagat ,,in vitro" produce flori şi fructe în mai puţin de trei luni după ce tulpiniţele neînrădăcinate au fost supuse înrădăcinării în mediul septic, în incinte cu ceaţa artificială. La aceste plante creşte numărul de fructe pe m2, astfel încât producţia reali¬zată la cultivarul Barlinglow a fost de 7,8 kg/m2, în raport cu canti¬tatea de fructe recoltată de pa o aceeaşi suprafaţă la cultura înmulţită vegetativ prin metode tradiţionale, de numai 5,6kg fructe pe m2; numărul de fructe obţinute la cultura derivată din „vitro" a fost de 1 080 buc./m2, iar la cultura tradiţională a fost de 572 bucăţi/m2. Dar, la plantele derivate din „vitro", în primul an de producţie, s-a observat o scădere a mărimii fructelor; în cel de al doilea an de cultură în teren, acest caracter dispare, plantele prezentând fructe de mărime normală. O situaţie asemănătoare a fost descrisă de către ZIMMERMAN şi la cultivării Redchieff şi Guardian.